...Firea noastră mai înainte cu zece zile s-a suit pe scaunul cel împărătesc, iar astăzi Duhul Sfânt s-a pogorât la firea noas­tră. A suit Domnul pârga noastră și a co­borât pe Duhul Sfânt. Alt Domn, zic, care împarte darurile, căci și Duhul este Domn, și s-a împărțit între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt iconomia cea pentru noi. Încă nu avea Hristos zece zile de când Se înălțase și ne-a trimis daruri duhovnicești, daruri ale împăcării. Åži ca nimeni să nu se îndo­iască și să fie nedumerit, după ce Hristos S-a înălțat la Tatăl, împăcându-ne cu El și făcându-ni-L milostiv, ne-a trimis nouă îndată darurile împăcării.

...Iar evanghelistul zice: Căci încă nu era Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese pro­slăvit (In 7, 39). Nu era dat Duhul Sfânt oamenilor, pentru că Iisus nu Se răstig­nise. Cuvântul nu Se proslăvise, înseamnă că nu Se răstignise; că deși lucrul era de ocară, dar fiindcă se făcea pentru cei ce-i iubea, evanghelistul îl numește proslăvire. Åži pentru care pricină, spune-mi, mai îna­inte de Cruce nu s-a dat Duhul? Pentru că lumea era în păcate, în vrajbă și în necin­ste și pentru că încă nu Se jertfise Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii. Deci, fiindcă nu Se răstignise Hristos, nu se făcuse nici împăcarea. Åži fiindcă nu se făcuse împăcare, nici Duhul nu fusese tri­mis! Pentru aceasta semnul împăcării este trimiterea Duhului Sfânt. De aceea și Hris­tos zice: Vă este de folos să Mă duc. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi...(In 16, 7). De nu Mă voi duce și voi împăca pe Tatăl, nu vă voi trimite vouă pe Mângâietorul. Åži ați văzut prin câte dovezi v-am arătat că lipsa Duhului Sfânt dintru oameni este semn al mâniei lui Dumnezeu.

...Åži fiindcă nu era Duh Sfânt, nu puteam chema pe Domnul Iisus, că nimeni nu poate să zică Domn este Iisus, decât în Duhul Sfânt (1 Cor 12, 3). Åži de nu ar fi fost Duh Sfânt, noi, credincio­șii, nu ne-am fi putut ruga lui Dumnezeu, nici am fi putut zice: Tatăl nostru Carele ești în ceruri. Deci pre­cum nu putem numi Domn pe Iisus fără de cuvânt, tot așa nici Tată nu putem numi pe Dumnezeu; dar de unde este arătat? De la același apostol, căci zice: Si pentru că sun­teți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! (Gal 4, 6). De aceea când chemi pe Tatăl, cugetă că Duhul, atingând sufle­tul tău, te-a învrednicit de chemarea aceea. De nu era Duhul, nu ar fi fost cuvântul înțe­lepciunii și al cunoștinței în Biserică. Că unuia i se dă, prin Duhul Sfânt, cuvânt de înțelepciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoștinței (1 Cor 12, 8). De nu ar fi fost Duh Sfânt, nu ar fi fost în Biserică păstori și dascăli, că și aceștia prin Duhul Sfânt se fac, precum zice Pavel: ...întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păs­toriți Biserica lui Dumnezeu... (FA 20, 28). Vezi că și lucrarea aceasta prin Duhul se face. De nu ar fi fost Duh Sfânt, nu ați fi răs­puns toți într-un glas: „Åži duhului tău!”, Părintelui și Dascălului nostru de obște, când cu puțin mai înainte s-a suit pe acest scaun sfânt și v-a dat tuturor pace. Pentru aceasta nu numai când stă pe scaun și vor­bește către voi, nici numai când se roagă pentru voi răspundeți acest cuvânt, ci și când stă la acest sfânt jertfelnic și aduce jertfa cea înfricoșată. Iar cei ce sunt învă­țați întru cele ale Tainelor știu ceea ce face, că nu se atinge de cele puse înainte până nu vă va cere vouă darul de la Domnul, zicând: „Harul Domnului nostru Iisus Hris­tos ...” și celelalte, iar voi răspundeți: „Åži cu duhul tău!”, prin răspunsul acesta arătați că cel ce este de față nu el lucrează singur, nici aceste isprăvi nu sunt ale firii omenești, ci darul Duhului venind de față săvârșește această Jertfă de taină; că deși om este cel ce este de față, dar Dumnezeu este Cel ce lucrează prin el. .De nu ar fi fost Duh, nu s-ar fi întemeiat Biserica. Dar de vreme ce s-a întemeiat și lucrează, arătat este că Duhul e de față!

...A luat Hristos pârga firii noastre și ne-a dat darul Duhului. Åži precum după un război îndelungat se face pace și se risipeș­te vrajba, iar cei ce erau învrăjbiți între ei își dau unii altora încredințări de pace, așa și între Dumnezeu și oameni s-a făcut. A tri­mis Hristos ca zălog și încredințare pârga noastră lui Dumnezeu și ne-a trimis în schimb ca zălog și încredințare pe Duhul Sfânt. Åži avem acest semn de încredințare, din neam împărătesc. Căci Duhul Sfânt care ni s-a trimis nouă este din Ființa cea împă­rătească, iar Cel ce de la noi S-a înălțat la ceruri este de neam împărătesc, fiind din seminția lui David. Pentru aceasta nu mă mai tem, căci Pârga noastră stă sus! De aceea și despre viermele cel neadormit de-mi va spune cineva, sau despre focul nestins, sau despre alte chinuri și pedepse, nu mă mai tem. Åži nu că nu mă tem, dar nu deznădăjduiesc de mântuirea mea, că de nu ar fi pregătit Dumnezeu mari bunătăți pentru neamul nostru, nu ar fi luat sus pârga noas­tră. Mai înainte de aceasta, când priveam la cer și cugetam la puterile cerești simțeam marea noastră sărăcie, dar acum, privind în sus la Scaunul cel împărătesc, unde stă firea cea luată de la noi, vedem neamul nostru cel bun. Deci să ne gătim ca să nu cădem din slava aceea. Căci precum Fiul Omului S-a suit cu trup la Cer, tot așa va veni ne­greșit și nu va zăbovi să ne judece.

Note:

1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Vita teologica et mo­nastica. Omilii și cuvântări,Introducere, tradu­cere, note și comentarii de †Irineu Slătineanu, Părinți orientali I/1994.