Înainte de era creştină, termenul denumea ori­ce slujbă sau lucrare de interes public, orice activi­tate făcută de un slujbaş, implicând şi activitatea slujitorilor cultului păgân. Termenul Ăawvpjla - leitourghia a pătruns în vocabularul religios datori­tă Septuagintei, care l-a folosit pentru a traduce ter­menul ebraic abodah,cuvânt ce denotă funcţia preoţilor şi a levitilor Legii Vechi privind cultul re­ligios de la templu. Cu acest înţeles a fost folosit apoi şi în Noul Testament (Luca 1, 23; Evrei 8, 2-6; 9, 21), Mântuitorul este slujitorul (lamvpjog – leitourgos) celor sfinte. În Antichitatea creştină, cu­vântul „Liturghie" avea un înţeles mai larg decât azi, denumind totalitatea actelor de cult sau a ser­viciilor divine, adică a ceea ce se înţelege azi prin cult sau slujire preoţească în general. Abia prin se­colele V-VI înţelesul cuvântului s-a restrâns, apli- cându-se mai întâi la Cina cea de Taină şi apoi la ceea ce înţelegem azi prin Liturghie, adică slujba sfântă a Legii celei Noi şi a împărtăşirii credincio­şilor cu Sfintele Daruri.

Prima Liturghie a fost săvârşită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, cum s-a numit ultima masă pascală pe care El a luat-o împreună cu ucenicii Săi, înainte de patimile Sale. Instituirea Sfintei Euharistii (Matei 26, 26-28) este sâmburele originar din care s-a dezvoltat treptat toată rânduiala de mai târziu a Sfintei Liturghii. „Aceasta să faceţi întru pome­nirea Mea” este porunca dată de Iisus Sfinţilor Săi Apostoli, care, după despărţirea de El şi spre a-L avea mereu prezent în mijlocul lor, au săvârşit în fi­ecare duminică jertfa Lui.

Când se adunau la rugăciune, ei mulţumeau şi se rugau ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în însuşi Sfântul Său Trup şi Sânge, cu care apoi se împărtăşeau. Acest ritual sumar, imi­tat după modelul Cinei, constituie modelul Sfintei Liturghii, nucleu ce a rămas constant şi din care s-a dezvoltat rânduiala de azi a Liturghiei creştine. Pe baza mărturiilor din Noul Testament, aflăm că se aduceau pâine şi vin, liturghisitorul făcea rugăciuni de laudă şi de mulţumire (I Cor. 11, 26), apoi pro­nunţa cuvintele rostite de Iisus la Cină, „Luaţi, mân­caţi...”, binecuvânta pâinea şi vinul, după care urma frângerea pâinii şi împărtăşirea. Se făceau rugăciuni pentru diferite categorii de credincioşi (I Tim. 2, 1), iar poporul se asocia diferitelor rugăciuni de la­udă şi mulţumire prin răspunsuri, cum este cuvân­tul „Amin!”, care înseamnă „adevărat”, „aşa să fie”.

La aceste prime elemente ale rânduielii Sfintei Liturghii s-au adăugat altele noi, dintre care unele s-au amplificat, altele s-au restrâns (rugăciuni, lec­turi biblice, cântări din psalmi, predică etc.), des­pre care aflăm fie din Noul Testament, fie de la unii scriitori bisericeşti, cum este Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (anul 150, ApologiaI, cap. 65-67), sau în scrierile numite Rânduieli bisericeşti (sec. III-V), care sunt adevărate documente ce cuprind descri­eri ale rânduielii liturgice, cu textele rugăciunilor şi diferite formule, aşa cum se găsesc astăzi în Liturghier. Cea mai importantă dintre aceste rân­duieli este colecţia Constituţiilesau Aşezămintele Sfinţilor Apostoli (sec. IV), în care se disting clar cele două părţi ale Liturghiei de azi: Liturghia catehumenilorşi Liturghia credincioşilor, cu momen­tele ritualului specifice fiecărei părţi.

Deşi Rânduielileacestea provin din diferite re­giuni ale creştinătăţii (Siria, Egipt, Roma), totuşi textele şi regulile desfăşurării slujbei se aseamănă uneori până la identitate verbală, ceea ce constitu­ie o dovadă a uniformităţii liturgice în primele trei veacuri şi a existenţei unei surse comune, Rânduiala Liturghiei Bisericii primare din Ierusalim,aşa cum era aceasta oficiată de Sfinţii Apostoli înainte de dispersarea lor în lume, pentru misiune.

Slujba Sfintei Liturghii din Biserica Ortodoxă de rit bizantin (greacă, română, rusă) se desfăşoa­ră după textul celor două Liturghii bizantine: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aurşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (sec. IV), care au la bază două Liturghii de origine apostolică: Liturghia Sfântului Iacovşi Liturghia Sfântului Marcu.

În desfăşurarea slujbei Liturghiilor ortodoxe este evocată, prin cântările şi actele liturgice, în­treaga viaţă a Mântuitorului, de la Naştere şi până la Înălţarea Sa la cer, cuprinzând toate momentele vieţii Sale pământeşti: Întruparea de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Naşterea în ieslea din Betleem şi întreaga Sa activitate mesianică prin propovădu irea Evangheliei, minunile, Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Patimile şi Răstignirea Sa, Învierea, Înălţarea la cer, precum şi momente din istoria Bisericii creştine, începând cu întemeierea ei prin Pogorârea Duhului Sfânt.

Încă de la început, Rânduiala Sfintei Liturghii a cuprins trei părţiprincipale: Proscomidia; Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor.

(va urma)

Note:

1. Cf. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religi­oase,tipărit cu binecuvântarea Preasfinţitului LAURENŢIU, Episcopul Caransebeşului, Editura Diecezană, Caransebeş, 2001, pp. 262-265.

Pr. Gheorghe Verzea