Era iarnă, afară era frig, examenele erau pe sfârÅŸite ÅŸi toÅ£i studenÅ£ii plecau acasă să se regăsească cu cei dragi, cu părinÅ£ii, cu cei pe care îi iubesc. Îmi puneam ÅŸi eu între­barea oare unde să merg, căci acel „acasă” pe care îl lăsasem în spate era la mai bine de 2300 de km ÅŸi apoi la acea vreme nu aveam cum să plătesc un drum aÅŸa de lung, într-un cuvânt eram fericit, nu aveam nimic, decât puÅ£inele haine ÅŸi cărÅ£ile care stăteau liniÅŸtite pe rafturi­le din camera de cămin. SoluÅ£ia a venit de la sine, am plecat timp de două săptămâni la mă­năstire. Era pentru prima dată în viaÅ£ă când mergeam la mănăstire, era pentru prima dată în viaÅ£ă când urma să văd un călugăr adevărat. EmoÅ£iile erau aÅŸa de mari, încât gândul îmi sta la prima întâlnire cu călugării, oare cum o să-i salut, oare ce voi spune?

PărinÅ£ii pe care i-am întâlnit la mănăstire aveau niÅŸte chipuri blânde, smerite, vorbeau puÅ£in, iar când totuÅŸi spuneau ceva, tot timpul aduceau ÅŸi o mică pildă din Pateric. AÅŸa am aflat ÅŸi eu că Patericul era cartea de căpătâi pe care fiecare părinte o avea în chilie. Patericul e cartea care ne vorbeÅŸte din pildele părinÅ£ilor care s-au nevoit în pustia Egiptului mai ales în secolele IV-VI, iar de fiecare dată când mergeai să ceri un cuvânt de folos de la un părinte, îÅ£i spu­nea: Mai ÅŸtii, frate, ce zicea marele Avva Antonie; sau Oare nu ÅŸtii ce ne spune Avva Pimen.

AÅŸa a fost că prima carte pe care am cum­părat-o despre vieÅ£ile ÅŸi trăirile sfinÅ£ilor a fost Patericul, Pateric pe care ÅŸi în ziua de astăzi îl păstrez ÅŸi-l citesc cu drag de fiecare dată când liniÅŸtea serii se aÅŸază peste mănăstire, iar raze­le lunii care îÅŸi fac loc prin mica ferestruică de la chilie nu fac decât să lumineze paginile deja gălbui ale cărÅ£ii.

Patericul multor monahi le-a dat putere să meargă înainte, pe mulÅ£i cuvintele sfinÅ£ilor tră­itori ai pustiei i-au încurajat ÅŸi întărit ÅŸi de atâ­tea ori le-au fost o adevărată mângâiere. AÅŸa se face că toÅ£i cei care au citit Patericul au îndră­git povestioara cu Avva Macarie ÅŸi strugurii; struguri pe care i-a primit Avva de la cineva, însă vrând să facă o bucurie unui frate cuprins de neputinÅ£ă i-a trimis ciorchinele de struguri, iar acel frate s-a bucurat aÅŸa de tare încât a ho­tărât să facă aceeaÅŸi bucurie unui alt frate, aÅŸa că a trimis strugurii mai departe. Tot aÅŸa, stru­gurii au trecut pe la toÅ£i fraÅ£ii din mănăstire, iar când au ajuns la ultimul frate, acesta din toată inima i-a adus la Avva Macarie care s-a minu­nat de virtutea fraÅ£ilor care au pus dragostea de aproapele mai presus de toate.

Bucuria fraÅ£ilor am trăit-o ÅŸi eu, ani după ce am citit mica povestioară din Pateric, în ziua în care am primit din partea frăÅ£iei cea mai fru­moasă sutană pe care am avut-o, iar când îmi căutam vechea sutană la chilie mi-am dat sea­ma că sutana era pe mine, era sutana pe care dragostea frăÅ£ească a făcut-o cea mai frumoasă sutană din lume ÅŸi asta după ce sutana se perin­dase prin mănăstire, până când s-a întors la mine înapoi. Atunci am înÅ£eles că strugurii care s-au întors la Avva Macarie nu erau aceiaÅŸi struguri, erau mult mai mult de atât, erau struguri în care fiecare frate ÅŸi-a pus dragostea, fiecare frate ÅŸi-a pus rugăciunea, fiecare frate a dat ceea ce avea mai bun. De asta nici vechea sutană nu mai era la fel, căci era sutana la care fiecare frate a pus ce avea mai bun – dragostea frăÅ£ească, dragos­tea care nu cade niciodată, ci pe toate le face să ia viaÅ£ă. AÅŸa face ÅŸi Domnul în fiecare zi, pu­nând dragostea mai presus de toate, căci ori de câte ori faci o faptă bună unui frate, acea faptă se întoarce înapoi, aÅŸa cum s-au întors strugu­rii la Avva Macarie, dar răsplata ÅŸi bucuria sunt mult mai mari.

Åži sutana aceasta pe care o port ÅŸi astăzi multe lucruri m-a învăÅ£at în mănăstire ÅŸi mai presus de toate să iubeÅŸti, fără să aÅŸtepÅ£i să fii iubit; să slujeÅŸti fără să aÅŸtepÅ£i vreo răsplată, ci mai degrabă ÅŸtiind că toate le faci pentru Domnul; să dăruieÅŸti dând tot ce ai mai bun, fără să aÅŸtepÅ£i vreo mulÅ£umire; să ierÅ£i, chiar dacă te doare; să ceri iertare chiar dacă nu ai greÅŸit; să-i susÅ£ii pe cei din jur pentru dragos­tea frăÅ£ească; să crezi, chiar dacă nu vezi; să asculÅ£i, chiar dacă nu înÅ£elegi; să fii liniÅŸtit, deÅŸi eÅŸti nedreptăÅ£it, căci dreptatea este doar a Domnului; să crezi în cuvântul celui mai mare, deÅŸi nu eÅŸti pe deplin lămurit; să taci, ca nu cumva să răneÅŸti pe aproapele tău; pen­tru toÅ£i să te rogi ÅŸi pe nimeni să nu judeci; să plângi cu cel căzut ÅŸi să te bucuri cu cel feri­cit; toate să fie ale tale, dar să ÅŸtii de toate să te lipseÅŸti pentru dragostea frăÅ£ească.

Arhimandritul Atanasie, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma