Teologia energiilor necreate, fundamentul real al îndumnezeirii creÅŸtinului, are o însemnătate deosebită în contextul ecumenic de astăzi. În Occident, în anumite cercuri, discursul palamit a devenit sursă de inspiraÅ£ie ÅŸi mijloc de apropiere de Ortodoxie. TotuÅŸi, în alte părÅ£i, acestă teologie este ignorată, criticată sau chiar ironizată (a se vedea articolul despre acest subiect în Enciclopedia Catolică). Abisul dintre Ortodoxie ÅŸi Occident, fie acesta catolic sau protesant, nu se arată a fi mai profund nicăieri altundeva decât în viziunea poziÅ£ionării omului în relaÅ£ia acestuia cu Dumnezeu: obiectiv‑raÅ£ională/intelectuală sau subiectiv‑emotivă, prima stând la baza teoriilor mecaniciste despre lume ÅŸi a raÅ£ionalismului religios, cea de‑a doua girând un pietism individualist, ambele însă, în esenÅ£ă, sisteme mărginite ÅŸi închise, rămase la nivelul limitelor naturii umane, neputându‑se lansa spre posibilităÅ£ile infinite ale îndumnezeirii totale a omului. Aceasta pare a fi rana cea mai adâncă ce ne Å£ine separaÅ£i, ÅŸi probabil cel mai greu de  vindecat. 

Omul viază cu adevărat doar atunci când se aseamănă cu Dumnezeu în sfinÅ£enie, după cum Sfântul Irineu de Lyon ne spune: „slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viaÅ£a omului este vederea lui Dumnezeu” (Adversus haereses IV, 20, 7). Ceea ce Ortodoxia mărturiseÅŸte prin teologia sa este un adevăr empiric: chipul blajin al omului îndumnezeit, luminat ÅŸi transfigurat de harul Duhului Sfânt, al sfântului, al părintelui duhovnic îmbunătăÅ£it, grăitor al tainelor dumnezeieÅŸti, care nu are egal pe acest pământ în nicio tradiÅ£ie, fie creÅŸtină sau necreÅŸtină. 

În rândurile următoare, voi încerca să surprind câteva din ideile ÅŸi perspectivele inedite prezentate în cardul acestei conferinÅ£e.  

Mitropolitul Kallistos (Ware) al Diokleii (Oxford) a deschis conferinÅ£a vorbind despre măreÅ£ia omului în viziunea Sfântului Grigorie Palama. DeÅŸi lumina Taborului nu este creată, ci izvorâtă din dumnezeirea Mântuitorului nostru Hristos, a fost totuÅŸi posibil ca aceasta să fie percepută de ochii apostolilor. Lumina harului divin nu poate fi cunoscută prin simÅ£urile trupului; totuÅŸi prin curăÅ£irea acestora se ajunge la contemplarea chipului lui Hristos în lumina necreată.

Lumina dumnezeiască se arată inteligibil minÅ£ii curăÅ£ite de păcat (la Sfântul Grigorie Palama, nous‑ul este chipul lui Dumnezeu din om). În această lumină, sfinÅ£ii Îl cunosc pe Dumnezeu în mod nemijlocit ÅŸi intuitiv, într‑un mod cu totul diferit de gândirea discursivă (logismos) care se foloseÅŸte de silogisme, raÅ£ionamente sau analize logice.

DeÅŸi distincÅ£ia dintre minte ÅŸi inimă nu o găsim în Sfânta Scriptură, aflăm acolo că toate, bune ÅŸi rele, se zămislesc în inimă.

Sfântul Grigorie susÅ£ine, asemenea Cuviosului Macarie cel Mare ÅŸi Sfântului Atanasie Sinaitul, că omul, prin împărtăÅŸirea sa, în acelaÅŸi timp, de cele pământeÅŸti ÅŸi de cele cereÅŸti, este superior îngerilor.Omul participă în Dumnezeu prin mijlocirea harului dumnezeiesc necreat ÅŸi cu trupul, care este implicat activ în rugăciunea minÅ£ii sau a inimii. Deci ÅŸi trupul este participant ÅŸi părtaÅŸ, pătimitor al luminii dumnezeieÅŸti.

Pr. Prof. Nikolaos Loudovikos (Academia Ecleziastică din Tesalonic) a comparat viziunea Sfântului Grigorie cu cea a lui Toma de Aquino. Conform teologiei Sfântului Grigorie, există o unire psiho‑somatică a omului cu Dumnezeu, această unire făcându‑se în Dumnezeu la nivelul energiilor necreate, în timp ce în teologia tomistă, contactul omului cu Dumnezeu rămâne la nivelul intelectului, al raÅ£iunii umane, deci în om, căci acesta nu are acces direct la Dumnezeu. Prin această concepÅ£ie care nu vede împlinirea naturii sau a omului în plinătatea sa existenÅ£ială, care include ÅŸi îndumnezeirea trupului, se ajunge la subjugarea naturii de către intelect/spirit ÅŸi, în mod ultim, la ambiÅ£iile hegemonice ale Bisericii Romano‑Catolice asupra lumii. Spiritualul trebuie să domine natura. 

DistincÅ£ia majoră, care poate fi privită însă ÅŸi ca o posibilă punte de unire în dialogul ecumenic, ar fi concepÅ£iile celor doi mari „doctori” ai Bisericilor în privinÅ£a unităÅ£ii lui Dumnezeu. Toma de Aquino pleacă de la o bază metafizică, de la unitatea lui Dumnezeu concepută în termeni aristotelici de substanÅ£ă simplă, în timp ce Sfântul Grigorie Palama teologhiseÅŸte unitatea ontologică, distingând însă între fiinÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi energiile necreate. 

O prezentare care a suscitat interes a fost cea a Dr. Christina‑Mangala Frost (Cambridge, UK), care după ce a arătat pericolele inerente practicării yoga, fie aceasta în variantă religios‑deistă sau secular‑atee, a comparat „iluminarea” yoghinului cu cea isihastă. E posibil ca „lumina” din yoga, atinsă prin evadarea mundanului, concentrare ÅŸi exerciÅ£ii fizice, să fie, în cel mai bun caz, o lumină naturală a nous‑ului, însă în nici un caz o experienÅ£ă a divinului. 

Dr. Stavros Yangazoglou (Hellenic Open University) a arătat preocuparea Sfântului Grigorie pentru viaÅ£a sacramentală a Bisericii, fapt mai puÅ£in discutat în studiile despre teologia palamită. Luând ca punct de plecare disputa din cadrul Bisericii din Grecia din anii ‘60, între viziunile „sacramentală” ÅŸi „harismatică”, a arătat cum Sfântul Grigorie le integrează pe ambele într‑o comuniune harismatică a Bisericii. Avem astfel un isihasm sacramental la Sfântul Grigorie. Euharistia este lumina celor curăÅ£iÅ£i. Acest aspect al eclesiologiei euharistice a fost preluat ÅŸi dezvoltat de către Sfântul Nicolae Cabasila, iar în teologia modernă John Romanidis a vorbit despre teologia terapeutică a părinÅ£ilor purtători de Duh. Teologia sacramentală este completată de această teologie terapeutică. În concluzie, Biserica este comuniunea îndumnezeirii, harul necreat fiindu‑ne împărtăÅŸit în primul rând prin Sfintele Taine.

Referitor la „disputa palamită” dintre cercetătorii moderni ai operei Sfântului Grigorie (de exemplu, Meyendorff – Romanidis), există încă o preocupare actuală în determinarea premizelor filozofice ÅŸi teologice reale ale conflictului dintre Palama ÅŸi opozanÅ£ii isihasmului (în sens strict, nominalismul lui Barlaam poate fi o construcÅ£ie modernă neavenită – Kallistos Ware).

Profesorul Georgios Mantzaridis (Tesalonic) a avut o intervenÅ£ie scurtă în care a punctat natura simplă, iar nu compusă, a lui Dumnezeu, ÅŸi datorită acestui fapt, posibilitatea lui Dumnezeu de fi prezent, prin energiile Sale, în toată creaÅ£ia. Dumnezeu nu este în sens aristotelic actus purus. De aceea, simplitatea divină nu este aceeaÅŸi cu cea filozofică. Omul este o natură compusă cu multe funcÅ£ii ÅŸi trebuinÅ£e în afara lui pentru care a fost înzestrat cu simÅ£uri. Dumnezeu nu are nevoie de nimic, El nu este pătimitor. Adevărul dumnezeiesc este simplu, iar cel omenesc compus ÅŸi relativ. Simplitatea lui Dumnezeu este unul dintre atributele/energiile lui Dumnezeu, iar nu esenÅ£a lui Dumnezeu (în sens aristotelic/tomist).

Mandzaridis a încheiat punctând o inserÅ£ie rău‑voitoare în corpusul operei palamite publicat în colecÅ£ia Patrologia Graeca, adaos care reflecta poziÅ£ia Occidentului la acea vreme faÅ£ă de teologia Sfântului Grigorie, ÅŸi anume un text care nu aparÅ£ine acestuia, scris de un monah, Nifon Candidatul, care ar susÅ£ine că Sfântul Grigorie credea în mai multe divinităÅ£i. 

Cercetătorul patristic britanic, Dr. Norman Russell, trecut de curând la Ortodoxie, a arătat că opozanÅ£ii lui Palama susÅ£ineau că deosebirea pe care acesta o face între esenÅ£ă ÅŸi energie nu este reală, ci numai mentală. Punctul cel mai interesant al prezentării l‑a constituit legătura pe care Dr. Russell a făcut‑o între controversele hristologice din secolele V‑VII ÅŸi controversa palamită. Astfel, distincÅ£ia dintre esenÅ£ă ÅŸi energie ar fi o extindere a teologiei deosebirii dintre divinitatea ÅŸi umanitatea lui Hristos, între voinÅ£ă ÅŸi energie în persoana lui Hristos, controversă continuată până în secolul al XII‑lea. Un sinod constantinopolitan din 1170 a arătat că precum Tatăl este cauza/izvorul dumnezeirii, asemenea este ÅŸi în cazul energiilor divine cauzate de sau izvorâte din fiinÅ£a divină, după cum susÅ£ine chiar Sfântul Grigorie: energiile divine nu există prin ele însele, ci sunt dependente de cauza lor. 

Au susÅ£inut comunicări ÅŸi trei români, un filozof, un critic de film ÅŸi un teolog. 

Conf. Dr. Dan ChiÅ£oiu de la Universitatea din IaÅŸi a adus lumină asupra controversei dintre Palama și Barlaam, punctând în acelaÅŸi timp potenÅ£ialul teologiei palamite în cadrul unei filozofii creștin‑ortodoxe contemporane. 

Dr. Elena Dugheru a trasat o traiectorie interesantă a teologiei luminii dumnezeieÅŸti, minunat reprezentată în frescele catedralei Adormirii Maicii Domnului din Mănăstirea Ferapont de către faimosul călugăr rus Dionisie (sec. XV), reconstruite cu ajutorul fotografiei „pnevamatice” („fotografia – arta de a scrie/picta cu ajutorul luminii”) a artistului contemporan Iuri Holdin. 

Pr. Dr. Liviu Barbu, semnatarul articolului de faÅ£ă, a participat la conferință din încuviințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif. Acesta a prezentat legătura dintre isihasm, rugăciunea inimii ÅŸi îndrumarea duhovnicească, vorbind apoi despre specificul isihasmului românesc – mlădiat pe firea românului –, reaÅŸezarea figurii Sfântului Vasile de la Poiana Mărului în cadrul universal al renaÅŸterii filocalice (contribuÅ£ie încă puÅ£in cunoscută în Occident) ÅŸi  aportul remarcabil al Părintelui Stăniloae, a cărui prezentare, teologică ÅŸi duhovnicească, a operei Sfântului Grigorie Palama a jucat un rol major în renaÅŸterea filocalică a secolului XX.  Părintele Stăniloae a deschis drumul primelor cercetări moderne asupra operei palamite, lucrare continuată astăzi cu acribie de teologi precum Diac. Prof. Dr. Ioan I. Ică Jr. ÅŸi P.S. Dr. Ignatie (Trif). 

Prezentarea a fost încheiată cu un exemplu de „isihasm urban” din zilele noastre, întemeiat pe rugăciune, lucrare în comuniune ÅŸi ascultare, practicat într‑o parohie din inima BucureÅŸtilor, Dobroteasa, sub îndrumarea părintelui Gheorghe Sima, care de‑a lungul anilor a clădit duhovniceste mai multe generaÅ£ii de ucenici. 

ConferinÅ£a a fost întregită de pelerinajul spiritual făcut la locurile legate de viaÅ£a Sfântului Grigorie Palama, în Veria, la mănăstirea unde se păstrează până astăzi peÅŸtera cu două încăperi săpate în calcar în care sfântul s‑a nevoit pentru vreo cinci ani, de Liturghia arhierească din Duminica a II‑a a Postului Mare, săvârÅŸită în catedrala Sfântului din Tesalonic ÅŸi popasul din Sfantul Munte, la Vatopedu, care a încununat întreaga lucrare academică ÅŸi duhovnicească.

Slavă Èšie, Doamne, Celui ce ne‑ai arătat slava Ta prin preamăritul Tău sfânt, Grigorie Palama! Luminează‑ne pe noi cu lumina cunoștinÅ£ei dumnezeirii Tale, prin harul preasfântului Tău Duh, pentru rugăciunile sfântului Tău!

Pr. Liviu Barbu, Institutul de Studii Creştin‑Ortodoxe, Cambridge
Parohia Sf. Mc. Filoteea și Cuv. Beda Venerabilul, Norwich, Marea Britanie