Pentru ca să ne poată trezi la ceva nou, la ceva cu totul nou, neașteptat și nebănuit: la libertate și milă. Scoțându-ne de sub lege și din păcat, nu la o biată moralistă de virtute ne cheamă, ci la deplina libertate, la condiția de onoare. Åži totodată, cum zice Fericitul Augustin, răpindu-ne îngrijorării căreia îi cedase Marta, ne duce la Bucurie. („Marta trebăluia, iar Maria benchetuia.”)

De la condiția de sclav trecem la aceea de om liber. De la trudă și agitație la liniște și la ospăț. La onoare ne invită creștinismul, nu la onoarea de comandă și ceremonie, ci la neînfricata asumare a calității de om înzestrat cu duh divin.
Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Într-o cetate era o femeie frumoasă care avea mulți ibovnici; venind la ea un boier, i-a zis: „promite-mi că îmi vei fi fidelă și eu te voi lua de soție”. Iar ea a promis. Așa că boierul a dus-o la conacul lui. Iar ibovnicii ei căutând-o ziceau: „cutare boier a luat-o la casa lui. Dacă vom merge la ușa lui și va afla, ne va pedepsi; deci haideți pe după casă să-i fluierăm ei iar ea, cunoscând glasul fluierăturii, se va pogorî la noi; astfel noi vom fi nevinovați…” Însă ea auzind fluieratura și-a astupat urechile și s-a încuiat în cămara cea mai dinăuntru a casei.

Femeia păcătoasă este sufletul; ibovnicii ei sunt patimile iar boierul este Hristos; casa cea mai dinăuntru este lăcașul cel veșnic, iar cei ce îi fluieră ei sunt viclenii draci. Neascultându-i, omul înțelept aleargă către Domnul.
Patericul egiptean, Avva Ioan Colov

Frate ajutat de frate este ca o cetate tare și înaltă și are putere ca o împărăție întemeiată…  Sunt prieteni aducători de nenorocire; dar este și câte un prieten mai apropiat decât un frate.
Pildele lui Solomon, XVIII, 19, 24

Iubește pe aproapele ca pe tine însuți. Mi-a fost dat să înțeleg această poruncă sub forma unui arbore, cosmic, gigantic, a cărui rădăcină este Adam. Eu nu sunt decât o frunzuliță pe una din ramurile acestui arbore. Dar el nu-mi este străin; este temelia mea. Îi aparțin. A te ruga pentru lumea întreagă înseamnă a te ruga pentru acest arbore în totalitatea lui, cu miliardele sale de frunze.
Pr. Sofronie Saharov, Aforisme duhovnicești

“Noi” cel realizat prin dragoste este semn, salut, chemare, revendicare, îmbrățișare a existenței umane în ea însăși; într-un cuvânt: întâlnire (Binswanger). I-am putea spune mai degrabă “regăsire”…

Bucuria ce o avem de întâlnirea cu Dumnezeu implică și ea o regăsire. Natura umană, fiind opera iubirii creatoare a lui Dumnezeu, se află în înrudire și într-o apropiere originară cu El. Unirea realizată prin dragoste îi dă sentimentul de regăsire, de revenire acasă, de intrare în odihnă…

Pe de altă parte, revenirea la Dumnezeu înseamnă intrarea în casa Lui. Însă „casa” lui Dumnezeu vrea să-i cuprindă pe toți oamenii, căci în inima Lui încap toți; iar eu când intru în ea trebuie să simt că mă aflu în ea unificat cu toți cei dinăuntru.
Pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica

Nu avem nevoie de vreun cult nou care să fie mai potrivit pentru noua noastră lume seculară. Ceea ce ne trebuie este o redescoperire a adevăratului sens și a puterii cultului, adică a dimensiunilor și conținutului său cosmic, eclesiologic și eshatologic. Aceasta, cu siguranță, presupune multă muncă, multă „curățenie”. Presupune studiu, educație, efort. Presupune renunțarea la multe uscături pe care le purtăm cu noi, prea adesea văzând în ele chiar esența „tradițiilor” și „obiceiurilor” noastre.

Dar o dată ce descoperim înțelesul autentic și puterea liturghisirii noastre, o dată ce ea devine din nou izvorul concepției atotcuprinzătoare despre lumea și puterea de a trăi conform ei – atunci și doar atunci va fi găsit antidotul la „secularism”. Nu există nimic mai urgent astăzi decât această descoperire și această întoarcere – nu în trecut, ci la lumină și la viață, la adevăr și la har, care sunt etern împlinite de Biserică atunci când ea devine, în liturghisirea ei, ceea ce este cu adevarat.
Pr. Alexander Schmemann, Pentru viața lumii

Selecția textelor: Daniel Chira