Dacă sărbătoarea Învierii este Sărbătoarea Sărbătorilor ÅŸi Doamna Doamnelor, sărbătoarea ÎnălÅ£ării Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri este „podoaba tuturor sărbătorilor ÅŸi împlinirea tuturor praznicelor împărăteÅŸti”,  după cum ne învaÅ£ă Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Prin Învierea Domnului, moartea a fost biruită, dar numai prin ÎnălÅ£area Domnului la cer firea omenească, ce a fost îndumnezeită în Hristos, a fost aÅŸezată pe tronul slavei, de‑a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, aÅŸa cum mărturisim de fiecare dată când rostim Simbolul de CredinÅ£ă: „S‑a înălÅ£at la Ceruri ÅŸi ÅŸade de‑a dreapta Tatălui”.

Domnul nostru Iisus Hristos este Calea, dar în acelaÅŸi timp este Cel care ne arată calea care duce la mântuire. Numai prin El ajungem în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, El fiind în acelaÅŸi timp ÅŸi „UÅŸă a oilor”: „De va intra cineva prin Mine, se va mântui; ÅŸi va intra ÅŸi va ieÅŸi ÅŸi păÅŸune va afla” (Ioan 10, 9).

Odată cu păcatul săvârÅŸit de Adam, omul orbit duhovniceÅŸte a ieÅŸit din sânul lui Dumnezeu ÅŸi a rătăcit pe căi străine, în Å£ări îndepărtate, nemaifiind în stare să găsească singur calea. Chiar dacă ar fi găsit‑o, nu ar fi avut putinÅ£a de a intra în împărăÅ£ie, pentru că nu avea cheia potrivită pentru a deschide porÅ£ile împărăÅ£iei. În Sfânta Scriptură avem doar două exemple de oameni care au învăÅ£at nevinovăÅ£ia ÅŸi care au fost înălÅ£aÅ£i cu trupul la cer: Ilie ÅŸi Enoh. Calea care duce la ÎmpărăÅ£ie sau Cheia care deschide „uÅŸile milostivirii” nu este, însă, o înălÅ£are, ci este o coborâre a omului din înălÅ£area de sine, căci: „Cine se va înălÅ£a pe sine se va smeri, ÅŸi cine se va smeri se va înălÅ£a” (Matei 23, 12). Această coborâre prin smerenie este de fapt „venirea în fire” a omului.

Noi, românii, avem multe expresii bătrâneÅŸti care au în ele multă înÅ£elepciune dumnezeiască. Spunem despre un om care a săvârÅŸit o faptă rea că ÅŸi‑a ieÅŸit din fire. Adam, când a păcătuit, ÅŸi‑a ieÅŸit din fire, iar firea omenească a fost pervertită. Hristos este Cel care ne‑a făcut ÅŸi ne‑a ajutat să ne venim în fire. Åži nu doar atât. Prin coborârea Lui, El S‑a înălÅ£at la cer, ÅŸi odată cu înălÅ£area Lui ne‑a înălÅ£at ÅŸi pe noi: Iar Eu, când mă voi înălÅ£a de pe pământ îi voi trage pe toÅ£i la Mine (Ioan 12, 32). Åži ce este mai minunat decât faptul că unul dintre noi ÅŸade acum în sânul Sfintei Treimi, minune de care se bucură toată creaÅ£ia? „Această nevrednică omenire, cea mai fără de minte decât toate, s‑a ridicat astăzi peste toate. Astăzi îngerii au văzut ceea ce de mult doreau să vadă. Astăzi arhanghelii privesc cele pe care de mult aÅŸteptau să le vadă. Ei au văzut natura noastră strălucind de pe Tronul cel împărătesc, strălucind în slava ÅŸi frumuseÅ£ea cea nemuritoare”, spune frumos Sfântul Ioan Gură de Aur.

La ÎnălÅ£are s‑a restabilit comuniunea omului cu Dumnezeu, de aceea fiecare dintre noi trebuie să se străduiască zi de zi să se înalÅ£e la cer folosindu‑şi aripile duhovniceÅŸti ÅŸi avându‑L pe Hristos călăuzitor, după cum spune ÅŸi Sfântul Nicolae Velimirovici: „Păcatul a tăiat aripile lui Adam ÅŸi pe cele ale tuturor urmaÅŸilor săi, ÅŸi toÅ£i s‑au îndepărtat de Dumnezeu, au slăbit în credinÅ£ă ÅŸi au fost orbiÅ£i de Å£ărâna din care au fost zidite trupurile lor. Hristos, ca Adam cel Nou, primul Om, Întâiul Născut între oameni, a fost cel dintâi care să Se înalÅ£e la cer pe aripi duhovniceÅŸti, către tronul slavei ÅŸi puterii veÅŸnice, despicând calea spre cer ÅŸi deschizând toate porÅ£ile cerului următorilor Lui cu aripile lor duhovniceÅŸti – aÅŸa cum vulturul deschide calea puilor săi; precum rândunica merge înainte, arătând stolului calea ÅŸi tăind rezistenÅ£a mare a aerului”.

Hristos a Înviat!