HRAMUL PAROHIEI „SFINŢII TREI IERARHI" DE LA ROMAINVILLE-PARIS
1 Martie 2011

HRAMUL PAROHIEI „SFINŢII TREI IERARHI" DE LA ROMAINVILLE-PARIS

Duminică, 30 Ianuarie 2011, parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” de la Romainville, în nord-estul Parisului, s-a îmbrăcat din nou în haine de sărbătoare, cu ocazia praznicului celor trei sfinţi ocrotitori ai parohiei: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. 

   Anul acesta, am avut marea bucurie de a-l avea pentru prima dată în mijlocul nos­tru pe Preasfinţitul Marc Nemţeanul, care a slujit Sfânta Liturghie împreună cu un so­bor de preoţi şi diaconi: părintele protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard, părin­tele arhimandrit Ghenadie Şerban, părintele Constantin Târziu, părintele Răzvan Ionescu, părinţii ierodiaconi... Citeste articolul

BUCURIA COMUNIUNII ÎN SLUJIRE
1 Martie 2011

BUCURIA COMUNIUNII ÎN SLUJIRE

LITURGHIE ARHIEREASCĂ LA COSLADA 

   Duminică, 6 februarie 2011, în biserica Parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp al Mitropoliei greceşti a Spaniei şi Portugaliei, în prezenţa Preasfinţitului Părintelui nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei şi a... Citeste articolul

PROGRAMUL CATEHEZELOR DIN POSTUL MARE
1 Martie 2011

PROGRAMUL CATEHEZELOR DIN POSTUL MARE

Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei Via Ardeatina 1741, Roma 00134 

Pe perioada Postului Mare, la sediul Episcopiei Italiei, de la Roma, se organizează o serie de cateheze legate de Sfântul Botez. Ele se vor desfăşura după următorul program: •    I-a Sâmbătă din Post (12 martie) - De cine / ce ne-am lepădat la Botez? Cu Cine / ce ne-am unit? – Făgăduinţele Botezului •    A II-a Sâmbătă din Post (19... Citeste articolul

ADUNAREA EPARHIALA PE ANUL 2011
1 Martie 2011

ADUNAREA EPARHIALA PE ANUL 2011

A EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI 

   Luni, 7 februarie, şi marţi, 8 februarie, s-au desfăşurat la Roma lucrările Consiliului Eparhial şi, respectiv, ale Adunării Eparhiale, ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.    Πn cadrul Consiliului Eparhial, care s-a ţinut luni la sediul Episcopiei, au fost prezentate Rapoartele de Activitate ale tuturor sectoarelor din cadrul episcopiei, Darea de Seamă a... Citeste articolul

Parohia ortodoxă română Sant’Alò și Sfânta Parascheva (Terni, Italia)
1 Noiembrie 2010

Parohia ortodoxă română Sant’Alò și Sfânta Parascheva (Terni, Italia)

Biserica Sant’Alò, situată la nr. 20 de pe strada cu același nume din orașul Terni (Italia), este o biserică în stil romanic datând din secolul al XI-lea, cu fațada împodobită cu materiale de origine romană şi medievală. Doi lei în piatră străjuiesc intrarea în această biserică în interiorul căreia pereții și coloanele sunt împodobite cu fresce de o frumusețe deosebită, realizate în sec. XII și XIV-XV.

Ca multe alte biserici și aceasta a trecut de la un ordin religios la altul: de la Ordinul Augustinienilor la Ordinul Cavalerilor de Malta, acesta lăsând-o în decădere până la punctul în care ajunge a fi atelierul unui meșter fierar. Donată la începutul secolului al XX-lea Eparhiei din Terni, aceasta a găzduit, începând cu anul 1960, mănăstirea calugărițelor Clarisse,... Citeste articolul

Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Teramo - Italia
1 Noiembrie 2010

Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Teramo - Italia

Duminică, 24 octombrie 2010, Parohia Ortodoxă "Sfinții Mărturisitori din Transilvania" din Teramo (Italia) și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej a fost prezent Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie începând cu orele 10.30, iar apoi a participat la agapa frățească. În timpul Liturghiei a fost hirotonit un diacon pe seama parohiei din Ostia și un ipodiacon pe seama parohiei din Teramo.  La acest eveniment, au participat reprezentanți din partea Episcopiei Romano Catolice și autorități locale italiene. Citeste articolul

Puntea inimilor
1 Noiembrie 2010

Puntea inimilor

Era începutul lunii noiembrie 2007 şi, în urma unui trist eveniment ce a avut loc la Roma şi despre care presa a vorbit îndelung, Italia fusese străbătută de o campanie de presă ostilă poporului român. Din păcate şi la Terni cetăţenii români au fost martorii unor atitudini ostile, cetăţeni care nu aveau nimic de a face cu faptele întâmplate la Roma.

Discursuri, scrieri pe pereţi, un climat de neîncredere şi de teamă păreau că au ridicat un zid între cele două comunităţi care trăiseră mereu în pace şi frăţie. Comunitatea noastră catolică, Sfânta Cruce, se află în acelaşi cartier cu biserica Sfântul Alò, în care se întâlneşte la rugăciune comunitatea ortodoxă românească. Acea... Citeste articolul

Înaltpreasfinţitul Iosif în Irlanda
1 Octombrie 2010

Înaltpreasfinţitul Iosif în Irlanda

În fiecare an în luna septembrie, românii ortodocşi din Dublin îşi sărbătoresc hramul bisericii. În acest an, la hram a participat părintele nostru Mitropolit Iosif, care ne aduce foarte multă bucurie atunci când vine în mijlocul nostru. La harm au slujit aproape toţi preoţii ortodoscşi români din Irlanda, iar în cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonirea ipodiaconului Romeo Gămulescu întru diacon pe seama Parohiei Înălţarea Sfintei Cruci din Dublin.

În cuvântul de învaţătură, Înaltpreasfinţitul a subliniat semnificaţia crucii în rolul soteriologic al omului. Seara, părintele Mitropolit a săvârşit slujba Acatisului Sfintei Cruci, după care s-a întâtlnit cu o parte dintre tinerii din Nepsis, veniţi şi ei la hram, iar apoi s-au discutat câteva probleme administrative cu Consliliul Parohial. La nici o... Citeste articolul

Începând cu ziua de duminică, 4 iulie a.c., în cadrul parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid) – Spania au început cursurile Şcolii catehetice parohiale pentru adulţi „Cuvântul care zideşte”. Cursurile se susţin în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00 şi sunt precedate de slujba Paraclisului Maicii... Citeste articolul

Creştinii ortodocşi din Coslada, pe urmele sfinţilor, în Grecia - prima iniţiativă de acest fel din Spania
1 Octombrie 2010

Creştinii ortodocşi din Coslada, pe urmele sfinţilor, în Grecia - prima iniţiativă de acest fel din Spania

Pelerinajul este puterea de a-ţi rupe în mod voit din viaţa ta trecătoare pentru a te simţi în mod voluntar mai aproape de Dumnezeu prin intermediul sfinţilor săi.

Cu aceste gânduri a părăsit temporar Spania, în perioada 25 mai – 2 iunie a.c., cu destinaţia Grecia, primul grup de pelerini, format din 44 de credincioşi ai Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), în prima iniţiativă misionară de acest gen organizată în Episcopia Spaniei şi Portugaliei. Considerată de mulţi drept leagănul... Citeste articolul

Parohia Sfinţii Gheorghe şi Mavrichie a împlinit 10 ani  (Protopopiatul Elveţiei)
1 Octombrie 2010

Parohia Sfinţii Gheorghe şi Mavrichie a împlinit 10 ani (Protopopiatul Elveţiei)

Duminică, 12 septembrie, am avut bucuria să prăznuim a zecea aniversare a parohiei noastre. Cu acest prilej l-am avut oaspete pe Preasfințitul Marc, care a slujit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu părintele nostru paroh, duminică, la ora 10h00, în capela Sfânta Agnès din Sion. În timpul Sfintei Liturghii Arhiereşti Preasfinţitul Marc l-a botezat pe Benjamin Dionysios, fiul lui Gaëlle şi al lui Cédric Moos şi nepotul preotesei Marianne şi al părintelui Daniel.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă, ocazie pentru toţi participanţii la această mare sărbătoare să depene împreună amintiri dragi şi să împărtăşească bucurii şi necazuri. Ei au avut ocazia să stea de vorbă cu episcopul nostru şi să îi vorbească în particular. Cu această ocazie cei doi iconografi ai parohiei noastre au oferit bisericii două icoane: preoteasa... Citeste articolul

Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi” de la Romainville în pelerinaj la Locurile Sfinte (I)
1 Octombrie 2010

Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi” de la Romainville în pelerinaj la Locurile Sfinte (I)

În perioada 2-10 Mai 2010, un grup de 40 de credincioşi de la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Romainville-Paris, împreună cu părintele paroh Mircea Filip, am fost pelerini în Ţara Sfântǎ. O experienţă binecuvântată pe care cu greu o putem exprima în cuvinte…

Însemnǎrile unui pelerin Drumul cǎtre Ţara Sfântǎ În avion, ne rugǎm împreunǎ Maicii Sfinte sǎ ne poarte sǎnǎtoşi peste uscat şi mare cǎtre Ţara Sfântǎ: „O, Mǎicuţǎ Sfântǎ/ Te rugǎm fierbinte/ Sǎ ne-asculţi de-a pururi/ Marea rugǎminte […] Tu eşti steaua mǎrii/ Şi ajuţi sǎ treacǎ/ Dintre cari te roagǎ/ Nimeni nu se-neacǎ... Citeste articolul

Parohia Ortodoxă Română “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, Spania, a organizat o colectă pentru victimele inundaţiilor din România. Un transport de patru tone a plecat pe 21 iulie spre România, mai precis spre credincioşii parohiei „Naşterea Maicii Domnului” din Dorohoi, grav afectaţi de inundaţiile din vara acestui an. Cea mai mare parte a conţinutului... Citeste articolul

1 Septembrie 2010

Pelerinaj la sfântul Baudilie de la Nîmes

Duminică, pe 30 mai 2010, un grup de cincisprezece credincioşi ai parohiei Întâmpinării Domnului şi sfântului Baudilie de la Nîmes, însoţiţi de părintele paroh, Mihai Tirrier, au purces într-un pelerinaj la sanctuarul închinat sfântului Baudilie, apărătorului oraşului Nîmes, ce se prăznuieşte pe data de 20 mai.

Sfântul Baudilie s-a născut la Orléans, în veacul al IV-lea, în vremea domniei împăratului Constantin. Încă din fragedă pruncie s-a distins prin credinţa sa puternică şi dezinteresul faţă de bucuriile şi bunurile acestei lumi. Provenind dintr-o familie nobilă şi bogată, sfântul a moştenit degrabă un patrimoniu însemnat; însă el s-a îndeletnicit... Citeste articolul

1 Septembrie 2010

Calatorind cu Sfintii

„Fiţi sfinţi, că eu Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 19,2) este una dintre poruncile lui Dumnezeu, iar cei care au indeplinit-o sunt sfintii.

In fiecare an Biserica Ortodoxa face praznuirea, in data de 29 august, sarbatorii Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Ziua de 29 august 2010 a fost prilej de bucurie duhovniceasca pentru enoriasii parohiei Amiens-Franta, cat si pentru grupul de pelerini de la parohia Logrono-Spania, pentru ca au avut prilejul de a venera capul Sfantului Ioan Botezatorul in Catedrala din Amiens-Franta. Din incuviintarea... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni