Din 4 martie, cu toţii, întreaga suflare orto­doxă, am intrat în Postul Paştilor, rânduit de Biserică mai întâi ca timp de pregătire duhovni­cească şi catehetică pentru acei care doreau, prin Sfânta Taină a Botezului şi a împărtăşaniei, să se unească cu Hristos Domnul, iar mai apoi, în vre­murile mai apropiate nouă, ca timp de pregăti­re şi de pocăinţă pentru a intra în bucuria Dumnezeului nostru la Praznicul Praznicelor, care este învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Postul Mare este cale duhovnicească spre înviere şi începe în fiecare an în lunea după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, duminică ce ne aduce aminte de nepostirea lui Adam.

Postul a fost rânduit de Dumnezeu încă din rai, atunci când i-a dat poruncă omului să nu mă­nânce din pomul oprit. Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă în Omilia Întâia - Despre Post: „Postul este atât de vechi încât a început odată cu facerea omu­lui. Cuvântul nu mâncaţieste o lege a postului şi a înfrânării. Dacă Eva ar fi postit, n-am mai fi avut trebuinţă de postul de acum, că n-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi (Mt 9, 12). Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocă­inţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă”.

De ce pocăinţa fără post este neputincioa­să?

Pocăinţa, sau metanoia,în limba greacă, înseamnă schimbarea minţii, care este de fapt schimbarea omului din interior sau revenirea omului în fire. Această revenire în fire nu se poa­te face dacă nu se curăţă mai întâi inima, pentru că zice Mântuitorul: „Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Lc 6, 45).

Sfântul Marcu Ascetul spune şi el: „Să nu asculţi de inima ta câtă vreme n-ai scos din ea patimile, pentru că cele ce le are înlăuntru, pe acelea ţi le pune înainte”. Doar prin postire noi ajungem la pocăinţă. Ce l-a făcut pe Adam să poftească? Plăcerea, desfătarea cea rea şi vanita­tea. „Femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat (plăcerea) şi plăcut ochilor la ve­dere (desfătarea)şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă (vanitatea),a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Fac. 3, 6). Deci postul nu este doar abţinerea de la mâncă­ruri de dulce, ci este încercarea omului de a se curăţi de păcate printr-o luptă duhovnicească continuă şi prin trezvie. Abţinerea de la mânca­rea de dulce este doar un ajutor dat minţii, care nu trebuie îngreuiată cu belşug de hrană, ca oda­tă curăţită să coboare în inimă, locul de întâlni­re a omului cu Dumnezeu. Postul fără de pocă­inţă este doar o simplă cură de slăbire, care face bine trupului, dar nu şi duhului. Sfântul Apostol Pavel le spune romanilor: „Nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vie- ţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul faptele trupului, veţi fi vii” (Rom. 8, 12-13), „căci cei ce sunt după trup cugetă la cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului” (Rom. 8, 5).

Aşadar, să considerăm întreaga noastră via­ţă un timp al postirii, al pocăinţei, astfel încât să nu stingem Duhul pe care l-am primit la Botez, ci cu ajutorul Lui să ne sfinţim viaţa, pentru că roada Duhului este bucuria de a-L găsi pe Hristos Domnul, Cel mort şi înviat, de la Care învăţăm adevărata iubire care aduce pace sufletelor noastre.