« Hristos moare cu noi, ca noi să înviem cu El. »

Preacucernice Părinte,

Iubiţi fraţi,

Hristos a înviat !

            Dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat că ne-a ajutat să trecem cele 40 de zile de post în înfrânare ÅŸi milostenie trupească ÅŸi sufletească, pentru a vedea din nou fericita zi a Învierii lui Hristos, ziua biruinÅ£ei definitive asupra morÅ£ii ÅŸi a făgăduinÅ£ei învierii noastre, a neamului omenesc.

Săptămâna Patimilor ne-a ajutat, liturgic, să-L însoÅ£im pe Hristos în drumul Lui spre Crucea de pe Golgota, sau mai bine zis pe drumul pregătitor al Crucii, trecând prin vinderea lui Iuda, prin Cina cea de Taină – pregătitoare a hranei celei care ne ridică la Cer –, prin Ghetsimanii cu sudoare de sânge, prin prinderea ÅŸi judecata nedreaptă, prin bătăile ÅŸi scuipările umilitoare ÅŸi prin Răstignire. Osanalele Ierusalimului nu erau decât preludiul unei Săptămâni de pătimiri tocmai din partea celor ce strigau osanale. Această Săptămână ne-a întărit de asemenea în credinÅ£a că ea nu este doar Săptămâna Patimilor lui Hristos, ci ÅŸi săptămâna patimilor ÅŸi a morÅ£ii noastre, pe care Hristos a primit să le poarte pentru noi. A murit pentru ca noi să putem, – înainte de sfârÅŸitul nostru –, să murim păcatului. A muri păcatului înseamnă a renunÅ£a la o suferinÅ£ă aducătoare de moarte, – păcatul –, printr-o suferinÅ£ă aducătoare de ViaÅ£ă, de fericire, de VeÅŸnicie, care este lupta împotriva păcatului.

L-am însoÅ£it în Ghetsimani (Lc 22, 39-46), grădina suferinÅ£ei Lui, în faÅ£a paharului greu de băut al morții pe care trebuia să o primească, pentru a ne da seama că ÅŸi noi, în grădina vieÅ£ii noastre, – de multe ori plină de suferinÅ£e ÅŸi deznădejdi, ÅŸi mai ales de chinul pe care ni-l dă frica morÅ£ii –, nu suntem singuri, ci cu El.

Am trăit împreună cu El durerea trădării din partea celor apropiaÅ£i, prin trădarea lui Iuda, pentru a nu ne descuraja în faÅ£a trădărilor de tot felul de care avem parte.

L-am urmat în durerea pălmuirilor ÅŸi scuipărilor celor ce deunăzi l-au primit cu osanale ÅŸi ramuri ca pe un rege, ÅŸi am înÅ£eles că noi suntem cei care-L pălmuim ÅŸi scuipăm prin lipsa noastră de iubire faÅ£ă de El ÅŸi de aproapele nostru, prin păcatele noastre.

Am ajuns cu El la Crucea Golgotei ÅŸi ne-am înspăimântat de ceea ce a putut avea ca urmare păcatul neascultării ÅŸi neîncrederii omului în Dumnezeu, de suferinÅ£a pe care păcatul nostru a provocat-o Fiului lui Dumnezeu ÎnsuÅŸi. Dar am înÅ£eles atunci ÅŸi iubirea care L-a făcut pe Hristos să socotească moartea Lui pe Cruce pentru noi ca pe o proslăvire. Le spunea ucenicilor Săi înainte de Patimi : « A venit ceasul ca să fie proslăvit Fiul Omului » (In 12, 23). Auzind acestea, putem spune ÅŸi noi cu Sfântul Ioan Gură de Aur : « Deci, dacă El numeÅŸte cele ale robilor slavă, cu atât mai mult noi trebuie să numim cele ale Stăpânului, slavă. Vezi cât de mare este rodul Crucii ? Să nu te înspăimânÅ£i de dânsa, căci dacă Å£i se pare ceva posomorât, totuÅŸi naÅŸte mii de bunuri. » « Răstignirea este în ea însăÅŸi un lucru de ocară, dar Hristos o numeÅŸte slavă, pentru că s-a făcut pentru cei iubiÅ£i .» 

L-am auzit strigând pe Cruce Părintelui Ceresc deznădejdea singurătăÅ£ii, a părăsirii de către toÅ£i : «Dumnezeul meu,… de ce M-ai părăsit ? » (Mc 15, 34) Dar era de fapt strigătul nostru de singurătate ÅŸi de frică în faÅ£a morÅ£ii, care nu dispare decât încredinÅ£ându-ne sufletul în Mâinile mângâietoare ale Părintelui Ceresc, Cel care învie morÅ£ii. Pentru că Hristos prin Patimă ÅŸi Înviere a încredinÅ£at ÅŸi sufletele noastre Tatălui, iertate ÅŸi spălate prin pătimirile Lui.

L-am urmat la mormânt, acolo unde Sfântul Trup a fost aÅŸezat, ca să înÅ£elegem că a fost acolo ÅŸi este cu fiecare dintre noi în moartea noastră. Åži pentru ca acest mormânt să nu ne fie veÅŸnic, S-a pogorât în iadul cel mai de jos (1 Petru 3, 19) pentru a-l zădărnici ÅŸi a-l goli de cei care aÅŸteptau Învierea, de la Adam ÅŸi Eva.

Liturgic, le-am trăit pe toate împreună cu Hristos, însă vedem în acelaÅŸi timp ÅŸi neputinÅ£ele ÅŸi slăbiciunile noastre. Rugăciunea multora dintre noi se transformă în strigăt pentru suferinÅ£ele noastre, – ce-i drept uneori amestecate cu bucurii pe care nici nu le mai vedem – , preocupaÅ£i doar de ceea ce este rău sau ni se pare a fi rău. Ne vedem nimicnicia în faÅ£a Patimilor lui Hristos ÅŸi a Învierii, a mormântului gol din care vine bucuria omorârii morÅ£ii, dar apoi viaÅ£a continuă, fără să avem puterea să ne schimbăm.      

Pe mulÅ£i, – dacă nu pe toÅ£i într-un fel sau altul –, suferinÅ£a nu ne ocoleÅŸte. O cunoaÅŸtem încă din primele zile ale venirii noastre în această lume, când doar în braÅ£ele iubitoare ÅŸi ocrotitoare ale părinÅ£ilor mai încetăm să plângem. Apoi toată viaÅ£a, fiecare dintre noi cunoaÅŸte suferinÅ£a în felul lui, ea fiind parte a vieÅ£ii după păcatul primului om, ÅŸi va fi până la cel din urmă care va locui pământul. Cu toate acestea noi înÅŸine îi facem pe fraÅ£ii noÅŸtri să sufere, rănindu-ne reciproc, vorbindu-ne de rău, jignindu-ne, minÅ£indu-ne, războindu-ne între noi, urându-ne, vânzându-ne unii pe alÅ£ii pentru un profit bănesc, smintindu-ne unii pe alÅ£ii. Cu toate că am cunoscut ÅŸi cunoaÅŸtem ce-i suferinÅ£a, ne facem unii pe alÅ£ii să suferim. Suferim ÅŸi din cauza multor dorinÅ£e pe care le avem ÅŸi care nu se împlinesc după voia noastră, a bolilor sufleteÅŸti care vin peste noi, sau din gelozie, sau din invidie, sau din mândrie, sau din ura faÅ£ă de alÅ£ii. Totul în noi poate fi sursă de suferinÅ£ă. Pe mulÅ£i ne încearcă bolile de tot felul ale trupului, cele sufleteÅŸti cu cele trupeÅŸti mergând împreună de multe ori. Åži mai pe urmă, pentru tot răul personal ÅŸi cel din lume îl acuzăm pe Dumnezeu, pe Cel care vine ÅŸi face vinovăÅ£ia noastră propria Lui vinovăÅ£ie, neputinÅ£a noastră propria Lui neputinÅ£ă, ocara noastră propria Lui ocară, moartea noastră propria Sa moarte ! Pe drumul Golgotei, Iisus spune poporului care venea după El ÅŸi femeilor care plângeau în urma Lui : « Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeÅ£i pe Mine, ci pe voi plângeÅ£i-vă ÅŸi pe copiii voÅŸtri. Căci iată, vin zile când vor zice : Fericite sunt cele sterpe ÅŸi pântecele care n-au născut ÅŸi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munÅ£ilor : CădeÅ£i peste noi ! ÅŸi dealurilor : AcoperiÅ£i-ne ! Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi ?  » (Lc 23, 28-31) Acolo, pe drumul Golgotei, Hristos, Lemnul Cel Verde, se uneÅŸte prin Patima Sa cu cea a mamelor la care drogul, banii, foamea, bolile, războaiele « le fură copiii ». Rahela , – mama zilelor noastre – « nu vrea să fie mângâiată » (Mt 2, 18), căci încă asistăm, –  acum, ÅŸi dintotdeauna –, la masacrul inocenÅ£ilor, al celor nevinovaÅ£i. Cine săvârÅŸeÅŸte aceste fărădelegi ? Oare cel Nevinovat, Ocărât, Răstignit ? Oare nu suntem noi, oamenii, care le săvârÅŸim ?! 

SuferinÅ£a ne dă mult de gândit ! Greu avem răspunsuri la ea ÅŸi degeaba căutăm oriunde în lumea aceasta. A spune : « să nu mai suferiți ! » e uÅŸor, ÅŸi mulÅ£i înÅ£elepÅ£i ai lumii au spus-o ÅŸi o spun, filozofând oarecum asupra suferinÅ£ei ÅŸi luptându-se împotriva ei cu cuvântul sau cu fapte palide, care pot ameliora o oarecare suferinÅ£ă de moment. Dar pentru ca omul să nu mai sufere de suferinÅ£a nemângâiată a firii, – moartea –, cine a făcut, în afară de Hristos, ceva ? El nu face pe nimeni să sufere, ci El suferă cu cei ce suferă. El ne-a scăpat de suferinÅ£ă prin suferinÅ£a Sa, care ne-a adus Învierea. Lumea, atâta timp pecetluită de suferinÅ£a ultimă a morÅ£ii, este, de la Învierea lui Hristos, un mormânt gol. « El moare cu noi, pentru ca noi să înviem cu El. » Mormântul a rămas gol !

De la Înviere, « în Biserică, umanitatea Sa, – care este de fapt a noastră –, răstignită ÅŸi proslăvită în acelaÅŸi timp, devine pentru noi izvor de ViaÅ£ă. » Însă iată că suferinÅ£a ÅŸi moartea sunt prezente peste tot, « domnesc totdeauna », ÅŸi totul ne aminteÅŸte prezenÅ£a morÅ£ii : « separările, tristeÅ£ea, dispariÅ£ia celor pe care-i iubim, tragediile atât de des atroce în istorie, ura de sine ÅŸi de ceilalÅ£i », suferinÅ£ele. Dar toate acestea, « dacă le trecem cu încredere în Hristos Cel Înviat,… pot deveni cale spre Înviere. »

IubiÅ£i fraÅ£i întru Hristos,

Dăm slavă lui Dumnezeu că iată ne-a ajutat ca Mitropolia noastră, în ultimul an, să se poată reorganiza. PrezenÅ£a mare a credincioÅŸilor în unele Å£ări ale Europei – fără precedent în istoria românilor ÅŸi a acestei părți a continentului –, creÅŸterea numărului de parohii ÅŸi comunităÅ£i, au făcut necesară reorganizarea, prin înfiinÅ£area a două noi episcopii : cea a Italiei ÅŸi cea a Spaniei ÅŸi Portugaliei. Aceste noi episcopii, prin grija Adunărilor eparhiale respective ÅŸi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au primit ÅŸi episcopi.

Pentru scaunul vacant al Episcopiei Italiei, Sfântul Sinod, la recomandarea Adunării eparhiale, a ales pe PreasfinÅ£itul Siluan. PreasfinÅ£ia Sa a fost episcop-vicar al Mitropoliei, cu misiune în Italia în ultimii 3 ani, unde a slujit cu multă râvnă comunitatea atât de numeroasă a credincioÅŸilor ortodocÅŸi români. Întronizarea PreasfinÅ£iei Sale va avea loc pe data de 8 mai – praznicul Sfântului Ioan Evanghelistul – la Lucca.  

Pentru scaunul vacant al Episcopiei Spaniei ÅŸi Portugaliei, Sfântul Sinod, la recomandarea Adunării eparhiale, a ales pe Preacuviosul Părinte Timotei, stareÅ£ al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Vilar, FranÅ£a, ieromonah cu mult zel misionar ÅŸi dragoste faÅ£ă de Biserică. Hirotonia ÅŸi întronizarea vor avea loc duminică 25 mai. Nădăjduim să putem organiza această sărbătoare a comunităÅ£ii din Spania ÅŸi Portugalia la Alcala de Henares.

Aceste momente istorice pentru organizarea Mitropoliei noastre le-am putut trăi în prima ÅŸi cea mai veche biserică românească din Europa, SfinÅ£ii Arhangheli Mihail, Gavriil ÅŸi Rafail din Paris, de la a cărei cumpărare de către regele Carol I s-au sărbătorit anul trecut 125 de ani.

Pe amândoi fraÅ£ii mei episcopi îi recomand rugăciunilor dumneavoastră, ÅŸi vă îndemn să-i ascultaÅ£i ÅŸi să le urmaÅ£i îndemnurile ÅŸi cuvintele cele mântuitoare.

Iubiţi credincioşi,

             În încheierea acestei scrisori pastorale rog pe Atotputernicul Dumnezeu ca ziua sfântă ÅŸi mult aÅŸteptată a Învierii Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos, să vă găsească în pace, cu mult spor în cele sufleteÅŸti, cu bucurie ÅŸi împliniri. Åži cei din Spania ÅŸi Portugalia, cei din Italia, cei din Anglia ÅŸi Irlanda, cei din Belgia ÅŸi Olanda, ca ÅŸi cei din FranÅ£a ÅŸi ElveÅ£ia, să aveÅ£i parte de binecuvântări ÅŸi mângâiere de la Hristos, Domnul nostru, Cel înviat din morÅ£i, pe care astăzi Îl proslăvim.

Hristos a înviat !

Al dumneavoastră, de tot binele doritor,
                      

 † Mitropolitul Iosif