Prezentarea ofertei de cursuri pentru perioada 2014-2015 a fost făcută de Părintele Patriciu Vlaicu. Precizăm că înscrierile la aceste cursuri au început pe data de 17 oc­tombrie 2014. Mai multe detalii despre Centru şi despre programele de studiu pe care le oferă sunt de găsit pe situl www.teologia.eu. În finalul întâlnirii, părintele Vasile Gavrilă a avut bunăvoinţa să ne împărtăşească din experienţa sa ca profesor în cadrul Centrului Dumitru Stăniloae.

P. Vasile Gavrilă: Am participat şi anul trecut la acest proiect, acum este al doilea an. Nota distinctivă a ceea ce se întâmplă aici, care m-a bucurat foarte mult, este deschide­rea cu care se abordează toate problemele. O deschidere care este însoţită, sau care este mai degrabă generată, de problemele şi fră­mântările concrete ale oamenilor, astfel în­cât teologia care se dezvoltă aici, care se prac­tică aici în cursuri gen conferinţă, în seminariile, în întâlnirile pe care le avem – e adevărat, puţine întâlniri – nu este o teolo­gie abstractă. Este o teologie concretă, care are o foarte mare aplicabilitate, şi asta face, pe de o parte, să fie o deschidere extraordi­nară, iar în al doilea rând, ce mi se pare la fel de important şi care contribuie, de aseme­nea, la această deschidere, este interesul ce­lor care vin aici. Pentru că la aceste cursuri, care sunt nişte cursuri introductive şi pregă­titoare pentru ceea ce se doreşte a deveni Centrul de Studii „Dumitru Stăniloae”, oa­menii aceştia, cursanţii, vin dintr-o căutare, dintr-o libertate, dintr-o dorinţă şi dintr-o frământare pe care o au. Şi asta am consta­tat-o când, la întrebările pe care le pun oa­menii după cursurile pe care le ţinem, şi acum, în cadrul sesiunilor de evaluare, când, fie în timpul expunerii, prezentării lucrării, în tim­pul examinării, cursanţii nu vin doar cu niş­te răspunsuri, ci vin cu nişte răspunsuri-problemă, răspunsuri-întrebare. Nu mai zic de perioada conferinţelor, a cursurilor gen con­ferinţă, există o parte a întâlnirii care e con­stituită dintr-o serie de întrebări.

Uneori sunt întrebări la care nu se poate răspunde, pentru că nu este suficient timp. Ceea ce înseamnă un lucru foarte important: am experienţa aceasta a organizării unor în­tâlniri ale tinerilor cu diferite personalităţi şi sunt situaţii în care întrebările nu sunt pe mă­sura expunerii, nu sunt la măsura personali­tăţii invitate, sau uneori sunt chiar întrebări foarte puţine. Aici e uneori imposibil să răs­punzi la atâtea întrebări. De unde ştiu lucrul acesta? Nu numai din ceea ce mi s-a comu­nicat de la Centru, din partea staff-ului, ci şi de la cei cu care m-am întâlnit şi mi-au spus: mi-aţi răspuns la întrebarea asta, însă mai am ceva la care nu aţi avut timp să răspundeţi. Şi-atunci, am discutat – ceea ce mi se pare foarte important.

În al doilea rând, dacă vorbim de deschi­dere, mi se pare importantă dimensiunea du­hovnicească a acestor cursuri, a acestor întâlniri. Noi trebuie să recunoaştem că trecem printr-o criză duhovnicească şi mai ales teologia academică trece printr-o astfel de cri­ză. Nu sunt eu primul care o semnalez. Părintele Placide Deseille, în Nostalgia Ortodoxiei,spune foarte lămurit lucrul aces­ta, că sunt foarte puţini profesori de teologie care au reuşit să îmbine academicul cu du­hovnicescul. Şi el dă numai trei exemple, pe care le-a cunoscut: Vladimir Lossky, Părintele (Sfântul) Iustin Popovici şi Părintele Stăniloae. Cum a fost posibil lucrul acesta ?

O voi spune parafrazându-l: pentru că i-a văzut pe aceşti profesori croiţi din ace­eaşi stofă cu Părinţii. Nu îndrăznesc să cred că profesorii care au participat la acest Centru, sau eu, cel puţin, nu mă pun între cei care sunt croiţi din aceeaşi stofă cu Părinţii Bisericii. Nu ştiu dacă şi cursanţii la fel. Însă constat un lucru: că au o foarte adâncă şi reală ancorare în lecturile din Părinţii Bisericii. Ceea ce este foarte impor­tant. Şi-atunci, provocările lor, abordarea lor, merg pe această linie, şi asta dă şi con­sistenţă –din dezbaterile care au loc, din dis­cuţii, e clar că nu dă numai o direcţie, ci şi o perspectivă a teologiei Părinţilor.

Şi dacă ar fi să definesc eu ceea ce este cel mai important în teologia Părinţilor, este pe de o parte o teologie rezultată dintr-un dialog direct, aşa cum, de exemplu, procedează Părintele Stăniloae. Când părintele Stăniloae vorbeşte despre Dumnezeu, vorbeşte ca unul care parcă ar fi fost acolo, ar fi stat acolo şi ar fi coborât la oameni şi le împărtăşeşte o ex­perienţă pe care el a avut-o, a trăit-o. Al doi­lea aspect al teologiei Părinţilor este perspec­tiva eshatologică. Nu se termină aici, nu e o teologie pe care am pus-o în tratate, am în­chis-o, am pus tratatele în sertare sau în bi­bliotecă şi gata! Nu, categoric nu! Ei, lucrul acesta se vede foarte clar, şi este o ancorare – mai ales că am ţinut cursurile de teologie li­turgică – am văzut lucrul acesta, este o anco­rare în teologia liturgică, şi mi-am dat seama că pentru oamenii aceştia, ceea ce eu le-am spus la curs, şi anume că Euharistia este cen­trul vieţii liturgice, pentru oamenii aceştia asta este ceva concret. Şi-am constatat la ul­tima întâlnire, la ultimul seminar, cu cei care au dorit să vină cu mine în seminar, şi cred că asta poate mărturisi fiecare profesor care şi-a adunat un grup de cursanţi în jurul lui, n-am reuşit să răspundem la toate întrebările pe care le-am avut – şi eu am, la rândul meu, în­trebări pe care le-am adresat lor, şi când îmi pun mie întrebări le pun şi eu lor, şi este un dialog continuu. Din ce motiv n-am reuşit? Pentru că multe sunt întrebări fundamenta­le, pe care nu le poţi trata cu superficialitate. Şi asta dă o bucurie, o mulţumire.

Asta nu înseamnă că nu sunt carenţe. Sunt multe carenţe; întâi de toate, sunt ca­renţele lucrului care este la început. Sunt multe lucruri care trebuie corectate, recti­ficate, dar asta se va face din mers. Proiectul, demersul, nu trebuie să se oprească până când le punem la punct, şi după aceea să meargă mai departe. Nu, mi-e foarte clar lu­crul acesta. În privinţa lipsurilor, carenţe­lor, nu cred că sunt chestiuni de esenţă, de fond, ci organizatorice, sunt aspecte care ţin de deontologie, însă ce contează este că atât sinceritatea organizatorilor, cât şi răs­punsul cursanţilor la chemarea acestora, la fel de sincer, şi care vine din dorinţa de a se îmbogăţi şi de a se edifica în anumite pro­bleme teologice, duhovniceşti, asta va duce la un rezultat bun. Am această nădejde şi cred, de asemenea, că acest proiect va fi o foarte mare provocare pentru teologia aca­demică, din România mai ales. Pentru toa­tă teologia academică, care, din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă trebuie reanimată sau dacă nu cumva anumite lucruri trebuie descoperite, învăţate. N-aş vrea să fac o com­paraţie, însă mi se pare că aici este vorba de un alt nivel, de o altă abordare. Fapt pentru care sunt foarte încântat, foarte fericit, par­ticip cu foarte multă dragoste şi dăruire la ceea ce se întâmplă aici şi îmi doresc tare mult ca lucrurile pe care le fac eu să fie de folos. Că dacă nu e de folos şi n-are perspec­tivă, nu mai are niciun sens.

P. Răzvan: După reacţia studenţilor, bucuria a fost cu siguranţă împărtăşită şi aţi trezit dorire pentru ...

P. V.: Mă bucur pentru lucrul acesta, că şi ei mi-au creat bucurie, şi dacă le-am cre­at şi eu lor bucurie, este formidabil.

P. R.: Vă mulţumim !

P. V. : Cu drag.