Adaugat la: 13 Aprilie 2012 Ora: 15:14

Dezlegarea copilului îndrăcit, mut şi surd: Hristos Cel care scoate demonii

Duminica a 4‑a din Post; Marcu 9, 17‑32

 

Dezlegarea copilului îndrăcit, mut şi surd: Hristos Cel care scoate demonii

Această Evanghelie este deosebit de bine aleasă în miezul Postului, căci este vorba despre un exorcism săvârşit de Hristos, cu prilejul căruia Domnul ne dă o învăţătură de căpătâi cu privire la demoni şi la deosebirea duhurilor. Or, orice efort ascetic dezvăluie prezenţa demonilor şi ne sileşte să ducem împotriva lor o luptă aspră, care poate fi uneori violentă. Această minune este raportată de către cele trei evanghelii sinoptice, dar istorisirea Sfântului Evanghelist Marcu este cea mai completă, căci Sfântul Petru a fost martor la scenă1

Domnul este încă în Galileea şi va începe curând urcarea Sa către Ierusalim, unde Îşi va duce marea Sa luptă biruitoare asupra morţii şi a lui Satan. Scena se petrece imediat după Schimbarea la Faţă: Hristos coboară de pe munte cu Petru, Iacov şi Ioan şi se întoarce la ceilalţi ucenici. Aici se află o mulţime mare, iar ucenicii au discuţii aprinse cu cărturarii, adică cu dascălii Legii. Şi Domnul întreabă: Ce vă sfădiţi între voi? Dar un om din mulţime răspunde: a adus un tânăr care are duh mut, care îl prigoneşte şi îl chinuieşte mult; a venit să ceară ucenicilor Învăţătorului să‑l dezlege, dar aceştia nu au putut să facă nimic pentru a alunga pe acel demon. Situaţia este delicată, căci Domnul dăduse mai înainte Apostolilor Săi puterea de a alunga demonii2, şi miza este importantă, pentru că Rabbi Ieshouah are faimă mare. Iar cărturarii privesc… 

Prima reacţie a Domnului este surprinzătoare şi destul de deconcertantă: Îşi exprimă marea oboseală faţă de acest neam necredincios şi îndărătnic/viclean3 (Până când voi fi cu voi?). Această remarcă aspră a lui Hristos îi priveşte pe ucenici, mulţimea, şi într‑o anumită măsură pe toţi oamenii. De ce îi numeşte neam necredincios şi îndărătnic? Evreii se tot laudă dinaintea lui Rabbi Ieshouah că sunt „fii ai lui Avraam”, pe care îl numesc „părintele nostru”, ca pentru a se îndreptăţi şi a se deosebi de El, refuzându‑i caracterul mesianic. Atunci Hristos le răspunde: nu sunteţi fii ai lui Avraam, pentru că el a avut o credinţă absolută în Dumnezeu, Tatăl meu ceresc: sunteţi fii ai părinţilor voştri cei dintâi, Adam şi Eva, neascultători ca şi ei; nu aveţi credinţă în Dumnezeu, nici în Tatăl Meu şi nici în Mine, Fiul Său, şi faceţi negoţ cu cel „viclean”, tatăl minciunii, şarpele din vechime. Iată de ce fiii voştri sunt luaţi de Satana şi nu izbutiţi să‑i izbăviţi de el. Aceste cuvinte ale Cuvântului lui Dumnezeu îşi păstrează toată valoarea până în ziua de azi.

Dar, imediat după această manifestare de oboseală omenească, Domnul făptuieşte:  Aduceţi pe copil la Mine. Prezenţa lui Hristos, Dumnezeu întrupat, îl face pe demon să turbeze: copilul se zvârcoleşte pe pământ şi scoate spume. Este transformat de demon în animal fioros. Hristos nu se lasă impresionat de această pantomimă drăcească şi îl întreabă pe tatăl lui, care Îi lămureşte ce pătimesc: copilul este posedat încă din copilărie şi de mai multe ori demonul a vrut să‑l ucidă arzându‑l sau înecându‑l, dar fără să izbutească. Să ne oprim un moment asupra acestui copil posedat şi asupra bogatei învăţături duhovniceşti care ni se dă aici.

Întâi de toate, posesia drăcească există: tatăl şi copilul o arată, iar Hristos nu contrazice aceasta. Cazurile de îndrăcire erau numeroase în Antichitate, deoarece, de la izgonirea din rai, oamenii făceau negoţ cu demonii în două feluri: în chip religios, oficial, codificat,  adorarea idolilor, care se regăseşte în toate religiile păgâne (şi faţă de care Hristos ne arată El însuşi că aceşti idoli – cei care sunt adoraţi în locul lui Dumnezeu – sunt demoni4) şi în chip ascuns, neoficial, privat, prin magie, care constă în a folosi puterea demonilor într‑un scop interesat, în defavoarea celorlalţi, făcându‑le rău şi nesocotindu‑le libertatea. S‑a uitat, în vremurile noastre materialiste şi atee, că magia era atotprezentă în toate societăţile omeneşti înainte de venirea lui Hristos, şi doar El, şi numai El, e Cel care ne‑a izbăvit de stăpânirea demonilor şi de robia lor. Cutremurătoare lipsă de recunoştinţă omenească!

Apoi, manifestările posesiei demoniace sunt o învăţătură duhovnicească. Este vorba aici de un copil şi, mai mult, unul născut5: acesta îl reprezintă, desigur, pe fiul Evei, omenirea căzută în copilărie şi rămasă astfel, infantilă6. Posesia este un viol duhovnicesc: are loc atunci când un demon (sau o ceată de demoni) reuşeşte să facă dintr‑o persoană omenească „sălaşul său”, adică să locuiască într‑însa: această persoană îşi pierde atunci libertatea, conştiinţa şi autonomia. Demonul făptuieşte, vorbeşte şi lucrează în ea şi prin ea, dându‑se drept ea. Este o parazitare duhovnicească, preluarea controlului asupra unei persoane trupeşti7 de către una netrupească. Această locuire a demonului într‑un om este o maimuţăreală drăcească a prezenţei Duhului Sfânt în om8.

Trebuie să mai spunem că nu e vorba aici de „demon” în general, nici de „demoni” la plural (lucru posibil, cum a fost cu îndrăcitul din Ghergheseni), ci de un demon anume, ale cărui arme sunt mutismul şi surditatea (Hristos îl va numi: duh mut şi surd). Demonii, într‑adevăr, sunt persoane îngereşti căzute. Ei aparţin celor opt cercuri (sau sfere, sau cete) îngereşti (cea dintâi, a Serafimilor, nu le este accesibilă)9 şi deci nu au aceleaşi puteri de a face rău: fiecare cerc îngeresc este un grad de înălţare duhovnicească şi de asemănare cu Dumnezeu: vom regăsi imaginea inversă în lumea infernală. Fiecare înger căzut va trage în jos bogăţiile sferei sale cereşti pentru a face rău şi a distruge (la fel este şi la oameni: un înţelept şi un învăţat poate face mult mai mult rău decât un om îngust şi neştiutor). În afară de aceasta, fiecare demon este o persoană, diferită de celelalte. Una dintre cele mai puternice arme ale lor este de a lucra în ascuns, de unde faptul că nu îşi spun niciodată numele10.

Semnele posesiei care ni se dau aici sunt interesante: muţenia împiedică pe copil să fie un „cuvânt” şi deci să se asemene lui Hristos; surzenia îl împiedică să audă glasul lui Dumnezeu. Mai mult, copilul nu are o înfăţişare normală (este urâţit de strâmbături şi spume), nici o purtare normală (se zvârcoleşte pe jos sau rămâne ţeapăn). Demonilor le place să‑l umilească, să‑l urâţească, să‑l facă de râs pe Om, pentru că sunt geloşi pe faptul că este chipul lui Dumnezeu. Şi, în sfârşit, caută mereu să‑l distrugă, să‑l ucidă, chiar trupeşte. Dar nu reuşesc decât rareori, pentru că Dumnezeu a pus un hotar (Cf. Iov)11.

Există şi un alt semn, care este un criteriu esenţial al deosebirii duhurilor: demonul îşi dublează violenţa în prezenţa lui Hristos. Adesea oamenii posedaţi arată normal, dar când sunt în prezenţa unei cruci, a unei icoane sau la Biserică intră într‑o criză violentă. Pentru că demonii refuză cu desăvârşire întruparea Cuvântului. Orice atitudine de refuz sau de ură faţă de Hristos, violentă şi publică, dă dovadă de influenţa şi prezenţa demonică.

Dialogul dintre tatăl copilului şi Hristos este remarcabil. Tatăl se adresează lui Hristos şi Îi cere ajutorul: Dacă poţi ceva, ajută‑ne, fie‑ţi milă de noi! Domnul suspină:  Dacă poţi!... Ce suferinţă omenească pentru Hristos să audă „dacă poţi”, El, Cel Atotputernic! Acum înţelegem mai bine prima sa reacţie de oboseală. Şi adaugă acest logion  sublim: Totul este cu putinţă celui care crede. Tatăl atunci are un răspuns admirabil: Cred! Ajută necredinţei mele. Cred, dar într‑un fel oarecum formal, exterior, pentru că sunt slab şi sărac: vino înlăuntrul meu şi întăreşte‑mă, fă această credinţă adevărată, reală, adâncă, de nedezrădăcinat. Ce sinergie! Este o frază demnă de cei mai înduhovniciţi.

De îndată Domnul îi împlineşte dorinţa: Se adresează duhului mut şi surd şi îi porunceşte să iasă din copil şi să nu se mai întoarcă niciodată. Demonul ascultă, dar făcând o ultimă piruetă: lasă să creadă că copilul este mort. Demonilor le place foarte mult să se dea în spectacol şi să‑i impresioneze pe oameni. Demonul scoate un răget înlăuntrul copilului, îl zgâlţâie puternic (în zilele noastre s‑ar vorbi despre o criză de epilepsie), iar copilul intră în catalepsie. Oamenii îşi spun: a murit.

Dar Domnul se apleacă, ia copilul de mână şi îl ridică, redându‑l tatălui său: este o imagine foarte frumoasă a Învierii (după cum arată icoana: Hristos se pleacă pentru a ridica pe Adam). Şi aici, Domnul ne dă o învăţătură duhovnicească importantă. Nu trebuie niciodată să ne grăbim să avem o părere, cu atât mai puţin o părere definitivă: trebuie să aşteptăm un pic pentru a vedea efectele, roadele unui act sacramental. Trebuie să ţinem cont de timp (timpul fizic), pentru că forţele care acţionează aici nu sunt nici abstracte, nici anonime: sunt persoane, care prin fire sunt libere.

Apostolii sunt zdrobiţi. Nu înţeleg. Întreabă pe Învăţător: Pentru ce noi n‑am putut să‑l alungăm? Subînţeles: din moment ce Tu ne‑ai dat putere asupra demonilor. Răspunsul lui Hristos este foarte important în plan teologic şi duhovnicesc: Acest soi de demoni nu poate ieşi decât cu rugăciune12. „Acest soi”: acest soi de demon, aceşti demoni foarte puternici care pot împiedica Omul să dea slavă lui Dumnezeu, îngerii căzuţi din această ceată îngerească… „Cu rugăciune”: doar rostirea formulelor sfinte nu este de ajuns; e nevoie şi de luptă, prin rugăciune, de a striga către Dumnezeu, de stăruinţă. E nevoie de timp. Nu se dezrădăcinează un copac mare ca un fir de iarbă. Am putea spune: dincolo de forma cuvintelor sacre, trebuie să intervină puterea Duhului Sfânt, trebuie ca Dumnezeu să vină în persoană.

Părintele Noël TANAZACQ, Paris

Note:
1. Sfântul Marcu era secretarul Sfântului Petru la Roma. Evanghelia sa este Evanghelia lui Petru. Pericopa liturgică nu este bine aleasă: dacă vrem să înţelegem contextul, trebuie să începem la versetul 14.
2. Luca 9, 1: „Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le‑a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile”. La fel la Marcu 3, 13‑15.
3. „Îndărătnic” la Matei şi Luca.
4. Beelzebul [Baal z’boul], care este o divinitate feniciană străveche, este numit lămurit „Satan” de Hristos la Mt 12, 20 şi Marcu 3, 23.
5. „Unul născut” la Luca.
6. Părinţii vorbesc despre „copilăria păcatului”. Omul nu a devenit matur.
7. Acest lucru se poate întâmpla şi la animale. Este mai puţin grav, pentru că ele nu au conştiinţă, dar poate fi foarte periculos pentru oameni. Această formă de posesie e mai puţin preţuită de demoni (cf. îndrăcitul din Ghergheseni: demonii, siliţi de Hristos să iasă din om, cer să se poată refugia în porci, iar Hristos le îngăduie).
8. Posesiile nu sunt întâmplătoare. În general, ele apar atunci când persoana respectivă sau cineva din rudenia ei a avut un negoţ explicit, voit şi continuu, cu duhurile de sub Cer (magie sau vrăjitorie). În cazul acestui copil, este posibil ca părinţii sau bunicii săi să fie în cauză. Galileea avea o populaţie amestecată.
9. Pentru a trece la starea serafică, adică de iubire pură, era nevoie de dăruire de sine totală (după chipul kenozei dumnezeieşti) şi a renunţa la orice cunoaştere. Heruvimul Satanael a refuzat smerenia dumnezeiască şi întruparea Cuvântului: a căzut, trăgând după sine a treia parte a lumii îngereşti (Apo. 12, 14). În timp ce Mihail  „a ascultat fără a înţelege”. A devenit serafim.
10. Hristos spune îndrăcitului din ţinutul Gherghesenilor: „Care este numele tău?”. Iar el răspunde „legiune”, pentru că sunt foarte numeroşi. Dar „legiune” nu este un nume.
11. Există totuşi cazuri: de pildă, în Viaţa Sfântului Martin, demonul a venit într‑o zi să se laude dinaintea lui că a ucis un ţăran, arătându‑i un corn de bou însângerat; diavolul întărâtase un bou, care l‑a luat pe ţăran în coarne. În acest caz, este iarăşi un exemplu de posesie a unui animal.
12. Anumite manuscrise adaugă: „şi prin post”. Dar nu toţi exegeţii admit această formulă.

Dezlegarea copilului îndrăcit, mut şi surd: Hristos Cel care scoate demonii

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni