Întâmplarea se petrece la începutul vieÅ£ii publice a Domnului ÅŸi nu este raportată decât de sfântul evanghelist Luca, dar sfântul Matei (4, 18-22) ÅŸi sfântul Marcu (1, 16-20) istorisesc chemarea primilor ucenici fără pescuirea minunată. Este interesant de observat că o minune asemănătoare este relatată de sfântul evanghelist Ioan, după Învierea lui Hristos, ÅŸi în cele două cazuri Petru joacă un rol central. Este o Evanghelie ecleziologică prin excelenÅ£ă.

Domnul a început să predice încă din primele momente ale misiunii Sale pământeÅŸti ÅŸi va vorbi fără încetare timp de trei ani, până la Patima Sa, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, Cel care exprimă cugetele Tatălui, ÅŸi pentru că a fost trimis de Tatăl Său pentru a « binevesti ÎmpărăÅ£ia Cerurilor». Ceea ce spune e atât de nou ÅŸi are atâta putere (căci vorbeÅŸte, ca om, în puterea Duhului) că toÅ£i sunt « uimiÅ£i de învăÅ£ătura Lui » : mulÅ£imile Îl urmează ÅŸi Îl ascultă cu admiraÅ£ie. AÅŸa este ÅŸi acum: Domnul este pe malul lacului Ghenizaret[1] iar «mulÅ£imea se aduna în jurul Său ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu». Este elementul care declanÅŸează, nada care va îngădui lui Hristos să « prindă» pe primii Săi patru ucenici. Această poveste, care ilustrează minunat pedagogia divină, se va derula în trei acte. Am putea chiar să o intitulăm: « Pedagogia misiunii ».

Domnul zăreÅŸte pe malul râului două bărci de pescari, al căror ÅŸef este Simon, cel ce avea să fie Petru. Primul act are un caracter puternic simbolic: Domnul Se urcă în barca lui Simon ÅŸi îi cere să se depărteze puÅ£in de mal pentru ca toÅ£i să-L poată vedea ÅŸi auzi, Se aÅŸează în barcă ÅŸi predică. Este imaginea însăÅŸi a Bisericii. Barca reprezintă Biserica, pentru că pluteÅŸte pe apele zbuciumate ale lumii căzute, fără să se scufunde, ÅŸi pentru că poartă pe Hristos, aÅŸezat pe un tron. Iar Biserica învaÅ£ă noroadele, neamurile, omenirea. Hristos este mereu prezent în barca Bisericii, El este cârmaciul ei, iar nu Simon Petru, până la sfârÅŸitul vremurilor. Această barcă nu va pieri niciodată, după cum profeÅ£eÅŸte ÎnsuÅŸi Domnul (« porÅ£ile iadului nu o vor înfrânge »). Faptul important este că cei patru viitori Apostoli sunt martori ai acestei scene: ei văd ÅŸi aud, ÅŸi chiar participă într-o mică măsură. Domnul le arată mai întâi de ce a venit în lume ÅŸi deÅŸi ei încă nu o ÅŸtiu, la ce sunt ÅŸi ei chemaÅ£i.

Cel de-al doilea act este pescuirea minunată însăÅŸi. Este lucru minunat în ochii noÅŸtri cum ÅŸtie Domnul să se poarte cu oamenii din popor, cei care trudesc cu propriile braÅ£e, care sunt la opusul acestei intelighenția religioase alcătuită din scribi ÅŸi farisei. Nu le Å£ine un mare discurs teologic ÅŸi nu se arată nemijlocit ca fiind Mesia, ci îi pune să facă ceva, să împlinească un act simbolic, care Å£ine de meseria lor ÅŸi care vorbeÅŸte inimii lor. Domnul le spune să meargă în apă adâncă ÅŸi să arunce mrejele pentru pescuit. Simon ascultă, deÅŸi «toată noaptea lucraseră fără să prindă nimic». Aceasta e măreÅ£ia lui Simon : ascultă pe Hristos, Îl crede pe cuvânt. Åži pescuirea este minunată, miraculoasă. Cum sunt pescari profesioniÅŸti, au înÅ£eles pe dată: au înÅ£eles că rabbi Ieshouah, care rostise un cuvânt minunat, purta în El o putere dumnezeiască. Au înÅ£eles că era Mesia, Hristosul. Simon Petru are o atitudine admirabilă: se umple de frica lui Dumnezeu ÅŸi zice : « depărtează-Te de la Mine, că sunt om păcătos. »

Mai sunt două elemente ecleziologice de subliniat. Simon nu este singur: are un frate, Andrei (care nu este amintit aici dar este prezent la Sfântul Matei ÅŸi Sfântul Marcu) ÅŸi are doi asociaÅ£i, Iacob ÅŸi Ioan. Sunt aici patru persoane (de două ori doi fraÅ£i)[2], triadă apostolică pe care Domnul o va avea la inimă ÅŸi care va fi martora celor mai mari lucrări ale Sale (printre care Schimbarea la FaÅ£ă). Åži sunt două bărci. PeÅŸtele prins este atât de mult încât e nevoie de cele două bărci ÅŸi de eforturile celor patru pentru a-l aduce. Biserica nu este încredinÅ£ată[3] unui singur om, ci unei comunităÅ£i de oameni, cei doisprezece apostoli, colegiul apostolic. Este oglindirea DumnezeieÅŸtii Treimi (după cum spune Domnul: «doi sau trei adunaÅ£i în numele Meu» iar nu: « unul singur în Numele Meu »). Petru a fost cel care a vorbit pentru că Domnul i S-a adresat lui, ca ÅŸef al pescarilor, dar întâmplarea îi priveÅŸte pe toÅ£i: toÅ£i au auzit cuvântul Domnului, toÅ£i iau parte la pescuirea minunată ÅŸi toÅ£i sunt « cuprinÅŸi de frică».

Cel de-al treilea act decurge din celelalte două: este concluzia lor logică. După ce le-a arătat pentru ce a venit în lume (ÅŸi în ce fel voia să înveÅ£e poporul), după ce le-a arătat natura Sa dumnezeiască, Domnul îi cheamă să-L urmeze, folosind o expresie suprinzătoare, singura care putea vorbi inimilor lor: «  de acum veÅ£i fi pescari de oameni». De acum veÅ£i face ca ÅŸi Mine, pe urmele Mele: veÅ£i scoate din adâncurile lumii căzute (marea este fără lumină ÅŸi fără aer, semne ale morÅ£ii) pe oamenii supuÅŸi morÅ£ii, aceÅŸti peÅŸti-oameni[4] care rămân chipul lui Dumnezeu deÅŸi au căzut. Domnul iarăÅŸi îi vorbeÅŸte lui Petru, dar chemarea îi priveÅŸte pe toÅ£i: « ei lăsară toate ÅŸi urmară Lui». Aceasta este măreÅ£ia lui Simon-Petru ÅŸi a celorlalÅ£i Apostoli: Hristos îi cheamă, iar ei ascultă. Vedem aici prefigurându-se « funcÅ£ia » specifică a lui Petru în sânul colegiului apostolic: va fi adesea purtătorul de cuvânt dar fără ca acest lucru să fie impus de Hristos. Nici unul dintre Apostoli nu a primit niciodată de la Hristos o misiune particulară. Evanghelia spune: « cei Doisprezece ».

Ne putem întreba de ce Domnul a chemat oameni din popor ÅŸi nu pe cei învăÅ£aÅ£i sau pe preoÅ£i. Aici găsim un răspuns: Apostolii nu au făcut desigur studii, dar au ceva preÅ£ios: simplitatea inimii. Ei cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Åži au simÅ£ul concretului, al vieÅ£ii, adică bunul simÅ£, aÅŸa cum au de obicei meÅŸteÅŸugarii ÅŸi Å£ăranii, pe când cei cu carte sunt adesea prinÅŸi de abstracÅ£iuni ÅŸi de speculaÅ£ii. În sfârÅŸit, pentru a relua o idee de la sfântul Pavel, în slăbiciune se plineÅŸte puterea lui Dumnezeu. Dacă Apostolii ar fi fost oameni de înaltă cultură, li s-ar fi putut atribui conÅ£inutul predicii, pe când aceasta vine doar de la Dumnezeu. Chemând oameni probabil fără carte ÅŸi cultură, acest risc era evitat. Era clar pentru toÅ£i că Sfântul Duh vorbea prin gurile lor.

Pr. Noël Tanazacq, Paris