Pelerinajul în Grecia^[1] a fost, printre altele, și o ocazie de a realiza ce înseamnă să mergi într-o țară ortodoxă care împărtășește aceeași credință ca și tine. M-am simțit pur și simplu ca acasă, în Româ­nia. Simți că respiri liber, mișcările îți sunt nestin­gherite, poți să te exprimi fără să simți că jenezi pe cineva prin atitudinea sau gesturile tale de creștin. Nu mică mi-a fost mirarea să văd o icoană a Cinei celei de Taină chiar în incinta unui restaurant sau faptul că puteam să ne ridicăm în picioare cu toții și să zicem „Tatăl nostru” fără ca oamenii din jur să se simtă jenați sau lezați de comportamentul nos­tru; ba din contră, ni s-a întâmplat ca într-o seară, la un restaurant, în timp ce ne făceam rugăciunea dinainte de masă, proprietarul restaurantului să dea muzica încet, din respect față de această rugăciu­ne obștească.

De asemenea, m-am bucurat de întâlnirea cu credincioși ai parohiei Sfinții Arhangheli din Atena, împreună cu parohul lor, părintele Christodoulos. Bucuria venea din recunoașterea reciprocă a Aceluiași Hristos prezent în fiecare dintre noi. Este ceea ce ne-a ajutat să ne înțelegem și să ne bucu­răm unii de alții dincolo de așa-zisele „bariere” le­gate de limbaj. Åži atunci mi-am zis că de fapt „aca­să” este Hristos, iar a te simți „ca acasă” este posibil numai acolo unde și ceilalți oameni din jur împăr­tășesc aceeași credință cu tine.

Un „acasă” la fel de autentic l-am simțit și în peregrinarea noastră la moaștele sfinților, oameni care, la fel ca și noi, împărtășesc aceeași credință în Iisus Hristos. Nu poți vorbi de sfinți la timpul trecut, pentru că ei sunt vii, trăind într-un prezent continuu care este veșnicia. Dintre cei pe care i-am vizitat^[2] au fost și sfinți despre care nu auzisem ni­mic până atunci: Sfântul Nicolae Planas, Cuviosul Patapie, Cuviosul Luca. Apropierea de fiecare din­tre ei ne-a fost înlesnită de faptul că organizatorul nostru, Bogdan Grecu, ne-a adus la cunoștință via­ța și faptele lor înainte să ajungem la biserica sau mănăstirea în care se aflau. Åži acest lucru s-a dove­dit a fi esențial, căci a fost ca o introducere a per­soanei sfântului. Toți sunt sfinți, însă nu toți sunt la fel: fiecare a avut viața, personalitatea și modul lui propriu de a se raporta la Dumnezeu. Cu cât cunoști mai multe despre viața unui sfânt, cu atât te poți apropia mai mult de el prin rugăciune. Poate că necazurile și încercările pe care și el, ca om, le-a trăit în timpul vieții sale sunt asemănătoare celor din viața noastră. Åži atunci inima ți se deschide, rugăciunea este mult mai intensă, întrucât ești con­vins că sfântul te înțelege tocmai pentru că și el a trăit ceea ce poate tu trăiești acum. Astfel se cre­ează o legătură personală cu acel sfânt, îl simți ca pe un prieten și-ți aduci aminte de el cu bucurie. Iar bucuria oricărui sfânt pentru noi este aceea de a înțelege că nu trebuie să ne limităm la darul fă­cut nouă de către el, ci, dincolo de acest dar, să-L vedem pe Dăruitorul tuturor bunătăților, și al ce­lor cerești, și al celor pământești, Care este Dumnezeu.

Sfinții ne dăruiesc din ceea ce ei au primit la rândul lor de la Dumnezeu. Ei nu au căutat daruri, ci L-au căutat pe Dumnezeu. Darurile vin de la sine, ca roade ale iubirii, așa cum noi obișnuim să facem daruri celor dragi pentru a ne arăta dragos­tea noastră față de ei. Sfinții nu sunt asemenea unor mașini automate la racla cărora pui bani, lași un po­melnic, spui o dorință și nădăjduiești că dorința ți se va împlini. Aș zice că diferența între rugăciune și dorință constă tocmai în felul în care ne rapor­tăm la sfânt: fie autentic, ca la o persoană unică și irepetabilă care și-a sfințit viața în Iisus Hristos, fie superstițios (din păcate!), ca la cineva care ne poa­te aduce noroc.

„Iubiți pe Dumnezeu”, cântă Biserica la praz­nicul unui sfânt, ca îndemn din partea acestuia adre­sat oamenilor, „și veți afla har veșnic și fără de sfâr­șit. Să nu cinstiți nimic mai mult decât dragostea Lui și veți afla odihnă sufletelor voastre”^[3].

Note:
[1] Pelerinajul a fost organizat de Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei, între 12 și 19 octombrie 2013, în par­tea de sud a Greciei: Atena, Egina, Mănăstirea Sf. Ioan Makrinou, Loutraki, Biserica Sf. Teodora din Vastas, Mănăstirea Megalo Spileo, Patras, Mănăstirea Cuviosul Luca (monument UNESCO), Sagmata, Evia, Milesi, Nea Makri. Au participat 44 de credin­cioși din Belgia, Franța, Marea Britanie, precum și câțiva prieteni ai lor din România.
[2] Sfânta Filoteea a Atenei, Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Botezătorul, Cuviosul Patapie, Sfânta Teodora din Vastas, Sfântul Apostol Andrei, Cuviosul Luca, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Ioan Rusul, Cuviosul David, Părintele Porfirie, Sfântul Efrem cel Nou.
[3] Cântare bisericească la slujba unui sfânt cuvios.