Principalul este să alungăm egoismul din sufletele noastre prin smerita cugetare. Adică să nu spun că „eu sunt!” sau „eu ÅŸtiu!”.

Egoismul este cea mai rea patimă, nu te lasă să-Å£i vezi păcatele tale. Toate greÅŸelile exterioare le mai vezi, dar egoismul nu te lasă să te vezi pe tine, mereu spui că alÅ£ii sunt vinovaÅ£i.

Nu te interesează ce face altul! Ce face sufletul tău!  

Dacă te sfătuieÅŸti, nu poÅ£i să te potic­neÅŸti. Dar dacă nu te sfătuieÅŸti ÅŸi este insta­lat în ideile tale că tu ÅŸtii mai bine ca altul ÅŸi ai egoism, să ÅŸtii că se slobozeÅŸte ispititorul ÅŸi cazi.

Lucrurile sunt simple. Nu-i smerită cu­getare, nu-i mântuire. Nu-i dragoste, nu-i mântuire. S-a terminat. Căci progresează patimile acestea care ne întunecă mintea ÅŸi facem greÅŸeli titanice.

Nu trebuie să ne lăsăm bătuÅ£i cu niciun preÅ£. Să stai aÅŸa cu conÅŸtiinÅ£ă, ca un soldat la datorie. Gata de luptă.

Acum toÅ£i sunt licenÅ£iaÅ£i ÅŸi automat au înălÅ£area minÅ£ii. Nici nu-ÅŸi dau seama de asta. ÎnvăÅ£ătura e bună, dar înălÅ£area nu.

Spui că omul e schimbător. Dar nu-i omul, ci patima. Patima îl face pe om de nu-l mai cunoÅŸti.

Dacă faci răbdare cu smerita cugetare mergi pe drumul adevărului.

Întotdeauna ne trebuie răbdare ÅŸi nădej­de la cel ce ne-a adus pe lume.

Dacă cu studiile eÅŸti în regulă ÅŸi cu via­Å£a duhovnicească nu eÅŸti în regulă, nu-Å£i aju­tă. Trebuie întâi cele ale lui Dumnezeu că­utate cu sfinÅ£enie ÅŸi cu atenÅ£ie, ÅŸi pe urmă urmează cele ale omenirii. Studiile astea sunt mai mult ale lumii acesteia, dar viaÅ£a cea duhovnicească este pentru veÅŸnicie.

VeÅŸnic să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ÅŸi a oamenilor ÅŸi atunci harul Sfântului Duh vine ÅŸi luminează.

Lenea nu numai în cele de aici ne vatămă, adică în viaÅ£a asta pământească, ci mai ales în viaÅ£a cea veÅŸnică.

StareÅ£ul Dionisie, „Despre monahism si Sfântul Munte Athos”, vol. III