E sâmbătă seara, a doua zi de tabără. Valentin, un băiat de 9 ani, tocmai s-a spovedit. Merge și se așează pe o bancă lângă un animator, iar după două minute de conversație despre ziua care a trecut, deodată spune:

- Åžtii, mă tot gândesc... Oare cum e în Rai?
- Valentin, e greu de spus în cuvinte...
- Eu îmi imaginez că e un Paradis așa… frumos, cum nu poți să-ți închipui…
Rămâne puțin pe gânduri și apoi întreabă:
- Dar oare în Iad cum o fi? Eu zic să dea Dumnezeu să nu meargă nimeni acolo, dar tot mă întreb… Mi-a spus tata că acolo ar fi niște locuri întunecate și foc în care arzi…
- Valentin, tu ai fost vreodată singur acasă?
- Da.
- Åži cum era?
- Vai, ce urât! Parcă mă apăsa ceva și-aș fi vrut să fie cineva cu mine și eram trist că eram singur...
- Vezi Valentin, întunericul din iad e ca urâtul ăsta de a fi singur, iar focul care arde e cumva asemănător cu această tristețe care te roade atunci când ești singur.
- Ahaaa... Cred c-am înțeles!
După un moment de tăcere, îl vede pe părinte care terminase cu spoveditul și vorbea cu niște animatori:
- Uite-l pe părintele, mă duc la el să-l întreb. Dar dacă n-are vorbă pentru mine?... Mă duc totuși...
Aleargă spre părinte și...
- Părinte, cum e în Rai?
- Valentin, nu prea știm noi cum o să fie acolo, dar unii oameni sfinți spun că va fi o lumină care te va îmbrățișa întru totul, cu mare drag. Nu o lumină orbitoare, ci una blândă, mângâietoare...

Vara aceasta Mitropolia noastră a organizat, pentru al cincilea an consecutiv, Tabăra de Tradiție și Spiritualitate Ortodoxă, adresată copiilor și adolescenților. Pentru prima dată a fost vorba de două serii paralele, în locații diferite: la complexul „Sf. Nicodim” din vecinătatea Mănăstirii Tismana între 16 și 26 iulie și la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț între 23 iulie și 2 august.

În aparență, cele două tabere au fost foarte diferite. La Neamț au fost 80 de participanți, în marea lor majoritate din Mitropolie, mai mult de 50 venind din parohiile de la Romainville (Franța) și Lisabona (Portugalia) datorită susținerii pe care preoții parohi, Mircea Filip și Marius Pop, o dau acestei activități misionare. Îmbucurător a fost și faptul că echipa de animatori formată în taberele MOREOM din anii trecuți a revenit și anul acesta, ba chiar am asistat și la prima „schimbare de statut”: Benedict, participant în taberele precedente ca și copil, a revenit anul acesta ca și animator. La Tismana au participat doar 40 de copii, majoritar din România, căci, din păcate, din țările Mitropoliei au venit doar 15 participanți. Åži echipa de animatori a fost una inedită, formată din oameni foarte pricepuți, dar cei mai mulți dintre ei fiind pentru prima dată într-o astfel de tabără. Însă experiența Gabrielei Pipirig (animator pentru al cincilea an și „motorul” din România fără de care aceste tabere nu s-ar fi putut organiza) și tactul părintelui Iulian Nistea, directorul taberei, au sudat echipa.

Ceea ce a asemănat însă cele două tabere a fost spiritul în care ele s-au desfășurat, programul educativ deosebit - copiii au învățat să picteze icoane, să confecționeze diferite obiecte la atelierele de lucru manual, și-au valorificat talentul la atelierele de teatru, au învățat cântări bisericești și cântece de tabără - prietenia între copii și animatori, activitățile sportive, drumețiile și excursiile, jocurile, întrebările despre viață și discuțiile pline de tâlc din serile calde de vară, voia bună și focul de tabără.

Conversația de mai sus este doar una din multele care ne-a făcut să ne dăm seama de interesul, receptivitatea și setea de comunicare a copiilor, de lumina din sufletul lor. Bineînțeles, nu toți participanții au pus întrebări strict legate de credință. Unii adolescenți au vrut să vorbească despre prietenie, relațiile cu părinții sau despre cele între fete și băieți. Animatorii nu s-au dat înapoi de la asemenea subiecte, iar preoții prezenți au oferit și ei, cu discreție, sfaturile lor.

Este greu pentru cineva care nu a avut contact personal cu participanții sau cu cei implicați în organizare, să-și dea seama de rolul deosebit de benefic al acestor tabere. Ele sunt un mediu în care, pe lângă multitudinea de lucruri frumoase pe care le învață, copiii au ocazia să experimenteze apartenența la Biserică altfel decât în parohii sau în familie. La fel cum, în general, parohiile nu sunt comunități de sfinți ci de oameni obișnuiți - fiecare cu nevoile și căutarea lui - în aceste tabere își găsesc locul și copii care vin din familii practicante, dar și copii care nu au primit nicio educație religioasă în familie (dar ai căror părinți au încredere în educația și ocrotirea pe care le oferă Biserica). Astfel, venind din țări și contexte sociale diferite, între copii are loc o adevărată întâlnire prin care ei descoperă ceea ce îi unește dar și ceea ce îi face unici, se descoperă pe ei înșiși. Åži cum „cei care trăiesc în unire și prietenie sunt buni și bucură pe Dumnezeu” (1), tocmai această comuniune dintre ei este ceea ce îi poate întări sau le poate deschide drumul către Hristos Domnul, Cel care vrea ca pe fiecare dintre noi să ne numească prieteni ai Săi.(2)

Bogdan Grecu (animator), Belfast

Note:

1. Sf. Ioan Gură de Aur.
2. Ioan 15, 15.