În perspectiva Sfântului Antonie, a-l câÅŸtiga pe aproapele nu înseamnă a-l face să subscrie la ceva, a-l face să treacă de partea ta, ci înseamnă să-i deschizi uÅŸa². Dacă ar fi să vorbim despre utilitatea unei uÅŸi, prima, cât se poate de practică, ar fi aceea de a face intrarea într-o anumită încăpere. O uÅŸă des­chisă are avantajul de a oferi o (scurtă) privi­re despre ceea ce se află dincolo de ea. Ea poa­te presupune ÅŸi o invitaÅ£ie, precum cea a lui Filip adresată lui Natanael: „Vino ÅŸi vezi”³. A deschide uÅŸa aproapelui înseamnă „să devii un loc în care Dumnezeu „intervine” spre fo­losul altuia, unde Dumnezeu Se pogoară pen­tru cineva într-un fel nou ÅŸi de viaÅ£ă dătător”⁴. Mântuitorul, prin întruparea ÅŸi naÅŸterea Sa, a venit să ne câÅŸtige pe noi. S-a făcut aproa­pele nostru. Åži S-a făcut ÅŸi uÅŸă prin care, in­trând, putem avea acces la lucrarea tămădu­itoare ÅŸi mântuitoare a lui Dumnezeu: „Eu sunt uÅŸa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui”⁵. Astfel, a-l câÅŸtiga pe aproapele în­seamnă implicit a-L câÅŸtiga pe Dumnezeu, dar nu pentru că suntem noi buni ÅŸi minunaÅ£i prin noi înÅŸine, ci pentru că am îngăduit ca minunea ÅŸi bunătatea lui Dumnezeu să se manifeste⁶. Acesta a fost ÅŸi unul dintre motivele pentru care Mântuitorul i-a mustrat aspru pe farisei care, prin comportamentul ÅŸi viaÅ£a lor, închideau ÎmpărăÅ£ia cerurilor înaintea oame­nilor: „Nici voi nu intraÅ£i, ÅŸi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaÅ£i”⁷.

Prin botez, fiecare dintre noi putem fi uÅŸi prin care putem câÅŸtiga pe aproapele (în sensul arătat mai sus). Această lucrare însă nu poate începe fără scoaterea bârnei din propriul ochi, altfel nu suntem decât niÅŸte făÅ£arnici ÅŸi morminte frumos văruite pe di­nafară. Åži nu se face nici prin forÅ£ă, nici prin poruncire, nici prin ameninÅ£are cu chinuri­le cele veÅŸnice, ci prin firescul unei vieÅ£i an­corate în Dumnezeu. Poate că modalitatea cea mai eficientă de a-l câÅŸtiga pe aproape­le este nejudecarea lui, capacitatea de a-l pri­mi aÅŸa cum este. Oare căruia dintre noi i-a făcut vreodată plăcere faptul de a fi fost ju­decat de către cineva? Sau cine vreodată ÅŸi-a schimbat comportamentul, viaÅ£a chiar, atunci când s-a simÅ£it judecat? Vedem în Evanghelie că Hristos nu S-a sfiit să mănânce cu vameÅŸii ÅŸi cu păcătoÅŸii. Intră în casa lui Zaheu vameÅŸul ÅŸi cinează împreună cu dânsul. Într-un in­terval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecă de patima banului, ci devine un alt ins, un om nou. Femeia adulteră este scă­pată de Mântuitorul ÎnsuÅŸi. Dumnezeu fi­ind, nu o judecă ÅŸi nici nu o pedepseÅŸte, ci o întreabă: „Femeie, unde sunt pârâÅŸii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Åži Iisus i-a zis: Nu te osân­desc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieÅŸti”⁸.

Dumnezeu nu a venit în lume ca să o ju­dece, ci ca să o mântuiască⁹. Iar acest lucru e valabil ÅŸi pentru noi: nu am venit în aceas­tă lume cu misiunea specială de a judeca pe aproapele, ci pentru a ne face uÅŸi prin care acesta să se mântuiască, iar dacă nu reuÅŸim, atunci, cel puÅ£in, să nu-i fim pricină de po­ticnire ÅŸi de sminteală: „Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deÅŸi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deÅŸi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i do­bândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii”¹⁰.

Note: