Dacă în planul veşniciei zece ani reprezintă foarte puţin, în planul slujirii şi al vieţii în Hristos a clerului şi a credincioşilor Mitropoliei noastre aceşti zece ani înseamnă o multitudine de evenimente, de jertfe, de încercări şi de împliniri care fac ca această perioadă să se resimtă, pentru cei ce sunt implicaţi direct, ca fiind mult mai lungă. Truda cu timp şi fără timp a episcopatului şi a preoţiei în căutarea oilor celor pierdute ale Bisericii noastre împrăştiate în toate colţurile celor nouă ţări ale mitropoliei şi identificarea locurilor unde să se poată aduna la rugăciune şi la regăsirea propriilor repere duhovniceşti îşi pot vedea acum roadele, în cele 263 de parohii, 8 mănăstiri şi 2 schituri care s‑au întemeiat în aceşti zece ani (adăugându‑se celor 73 de parohii şi 4 mănăstiri care erau în 2001, în 1998 fiind 31 de parohii şi o mănăstire). Peste o sută de mii de copii încreştinaţi şi mii de familii binecuvântate prin Taina Cununiei. Mii de lacrimi care şi‑au aflat astâmpăr şi mângâiere prin rugăciune şi spovedanie. Mii şi mii de suflete ale fraţilor şi surorilor noastre, români ortodocşi, la care se adaugă alte câteva mii de ortodocşi autohtoni, îşi află astâmpărul şi mângâierea, nădejdea şi curajul de a înfrunta greutăţile vieţii în oazele duhovniceşti pe care le constituie aşezămintele noastre mănăstireşti şi comunităţile parohiale în deşertul societăţii contemporane. Mulţi dintre ei regăsesc sensul vieţii, pe care nu îl mai simţeau, al unei vieţi pe care uneori nu voiau să o mai trăiască. Mulţi sunt şi aceia care, deşi botezaţi ortodocşi fiind, descoperă bogăţia şi frumuseţile propriei credinţe. Mulţi sunt aceia care, în sfârşit, au găsit, în şi prin credinţă, adevărat răspuns căutării „fericirii” efemere pentru care au plecat de acasă. Parohiile şi mănăstirile din mitropolie împărtăşesc multora dintre cei care le calcă pragul, pe lângă hrana duhovnicească potrivită cu rostul lor firesc, şi hrana cea trupească, din bucatele aduse ca ofrandă pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, îi îmbracă pe cei goi, îi cercetează pe cei bolnavi şi pe cei din închisori, aducând astfel multă mângâiere celor înfrânţi de greutăţile şi de cruzimea care caracterizează uneori societatea în care trăim.

Nu trebuie să uităm nici cele două episcopii înfiinţate prin hotărârea Sfântului Sinod, în 2007 (cea a Italiei, activând efectiv din 8 mai 2008) şi în 2008 (cea a Spaniei şi Portugaliei, activând efectiv din 25 mai 2008), şi care de atunci încoace şi‑au dublat numărul parohiilor şi au întemeiat câteva mănăstiri, ambele având statut de cult recunoscut în ţara în care îşi desfăşoară activitatea. E de remarcat faptul că toate cele împlinite în cadrul mitropoliei noastre, pe care le‑am amintit aici doar generic, au avut, cu câteva excepţii, sprijinul exclusiv al credincioşilor ei râvnitori şi jertfelnici. Aceasta arată încă o dată, în contextul în care condiţionarea bănească pentru orice înfăptuire e la ordinea zilei, că Dumnezeu unde voieşte, biruieşte rânduiala firii (cf. Sedealna, glas 4, de la slujba Utreniei din 26 Decembrie).

Deşi lumea care ne înconjoară se strâmtorează de „criza” economică, noi putem spune că multe sunt motivele de a da slavă Domnului, la acest ceas aniversar, pentru „prosperitatea” spirituală, pentru belşugul de binecuvântări care s‑au revărsat peste obştea creştinilor ortodocşi ai mitropoliei noastre în aceşti zece ani de la întemeierea ei.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste mitropolia noastră!