...s‑a desfășurat prima serie a Taberei de Tradiție și Spiritualitate Ortodoxă organizată pentru al șaselea an consecutiv de Mitropolia noastră.  Ca în fiecare an, mai mult de jumătate din participanții de anul trecut au revenit în tabără. Nu o singură dată noi, animatorii, ne‑am întrebat ce îi aduce pe copii din nou la Neamț. De ce așteaptă atât de mult tabăra aceasta, de ce țin legătura unul cu altul de‑a lungul întregului an, de ce îndată ce se termină anul școlar își trimit mesaje și numără zilele care au mai rămas până la tabără? De ce își rup animatorii două săptămâni din vacanța sau concediul lor ca să aibă grijă de 80 de copii, unii veniți din România, dar majoritatea trăind cu familiile lor în comunitățile de români din Europa Occidentală? Dincolo de orice motivație interioară, există o alta, ușor de identificat de oricine ar fi pus piciorul în tabără: bucuria de a fi împreună. Ea ne‑a adus și anul acesta, pentru a treia oară (după 2009 și 2010), la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț, pentru 11 zile. Cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, anul acesta mai mulți copii din diaspora au beneficiat de burse care au acoperit parțial costurile de participare. Mai vechii echipe conduse de părintele Mircea Filip i s‑au alăturat noi, tineri și energici animatori (maica Ioana, sora Mirela, Domnica, Marian, Mihai, Raluca). 

Dimineața zilei de sâmbătă, 16 iulie, a marcat începutul oficial al taberei, când s‑au făcut prezentările atelierelor – cele de dimineață: atelierul de teatru coordonat de Dana, atelierul de iconografie și comunicare sub îndrumarea Geaninei și a maicii Mirela de la Centrul de formare și consiliere „Sfinții Arhangheli” din Iași, atelierul de design coordonat de Raluca, Alexandra și Benedict și, respectiv, cele de după‑masă: atelierul de muzică sub îndrumarea Laurei și atelierul de dans coordonat de părintele Mircea. Din acel moment a început minunata experiență din această vară...

După diminețile încărcate, începute cu înviorarea și rugăciunea de dimineață și continuate cu atelierele, urma masa de prânz, ora de repaus, apoi ne adunam cu toții în biserică pentru a învăța împreună cu Laura cântările Sfintei Liturghii. După o scurtă pauză urma ora de dans și timpul liber de dinainte de cină, în care nimeni nu voia să stea pe tușă, mai ales fetele, căci jucau baschet și, uneori, chiar fotbal. Apoi veneau cina și rugăciunea, iar seara se încheia cu un film sau cu mult disputatele meciuri de fotbal în uralele fetelor ce făceau galerie de pe bancă.

Să nu credeți acum că tabăra a fost un adevărat cantonament. Nicidecum! Drumețiile au avut și ele locul și timpul lor. Mai întâi am ajuns la schitul Cărbuna. Părintele egumen Eftimie ne‑a întâmpinat cu multă căldură, relatându‑ne istoria micului așezământ. De aici am pornit spre cel de‑al doilea schit – Vovidenia – unde am poposit pentru a cânta împreună Paraclisul Maicii Domnului. Iar peste câteva zile am mers în pelerinaj în Bucovina. Deși amenințați de nori de ploaie, am purces la drum dis‑de‑dimineață, făcând primul popas la mănăstirea Râșca, după care am pornit către Suceava, la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde am avut bucuria de a ne închina la moaștele sfântului ocrotitor al așezământului, iar un călugăr binevoitor ne‑a relatat minunata viață a Sfântului Ioan. De aici am mers la străvechea cetate de scaun a Sucevei – zidită de bine‑credinciosul voievod Åžtefan cel Mare. După ce am servit prânzul la pachet am mers către Gura Humorului, unde ne‑am închinat la mănăstirea Humor, prilej cu care am primit câteva informații privitoare la fresca Judecății de Apoi reprezentată pe peretele exterior al pridvorului vechii biserici. Pelerinajul s‑a încheiat cu închinarea în „Capela Sixtină a României” – mănăstirea Voroneț –, celebră prin pictura interioară și exterioară a bisericii ctitorite de Åžtefan cel Mare, dar mai ales prin „albastrul de Voroneț”. Am putut să ne bucurăm de liniștea locului pentru câteva momente, căci o ploaie scurtă a alungat mulțimea de turiști.

Åži de această dată jocul „Vânătoarea de comori” ne‑a asigurat buna dispoziție pentru o întreagă după‑amiază. Cu câtă greutate ne‑am putut coordona mișcările pentru a ține împreună coada de mătură pe câte un deget, cu cât amuzament am căutat măslinele prin farfuria de făină sau cu câtă dibăcie am scos dopul de plută din sticlă doar cu o pungă – momente frumoase de care ne vom aminti tot anul. După toate aceste „chinuitoare  probe”, am descoperit împreună comoara, pentru ca mai apoi să ne bucurăm de fotografiile de grup.

O noutate anul acesta în tabăra de la Neamț a fost atelierul de comunicare. Pe măsură ce copiii cresc, încep să‑și pună din ce în ce mai multe întrebări și să se confrunte cu anumite dileme. Mai ales adolescenții au nevoie să fie ascultați, să fie priviți cu atenție și fără a fi judecați, căci comportamentul lor – uneori prea timid, alteori rebel – poate ascunde frici, neliniști, complexe sau chiar adevărate drame. Unora nu le e ușor să accepte disciplina vieții în comun, nici să identifice ceea ce îi doare, nici să‑și deschidă sufletul. De aceea și vizionarea de filme a fost strâns legată, prin tematică, de aceste probleme. În două seri, dar și în două după‑amiezi, am vizionat filme precum Steluțe pe pământ, Trei idioți, Black sau Numele meu, râzând și plângând împreună, dar dincolo de toate învățând cum să primim încercările vieții, cum să abordăm o situație de conflict, cum să‑i acceptăm sau să‑i ajutăm pe cei din jurul nostru. Astfel, „sfaturile înțelepte ale măicuței Mirela” (după cum le numea una din adolescentele din tabără), timpul acordat de Geanina fetelor mai mari, orele petrecute de cei trei preoți (Adrian, Cornel și Mircea) ascultând spovedaniile copiilor, poveștile spuse de Benedict celor mici și „pantomimate” de alți animatori cărora nu le era jenă să se „prostească” pentru a‑i face pe copii să râdă, toate acestea au reușit să creeze punți între toți cei din tabără.  

Acest context a fost încununat de timpul pe care maica Siluana Vlad l‑a petrecut cu copiii, venind și în acest an pentru a sădi cuvinte de mângâiere, de încurajare, de binecuvântare pentru noi toți, copii și animatori. Astfel, timp de câteva ore, în ultimele zile de tabără, am putut discuta cu maica noastră dragă despre problemele vieții, despre cum să ne bucurăm, despre cum să facem voia lui Dumnezeu în viața noastră, despre asumarea faptelor noastre. Maica Siluana a avut curajul să vorbească cu adolescenții și despre spinoasa problemă a sexualității, cu multă delicatețe, dar și cu îndrăzneală, ajutându‑i pe tineri să descopere ei înșiși rolul înfrânării și dorința de prietenie curată1. Am fost îndemnați să devenim apostoli ai bucuriei și să avem înțelegere față de prietenii noștri care au suferit traume de‑a lungul copilăriei, să învățăm să comunicăm. Dar, poate cel mai important, participanții la atelierul de comunicare au primit de la maică o rețetă a fericirii.

Duminică, 24 iulie, am avut cu toții bucuria de a participa în biserica Sfântul Ioan Iacob din curtea Seminarului la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif în fruntea unui sobor de preoți. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât toți copiii s‑au împărtășit după ce se spovediseră cu o seară înainte. Arhipăstorul nostru a ținut un cuvânt despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Pornind de la această minune, vlădica Iosif ne‑a prezentat valoarea vindecătoare a iertării și confirmarea acesteia prin Sfânta Împărtășanie.

În după‑amiaza zilei de luni, 25 iulie, ne‑am adunat cu toții în sala de  festivități a Seminarului pentru a vedea piesa pregătită de cei de la atelierul de teatru – câteva fragmente din Alice în Å¢ara Minunilor. Tot atunci a avut loc și festivitatea de închidere a taberei. La ceas de seară, am mers pe o pajiște din apropiere pentru focul de tabără. Însă seara nu s‑a încheiat astfel, ci a continuat până târziu în noapte cu mai multe meciuri de fotbal.

Tabăra de la Neamț, deși foarte iubită de copii, nu e perfectă, așa cum și noi, cei care o organizăm, avem scăpările și slăbiciunile noastre. Punem însă neputința noastră în fața lui Dumnezeu, iar El, în dragostea Sa pentru noi, plinește ceea ce nouă ne lipsește. Åži astfel, cu fiecare an, tabăra devine din ce în ce mai frumoasă. Copiii ne mărturisesc că nicăieri, nici măcar în familie sau între prietenii lor de acasă, nu se simt atât de bine, nu reușesc să se deschidă așa cum o fac în tabără... Conștienți de responsabilitatea pe care o implică acest lucru, ne cutremurăm și îi mulțumim Domnului. Cu adevărat, zile de bucurie fost‑au...

Au consemnat Silviu Cluci și Bogdan Grecu (animatori)

Nota: