Veniți toate neamurile, tot neamul omenesc și toată limba, toată vârsta și toată vrednicia, cu veselie să prăznuim Nașterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciună drăcească și cu basme care fură mintea și întunecă adevărul și vatămă pe toată viața, cinsteau nașterea împărați­lor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înno­it tot neamul omenesc și amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o. Că Eva a auzit: „În du­reri vei naște copii", cu dumnezeiască hotărâ­re, iar Maria: „Bucură-te, cea plină de har" Eva: „Atrasă vei fi către bărbatul tău", iar Maria: „Domnul este cu tine". Deci, ce vom aduce Maicii Cuvântului, în afară de acest de laudă cuvânt?

Toată făptura să se ospăteze și să laude preasfințita naștere a sfințitei Ana, că a născut lu­mii comoară de bunătăți nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-Se, toată firea într-o mai bună stare. Că omul, având suflet și trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută și cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor și, prin aceasta, cu toată zidirea S-a unit. Deci, să prăznuim și dezlegarea neputințelor omenești, că s-a dezlegat mulțimea darurilor dumneze­iești.

Astăzi ușile cele sterpe se deschid și dum­nezeiasca Ușă cea feciorească răsare, din care și prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intră în lume, după cum zice Pavel, văzătorul celor negrăite. Astăzi a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a întemeiat pămân­tul și peste înălțime a întemeiat tăria.

Astăzi s-a zidit Ușa cea spre răsărituri, Ușa prin care Domnul va intra și va ieși și ea va ră­mâne încuiată. Ușa dintru care este Hristos, Ușa oilor, răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către Tatăl, începă­torul Luminii. Astăzi a suflat vânt subțire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veselească-se cerul de sus și să se bucure pă­mântul de jos, să se clatine marea lumii, că în­tru dânsa se naște Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pânte­ce și va naște pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preț. Scoica din care Împăratul Măririi ieșind și cu porfira trupului îmbrăcându-Se și venind la cei robiți, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că se naște mielușeaua din care Păstorul Se va îmbră­ca în chip de oaie și hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănțuias­că fecioarele, că s-a născut Fecioara care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece și va naște fiu și vor chema nu­mele lui Emanuel, adică: cu noi este Dumnezeu. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Să toc­mim prăznuire pentru nașterea Născă­toarei de Dumnezeu. Veselește-te tu, Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naști! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul și S-a dat nouă și se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lu­mea, Dumnezeu tare! Oricine nu măr­turisește pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al meu este cuvân­tul. Ca moștenire l-am primit pe acesta de la Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.

O, fericită pereche, Ioachim și Ana! Cu adevărat v-ați cunoscut preacurați și din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice Domnul: „Din roadele lor îi veți cunoaște pe dânșii". Ați trăit după buna plăcere a lui Dumnezeu și după vrednicia celeia ce s-a năs­cut din voi. Că întru întreaga înfrânare și cuvioșie viețuind, pe odorul fecioriei l-ați adus, pe cea mai înainte de naștere fecioară și după naștere fecioară, pe ceea ce singură, și cu min­tea și cu sufletul și cu trupul, petrece de-a pu­rurea fecioară. Că se cădea ca aceea ce au odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o arate trupește... O, câte minuni și câte schimbări s-au făcut pen­tru această fiică! Nașterea din cea stearpă, fe­cioria născând, amestecare a Dumnezeirii și a omenirii, a pătimirii și a nepătimirii, a vieții și a morții, pentru ca așa, întru toate să se biru­iască cel mai rău de cel mai bun. Åži acestea toa­te pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâ­ta m-ai iubit pe mine, încât nu prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintâi, întru același chip și pe a doua facere Tu Însuți o ai lucrat. Pentru această pricină, dănțuiesc și cuget înalt și mă veselesc și către izvorul minunilor iarăși mă întorc și, din râul veseliei îndestulându-mă, pe alăuta Duhului iarăși o iau și dumnezeiască la­udă de naștere cânt.