Așa cum s‑a întâmplat și în 2011 după tabăra de la Tismana, nici nu știu cum să încep, având în vedere că sunt atâtea care mi‑au plăcut. Vreau să declar oficial că taberele MOREOM, fie la Tismana sau Neamț, au devenit a doua mea familie.  

Pentru început, vreau să vă spun că este impresionant cât de prietenoși sunt copiii (nu mai spun de animatori!). Eu, după experiențele din Spania, unde copiii de vârsta mea nu socializează așa bine, am văzut că din primele minute ale taberei deja cunoști o mulțime de copii, atât de mulți încât le uiți și numele și astfel ai sentimentul că îi cunoști de o viață întreagă. Acești copii sunt ceva pe care eu nu l‑aș da pentru nimic în lume și sunt sigură că nu numai educația le dă acest comportament, dar și atmosfera în care se află, așa că mulțumim pentru atmosfera atât de minunată creată de organizatori.

Aș vrea să vă vorbesc un pic de ateliere. La atelierul de comunicare am învățat să analizez problemele cu calm, să fiu mai pozitivă, să nu fiu influențată de cei din jurul meu, să mă uit în interiorul unei persoane, nu în exterior și tot timpul să Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cum m‑a făcut și să‑L văd ca pe un Prieten. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le‑am învățat este răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?”. Asta aproape că m‑a șocat. Cât de simplă era întrebarea și cât de mult ne‑a luat să găsim răspunsul! 

Mărturisesc că mi‑au dat lacrimile când am văzut cu câtă fericire vorbește preoteasa Iulia despre Dumnezeu. M‑a impresionat foarte tare faptul că atunci când ne uitam la ea, ne dădea o stare de liniște. A fost o bucurie să vorbim cu ea, pentru că este o femeie minunată și chiar ne‑a învățat multe lucruri.

Atelierul de muzică de asemenea a fost frumos; chiar simt că pot cânta la biserică acum. Doar un mic amănunt: cred că ar fi fost bine ca măcar câteva zile să cântăm și cântece de munte sau de tabără, având în vedere că au fost mulți copii cu instrumente muzicale. La dans, jive‑ul a fost super, unde din nou s‑a văzut amabilitatea copiilor, care s‑au ajutat unii pe ceilalți.

Condițiile au fost foarte bune. Aveam sală de sport unde era loc suficient atât pentru ambiția „fotbalistică” a băieților și animatorilor, cât și pentru strigătele și încurajările fetelor. Momentele petrecute acolo sunt de neuitat. Dacă nu aveam un interes mare pentru fotbal, se putea merge la un meci de ping‑pong, iar dacă sportul nu era pasiunea noastră, ne aștepta o pădure întreagă în jurul mănăstirii, unde ne puteam plimba când aveam chef de taclale. Aveam loc suficient în fața bisericii ca să tragem o partidă bună de badminton și, de asemenea, aveam o fântână super frumoasă în jurul căreia ne puteam așeza să discutăm sau să facem un pic de „gălăgie” cu chitările noastre. Nu mai spun de interiorul clădirii, unde erau foarte multe săli, suficiente pentru toate atelierele. Mâncarea a fost foarte gustoasă, iar doamnele care o pregăteau erau amabile și prietenoase, făcându‑ne să ne simțim ca într‑o familie.

Mulțumiri speciale celui mai atipic preot văzut vreodată, părintele Adrian, care s‑a coborât la mintea noastră și ne‑a devenit prieten; părintelui Mircea și minunatei sale familii, pentru organizare și pentru că tot timpul a încercat să ne învețe ce e mai bine; lui Bogdan Grecu, de asemenea pentru organizare și pentru că este un om cu care chiar se poate vorbi; măicuțelor Ioana și Mirela, pentru că au fost mereu alături de noi; celor două talente muzicale, Andrei și Iulian, pentru ajutorul dat la muzică și la comunicare și celor doi fotografi, Silviu și Benedict, pentru pozele minunate.

Mulțumiri și celorlalți animatori, organizatori, bucătari, menajere, pentru că au făcut ca tabăra Neamț 2012 să fie un real succes.

Daria Avram (16 ani), Marea Britanie

Când am ajuns anul acesta în tabără am crezut că va fi ca anul trecut, că voi avea aceleași impresii, că farmecul va fi același, dar cu timpul mi‑am schimbat părerea. Fiecare an este special în felul lui, singurul lucru comun fiind atmosfera minunată de acolo. Nu pot descrie bucuria pe care am trăit‑o când am reîntâlnit prietenii și animatorii ce au participat și anul trecut la această tabără. Preoții care au vegheat asupra noastră și au stat alături de noi sunt pur și simplu magnifici. Au făcut din această tabără un colț de Rai! Am mai participat cu ani în urmă la câteva tabere, dar n‑am văzut nicio persoană care să se implice mai mult decât părinții din tabăra Neamț.

Teodora Angheluț (13 ani), România

Amintiri de peste vară

Se întâmplă rar să găsești prietenie, înțelegere, credință și, mai ales, iubire îmbinate toate la un loc, așa ca în tabăra Neamț, ,,refugiul” de fiecare vară a zeci de copii români, aflați în țară sau în străinătate. Timp de două săptămâni, aproape o sută de suflete, atât participanți, cât și animatori, au conviețuit în armonie, au legat prietenii, au scris un capitol din copilăria sau adolescența lor. Nu se poate spune că au fost simpli amici sau doar niște colegi de ateliere și de cameră, ci au împărtășit mai mult decât plastilina de la atelierul de „lucru manual” sau o masă la cantină. Au împărtășit idei, experiențe, s‑au destăinuit și și‑au permis unul celuilalt să pătrundă măcar pentru câteva clipe în sufletul și în viața lor. Am ajuns la al treilea an de participare și mereu când pășesc pe poarta Seminarului de la Neamț găsesc o nouă definiție a cuvântului „acasă”. 

Atelierele din timpul zilei ajută cel mai mult la legarea de prietenii și, totodată, la descoperirea talentelor și noilor hobby‑uri. Fie că alegi atelierul de ,,pictură pe sticlă” cu carismatica Teodora sau cel de ,,arte contemporane” cu ingenioasa Daria, ajungi să găsești un prieten sau, cel puțin, un confident până și în cel mai tânăr participant. Atelierele de dans și muzică de după‑amiază, ritmul Brașovencei sau al muzicii de jive, pot fi și ele un bun mijloc de a intra în contact atât cu ceilalți tineri, cât și cu animatorii. 

Poate te deranjează lipsa telefonului sau programul încărcat sau vizitele dese ale animatorilor pentru a da stingerea, dar în final te simți mai aproape de cei din jur, în sfârșit ai observat cerul înstelat și nici înviorarea de dimineață nu mai sună atât de rău. 

Ceea ce este cel mai impresionant este faptul că găsești atâta sinceritate și înțelegere în jur, încât te face să gândești frumos și curat. Poate și faptul că suntem într‑un cadru religios și că alături de noi sunt trei preoți, cărora li se alătură și măicuțele Mirela și Ioana, te face să îți dai ție însuți o șansă la a fi sincer și la a te accepta așa cum ești, cu calități, defecte, secrete... Este ca și cum ai avea șansa de a fi tu însuți, de a fi liber. De‑a lungul anilor, vor rămâne prieteniile, amintirile și credința și pot spune cu sinceritate că o parte din noi s‑a construit în aceste zile de tabără. Åži nu cred că cineva nu‑și va aminti în timp de un Părinte Mircea cântăreț, de o bătaie cu tort condusă de Bogdan animatorul, de focul de tabără sau de cei care au contat pentru ei două săptămâni. 

Așa că în timp totul va crește în noi și ne va transforma în cineva cu coloană vertebrală, cineva înțelegător și sincer. Åži, precum Stephen Covey spunea: ,,Siguranța reprezintă sentimentul nostru de valoare, identitate, statornicie emoțională, respect de sine, tărie personală’’, cu toții am reușit a ne exploata comoara interioară.

Ana Maria Bădiliță (16 ani), România

Totul în această tabără, începând de la locul în care s‑a desfășurat, activitățile etc., este de neuitat. Chiar dacă am venit pentru prima oară în tabără, am dat de oameni minunați, care m‑au făcut să mă simt ca într‑o mare familie și m‑au ajutat să trec peste anumite momente grele din viața mea. Programul de rugăciuni, de asemenea, ne‑a făcut să realizăm mai multe despre modul în care ar trebui să viețuim: cu gândul la Dumnezeu, mulțumindu‑I pentru toate și slăvindu‑I bunătatea cea nemărginită. Atelierele au fost gândite astfel încât simțul artistic și comunicativ al copilului să se dezvolte. Activitățile din afara atelierelor au avut ca scop relaxarea noastră, făcându‑ne să uităm de grijile de zi cu zi, amintindu‑ne că încă mai suntem copii. Dumnezeu să ne ajute să ne revedem cu bine la anul!

Ioana Sîrbu (16 ani), România

Asta a fost prima mea tabără și a fost foarte frumoasă! Animatorii erau foarte simpatici. Discuția cu maica Siluana a fost SUPER!!! Si vizita Înaltpreasfințitului Iosif la fel! Am legat multe prietenii și a fost frumos să ascult problemele altuia și să‑i dau sfaturi sau să‑l alin! Ce să zic de veverițele pe care le vedeam din când în când? Natură 100%! Excursiile la mănăstiri au fost foarte educative... Nu pot să descriu totul în câteva cuvinte... Emoțiile pe care le‑am avut o să le mai am doar rareori. Dacă găsesc locuri, anul viitor o să vin sigur.

Valeria Prepeliță (11 ani), Italia

Dumnezeu ne‑a dat această ocazie de a participa la tabăra Neamț 2012. A fost foarte frumos și am înțeles mai în adânc lucrurile sufletești și trupești.

Andrei Tânțar (16 ani), Italia

Mi‑e dor de Neamț…

Ani de‑a rândul, de când merg în tabără, am plecat de acolo plângând. Așa a fost și anul trecut, când am simțit că pentru mine se terminase de tot: eram deja prea mare. De patru ani veneam în fiecare vară și mă simțeam tot mai aproape de cei de care îmi era în timpul anului atât de dor... Åži acolo, printre munți, aveam curajul să fiu copil, să mă joc, să iubesc, să fiu eu. Acolo, printre brazi, într‑un loc ferit de lumea asta în care nu mai poți să crezi și să simți, mă întâlneam în fiecare an cu copilăria, îi spuneam iar că îmi era așa de dor de ea și ea mă primea la fel... și ne primea pe toți. Åži de fiecare dată, la plecare, îmi era teamă că până la anul o voi pierde, dar ea mă aștepta acolo an de an.

Vara trecută mă gândeam că n‑o voi mai găsi niciodată... Până când în întunericul care se lăsase în sufletul meu s‑a născut o rază de lumină: aflasem că mă voi întoarce și la anul, ca animator.

Trecuse un an de atunci. Eram pe drum și deja ne apropiam de munți, de brazi și toate mă făceau să‑mi amintesc de anii trecuți. Dar n‑aveam timp să visez... aveam de răspuns la atâtea întrebări: Cum va fi ca animator? Ce voi face eu, cea mai mică? Dacă nu voi putea fi ca ei, cei pe care i‑am admirat așa de mult? Ce voi simți eu când voi privi tabăra altfel? Åži toate întrebările se amestecau și nășteau alte întrebări și nu‑mi dădeau timp să răspund. Åži dintre toate, una mă frământa cel mai tare: mă voi mai întâlni și acum cu copilăria?

Am ajuns și când am coborât din mașină și i‑am văzut pe ceilalți animatori, am simțit că am ajuns acasă, iar când au venit copiii eram atât de fericită, parcă ne cunoșteam toți de atâta vreme și acum eram iar împreună.

Zilele au trecut foarte repede... Au fost dimineți în care îi priveam pe copii uimită cât de atenți erau la ateliere, ce mult își doreau să învețe, cât de des puneau întrebări. Acum, când toți încearcă să fie independenți, să facă doar ce vor, copiii noștri mai întreabă... Au fost după‑amiezi când mă bucuram să‑i văd cântând sau dansând dansurile noastre românești pe care așa puțini le mai prețuiesc... Au fost și seri în care îi priveam deschizându‑se unii în fața altora sau în fața noastră, spunându‑ne durerile sau bucuriile lor și țesând legături puternice, pe care timpul sau distanța nu le vor putea rupe.

În fiecare dimineață și seară, la rugăciune, mă simțeam așa de aproape de ei, parcă ne țineam toți de mâini și priveam în aceeași direcție, rugându‑ne unii pentru alții, mulțumindu‑I lui Dumnezeu pentru că ne‑a scos în cale așa oameni, așa suflete, așa zâmbete și lacrimi...

Dar toate au trecut așa de repede și m‑am trezit uimită și tristă în ultima zi de tabără. Plecam. Pe coridoare copiii vorbeau despre cât de mult le‑a plăcut la ateliere, despre ce prieteni și‑au făcut, despre jocuri, despre discuțiile cu Înaltpreasfințitul Iosif și Maica Siluana și plângeau. Plângeam toți.

Când am urcat în autocar îmi simțeam inima ruptă în zeci de bucăți luate de toți cei pe care i‑am cunoscut, iar mâinile pline cu frânturi din inimile celorlalți. Pe drum am avut timp să‑mi răspund la toate întrebările: degeaba mi‑a fost teamă de tabără... A fost, poate, cea mai frumoasă dintre toate... Au fost și momente grele ca animator, dar m‑am simțit sprijinită de cei care au fost pentru două săptămâni familia mea. Poate că n‑a fost totul perfect, dar am crezut unii în alții și am reușit să‑i facem pe copii să zâmbească, să se bucure...

Mai aveam puțin și ajungeam, dar mai aveam timp să‑mi răspund și la ultima întrebare: Da! Copilăria m‑a așteptat și anul acesta. Poate că n‑am mai avut timp ca‑n alți ani să mă joc cu ea, dar am văzut‑o în sufletele copiilor cum îmi zâmbea și mie și înțelegea că nu voi mai avea timp peste zi să stau cu ea... poate doar din când în când. Dar am simțit că toți cei mari și‑au făcut timp măcar o dată.

Ca în fiecare an, am plecat și acum plângând din tabără. Poate că doar cei care au fost acolo mă pot înțelege: am venit ghindă și am plecat stejar... mic, cu rădăcinile abia înfipte în pământ, dar stejar.

Liana Maria Munteanu (19 ani), animator

Mulțumim că ați reușit să aduceți surâsul pe fețele copiilor (fără telefoane mobile, computer, etc.), și nu un zâmbet superficial, ci din suflet. Să vă dea Dumnezeu sănătate, să reușiți și în anii următori!

Costina Suciu, mama lui David (13 ani), România

Tabăra Neamț a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele. Cu drag,

Georgian (Gigi) Vasilache (15 ani), Marea Britanie