Cugetări ale staretului Dionisie de la Colciu

Principalul este să alungăm egoismul din sufletele noastre prin smerita cugetare. Adică să nu spun că „eu sunt!” sau „eu știu!”.

Egoismul este cea mai rea patimă, nu te lasă să-ți vezi păcatele tale. Toate greșelile exterioare le mai vezi, dar egoismul nu te lasă să te vezi pe tine, mereu spui că alții sunt vinovați.

Nu te interesează ce face altul! Ce face sufletul tău!  

Dacă te sfătuiești, nu poți să te potic­nești. Dar dacă nu te sfătuiești și este insta­lat în ideile tale că tu știi mai bine ca altul și ai egoism, să știi că se slobozește ispititorul și cazi.

Lucrurile sunt simple. Nu-i smerită cu­getare, nu-i mântuire. Nu-i dragoste, nu-i mântuire. S-a terminat. Căci progresează patimile acestea care ne întunecă mintea și facem greșeli titanice.

Nu trebuie să ne lăsăm bătuți cu niciun preț. Să stai așa cu conștiință, ca un soldat la datorie. Gata de luptă.

Acum toți sunt licențiați și automat au înălțarea minții. Nici nu-și dau seama de asta. Învățătura e bună, dar înălțarea nu.

Spui că omul e schimbător. Dar nu-i omul, ci patima. Patima îl face pe om de nu-l mai cunoști.

Dacă faci răbdare cu smerita cugetare mergi pe drumul adevărului.

Întotdeauna ne trebuie răbdare și nădej­de la cel ce ne-a adus pe lume.

Dacă cu studiile ești în regulă și cu via­ța duhovnicească nu ești în regulă, nu-ți aju­tă. Trebuie întâi cele ale lui Dumnezeu că­utate cu sfințenie și cu atenție, și pe urmă urmează cele ale omenirii. Studiile astea sunt mai mult ale lumii acesteia, dar viața cea duhovnicească este pentru veșnicie.

Veșnic să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor și atunci harul Sfântului Duh vine și luminează.

Lenea nu numai în cele de aici ne vatămă, adică în viața asta pământească, ci mai ales în viața cea veșnică.

Starețul Dionisie, „Despre monahism si Sfântul Munte Athos”, vol. III