Adaugat la: 11 Septembrie 2013 Ora: 15:14

Tabăra de tradiție și spiritualitate Caraiman-Bușteni 2013

Anul acesta, taberele de tradiție și spi­ritualitate MOREOM au împlinit 7 ani de existență. O perioadă care ni se poate părea lungă sau scurtă, după cum o raportăm la vârsta fiecăruia dintre noi. Mulți dintre copiii participanți au crescut odată cu taberele (spre exemplu Maria de la Roma, par­ticipantă la toate cele 7 ediții ale taberei: avea 7 ani la prima ediție, are 14 la ediția din 2013). Åžapte ani e o perioadă frumoasă, iar anul aces­ta a fost un an deosebit. Mai întâi deoarece echipa de organizare aflată sub binecuvântarea Părintelui nostru Mitropolit Iosif a hotă­rât schimbarea locației taberei, desfășurată în ultimii patru ani la Seminarul Teologic de lân­gă Mănăstirea Neamț. Așa încât, pentru pri­ma dată, seria 7-17 ani a fost organizată la Buș­teni, în incinta mănăstirii Caraiman, în timp ce seria 6-12 ani s-a desfășurat la Tismana, care a fost și prima dintre locațiile taberelor pentru copii ale MOREOM. De asemenea, în urma cererilor foarte numeroase, s-a hotărât suplimentarea locurilor, astfel că anul acesta la tabăra de la Bușteni au participat un număr record de copii: 115, proveniți din toate țări­le Mitropoliei și din România.

Mănăstirea cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci" de la Bușteni se află la poalele muntelui Caraiman, într-un cadru natural de o frumuse­țe copleșitoare, sub ocrotirea maiestuoasei cruci – Crucea de pe Caraiman. Așezământul monahal este de construcție recentă și cuprin­de o frumoasă biserică, a cărei pictură interioa­ră e în curs de finalizare, o bisericuță de lemn în care am făcut rugăciunile de dimineață și de seară, un altar de vară, o curte în care copiii au putut să se joace în voie, clădirile cu camere de 3 sau 4 paturi, un centru social dotat cu sală de conferințe, sală de sport, 2 săli de mese, precum și alte facilități – totul într-un ansamblu arhi­tectural deosebit de plăcut și liniștitor, încon­jurat de munții Bucegi, care, împreună cu mun­ții Făgăraș, Retezat și Parâng din Carpații Meridionali, sunt cei mai înalți munți din Ro­mânia. Este de remarcat și existența unei curți cu animale: măgăruși, ponei, cai, iepuri, păuni, porumbei - pe care copiii i-au vizitat de multe ori cu bucurie.

Timp de 12 zile, programul a cuprins: un atelier de pictură icoane pe lemn, un atelier de pictură icoane pe sticlă, un atelier de crea­ție biserici și case românești în miniatură, un atelier de lucru manual pentru cei mai mici, un atelier de comunicare pentru adolescenți, precum și atelierele comune de după-amiază: muzică și dans. Åži, bineînțeles, nelipsitele me­ciuri de fotbal de seara, la care anul acesta au participat cu entuziasm și fetele.

Aflându-ne într-un colț de țară cu nenu­mărate „obiective turistice" apropiate - dar care colț din țara noastră nu e la fel? – am avut ocazia să vizităm castelele Bran și Pelișor și orașul Brașov, cu Biserica Neagră și prima școa­lă românească. O zi a fost dedicată excursiei în munți: am urcat până la crucea de pe Caraiman, iar cei mai mari au urcat până pe Vârful Omu, la 2504 m altitudine, care mă­soară doar cu câțiva metri mai puțin decât cel mai înalt vârf muntos din țara noastră, Vârful Moldoveanu (2544 m). Am privit „față în față" Sfinxul – moștenire dacică neprețuită – și Babele; ne-am răcorit la cascadele din ini­ma munților.

Am fost, într-un cuvânt, mai aproape de cer, atât prin înălțimea reliefului, cât și prin at­mosfera care s-a creat pe tot parcursul tabe­rei, prin prezența ierarhilor bisericii noastre, începând cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Caraiman duminică, 4 august, li­turghie la care s-au împărtășit, după ce se spo­vediseră cu o seară înainte, majoritatea copi­ilor din tabără. În seara aceleiași zile, spre marea noastră bucurie și – trebuie să mărtu­risim – surprindere, Părintele Patriarh Daniel ni s-a alăturat la focul de tabără, ascultându-ne cântând cântece populare și patriotice și la fi­nal adresându-ne tuturor – copii, animatori și organizatori – un frumos cuvânt de apreciere și de încurajare pentru ceea ce a văzut că se întâmplă în tabăra noastră.

Au mai fost alături de noi Părintele nostru Mitropolit, Înaltpreasfințitul Iosif, și Preasfințitul Timotei, a căror prezență am simțit-o deosebit de călduroasă și de apropiată și care au găsit timpul necesar să spună o vorbă de folos sau să discute mai pe larg - după nevoia fiecăruia - atât cu copiii, cât și cu animatorii taberei.

De când s-a sfârșit tabăra, comunicând cu tinerii prezenți la Bușteni, am remarcat un sen­timent comun: acela că tabăra de la Bușteni de anul acesta a fost o tabără cu totul aparte, unică, nu doar prin prezența care ne-a făcut atâta onoare a Preafericitului Daniel, a Înaltpreasfințitului Iosif și a Preasfințitului Timotei, prin activitățile de înaltă calitate pe­dagogică, dar și prin tot ceea ce am trăit timp de aproape două săptămâni împreună, prin atmosfera de înțelegere, de dragoste pe care am simțit-o și pe care am simțit nevoia să o dăruim la rândul nostru celorlalți.

Pe lângă amintirile frumoase, ca un fir ne­văzut ne va ține legați pe toți, peste țări și mări, imnul taberei de anul acesta:

Limba Românească

Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim
Altă limbă armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm
Åži pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm
Åži pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Un cuvânt de recunoștință aducem echi­pei conduse de părintele Mircea Filip de la pa­rohia din Romainville-Paris, directorul tabe­rei: o echipă cu un nucleu experimentat, la care în fiecare an se adaugă tineri care doresc să-și dăruiască timpul, energia, creativitatea și dragostea pentru educația copiilor noștri.

Iar părinților care ne-au încredințat copiii pe timpul taberei le mulțumim și îi rugăm să ne pomenească în rugăciunile lor către Domnul: părintele Mircea Filip, părintele Adrian Iuga, părintele Gavriil Marin, maica Nectaria, maica Ioana, maica Anastasia, preoteasa Doina Iuga, preoteasa Iulia Filip, Geanina Haraga, Magda Stănescu, Raluca Cabral, Daria Hagea, Ana Birta, Ioana Ianc, Adrian Roman, Amali Boboia, Silviu Cluci, Liana Munteanu, Oana Alvădane, Maria Radu, Doina Blaga, Iuliana Trancă, Vlad Mehedincu. Îi adăugăm aici pe Gabriela Pipirig și pe Bogdan Grecu, cărora le mulțumim și anul acesta pentru implicarea lor neobosită în organizarea taberei.

Dar înainte de toate Îți mulțumim Å¢ie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru marea Ta purtare de grijă și Te rugăm să ne învrednicești a continua această lucrare, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Preoteasa Iulia Filip

 

 

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni