De mirare această sărbătoare a Floriilor ⁽¹⁾, care la Ierusalim ÅŸi în Biserica Ortodoxă a Galilor ⁽²⁾a dat naÅŸtere unor ceremonii aparte. S-ar părea că, în sfârÅŸit, toate se împlinesc, când de fapt totul se prăbuÅŸeÅŸte. Apostolii văd cu uimire ÅŸi bucurie cum nepreÅ£uitul lor ÎnvăÅ£ător este în fine aclamat ca Mesia în sfântul oraÅŸ, pentru ca în seara aceleiaÅŸi zile să fie nevoit să pără­sească trist Ierusalimul, neînÅ£eles ÅŸi respins. Câteva zile mai târziu, Îl vor vedea atârnat pe Cruce ca un rob. Să încercăm să înÅ£elegem împreună ce s-a întâmplat în ziua aceea ÅŸi să pă­trundem sensul adânc al acestui eveniment care a prilejuit arestarea ÅŸi moartea lui Hristos.

Pentru a pătrunde înÅ£elesul, să aÅŸezăm mai întâi evenimentul în contextul de atunci. Hristos era la capătul misiunii Lui pământeÅŸti; conflictul dintre evrei ÅŸi Mântuitor este atât de puternic, încât aceÅŸtia hotărăsc să îl ucidă (Ioan 7, 1).

PrezenÅ£a lui Hristos în Iudeea devine, aÅŸadar, mai discretă, chiar dacă până la urmă El se întoarce la Ierusalim cu prilejul celor două sărbători de Sukkot ⁽³⁾ÅŸi Hanukkah ⁽⁴⁾. După care, la rugăminÅ£ile Martei ÅŸi ale Mariei, îl înviază pe Lazăr din Betania, care tocmai murise, probabil în primăvară, nu cu mult înaintea PaÅŸtilor. Întreg Ierusalimul se cutremură, pen­tru că Betania se situează foarte aproape de cetate ⁽⁵⁾, pentru că această minune este fără pe­reche (trupul mort era deja putrezit, din moment ce mirosea urât), pentru că au existat o mulÅ£ime de martori. Această minune dumnezeiască îi va împinge pe farisei ÅŸi pe preoÅ£ii cei mari să hotărască uciderea lui Hristos (Ioan 11, 53), fiindcă se tem pentru puterea lor: învă­Å£ătorul din Nazaret îi pune în umbră. Iisus Se retrage atunci în Efraimul Samariei.

Cu ÅŸase zile înaintea PaÅŸtilor, Iisus îÅŸi vizitează prietenii din Betania care organizea­ză în cinstea Lui o masă (probabil un ospăÅ£, întru a-I mulÅ£umi de venire), în timpul căreia Maria face dovada unui gest de iubire fără seamăn ÅŸi profetic: Îi unge lui Hristos picioarele cu un mir scump ⁽⁶⁾. Domnul ÎnsuÅŸi va spune că I se vesteÅŸte astfel îngroparea. Tot Ierusalimul ÅŸtie că ÎnvăÅ£ătorul se află în Betania - cetatea fierbe.

A doua zi, deci cu cinci zile înainte de PaÅŸti, Iisus intră în Ierusalim, iar mulÅ£imea, care îl auzise vorbind, Îi iese în întâmpinare ca să Îl aclame. Evenimentul este în sine nemaipomenit. MulÅ£ime de oameni au venit la Ierusalim, în pelerinaj de sărbătoarea PaÅŸtilor, evrei din toată Palestina ÅŸi de aiurea, dar ÅŸi mulÅ£i prozeliÅ£i, mai cu seamă greci, pe care îi aminteÅŸte Sfântul Ioan.

Această mulÅ£ime este atât de uluită de învierea lui Lazăr, încât fără ezitare Îl numeÅŸte pe Iisus Mesia cel mult aÅŸteptat, fără să Å£ină cont de părerea mai marilor iudaismului oficial, înalÅ£ii prelaÅ£i, scribii ÅŸi fariseii. MulÅ£imea prooroceÅŸte: profeÅ£ia este harul poporului. Mântuitorul vine călare pe un măgar, mânzul măgăriÅ£ei ⁽⁷⁾, stând aÅŸezat, făcându-Åži ast­fel intrarea împărătească, mesianică, în orașul sfânt, pe când oamenii îi întind la picioare un covor de haine ÅŸi îl aclamă, fluturând prin aer ramuri de palmier (sau de măslin) ÅŸi cântând versete din psalmi închinate, prin tradiÅ£ie, lui Mesia. Cel mai important este acel verset din Psalmul 117 (118), care zice „Osana! [Fiul lui David, în Evanghelia după Matei], Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (v. 25-26) ⁽⁸⁾. MulÅ£imea însă adaugă Împăratul lui Israel ⁽⁹⁾, ceea ce provoacă neclarităÅ£i, pentru că Mântuitorul este aidoma numit Împărat al neamurilor în Sfânta Scriptură. Intrarea împărătească a lui Hristos în Ierusalim poartă un caracter profetic, bogat în simboluri.

Mânzul asinei pe care intră Hristos în Ierusalim are aceeaÅŸi semnificaÅ£ie ca ÅŸi mie­lul: Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Asina simbolizează Israelul, care îl poartă pe Hristos. ⁽¹⁰⁾

Este foarte important să subliniem faptul că Domnul nu a in­trat în Ierusalim călare pe cal, animal nobil ÅŸi războinic. Mântuitorul este împărat, dar nu precum împăraÅ£ii lumii, este un împărat „blând ÅŸi smerit cu inima” (Matei 11, 29), Care „n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească” (Matei 20, 28). Măgarul este un animal care duce în spinare cele gre­le, funcÅ£ia lui exclusivă este aceea de a sluji, de aceea trece neobservat ⁽¹¹⁾. Dar asta nu îl împiedică pe Hristos să aibă majestatea regilor, chiar călare pe măgar, fiindcă adevărata mărire este lăuntrică. Nu «covorul roÅŸu» i-a fost aÅŸternut di­nainte, în schimb, oamenii îÅŸi dădeau hainele jos de pe ei, ca să îi iacă din ele covor; vălul care ascundea profeÅ£iile a căzut, iar lucrurile se împlinesc aÅŸa cum au fost scrise. Oamenii aÅŸează înaintea Lui ramuri, aÅŸa cum se dăruiesc florile, ÅŸi flutură prin aer lauri de palmier. Sunt laurii vic­toriei, ai generalilor care se întorc victorioÅŸi de la luptă.

Hristos va ieÅŸi biruitor din această bătălie fără seamăn împotriva morÅ£ii, a păcatului ÅŸi a Satanei. Atâta doar că laurii simbolizează ÅŸi martiriul: ca să mântuiască omul, Hristos va îndura martiriul.

Ucenicii Lui sunt uluiÅ£i dinaintea unei ase­menea răsturnări de situaÅ£ie ÅŸi nu îndrăznesc să-ÅŸi creadă ochilor („Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înÅ£eles de la’nceput [...]” - Ioan 12, 16). In sfârÅŸit, Iisus este recunoscut ca fiind Mesia. Ceea ce trebuia să se întâmple, se întâmplă. Ar fi putut chiar să-ÅŸi zică „în sfârÅŸit, am reuÅŸit”. Evangheliile sinoptice merg ÅŸi mai departe ÅŸi povestesc chiar că Iisus a intrat în Templu ÅŸi l-a curăÅ£it (atunci când i-a alungat pe negustori),iar copiii îl aclamau strigând „Osana Fiul lui David”. Totul pare că e bine. Dar, dar...

În primul rând, deÅŸi a proorocit, mulÅ£imea a folosit o expresie ambiguă (în împrejurările respective), Împăratul lui Israel. Evreii încă mai nădăjduiau în vremurile acelea că majestatea politică a Israelului ar putea fi restabilită ⁽¹²⁾. Or, Hristos nu a venit în lume pentru lucrul acesta („ÎmpărăÅ£ia Mea nu este din lumea aceasta”) ⁽¹³⁾. Åži mai grav, la câteva ore după aceea, când Hristos le vorbeÅŸte oa­menilor deschis (după cum i-au cerut niÅŸte elini, care „se suiseră la sărbătoare să se-nchine” - Ioan 12, 20-28) despre faptul că va muri pe Cruce, gloata începe să se îndoiască. Gloata e profetică, dar schimbătoare. Nu multe zile aveau să treacă până ce vor urla ,Ia-l! la-l! RăstigneÅŸte-l!” (Ioan 19, 15).

Apoi, trebuie să luăm seama la atitudi­nea apărătorilor iudaismului oficial: când au văzut că Iisus este întâmpinat cu bucurie de către copii, în Templu, preoÅ£ii cei mari ÅŸi scri­bii „s-au mâniat” (Matei 21, 15-16). Cu siguranÅ£ă că au fost impresionaÅ£i ÅŸi chiar tulburaÅ£i de bucuria poporului în faÅ£a învăÅ£ătorului, pe care nu au îndrăznit să îl aresteze - însă nu au dat nici un pas înapoi: dorinÅ£a lor criminală a rămas neatinsă. Åži au pus-o în practică din chiar ziua de Florii, cu ajutorul lui Iuda.

În fine, Mântuitorul însuÅŸi este tulburat, ne spune Evanghelia, ,„Acum sufletul Meu e tulburat, si ce voi zice?” (Ioan 12, 27). Domnul S-a tulburat, ca Om nu poate fi nepăsător la faptul că poporul Ierusalimului îl numeÅŸte Mesia, ceea ce este întru totul adevărat. Ca Dumnezeu însă, El ÅŸtie că va muri, ÅŸtie că strigătele de bucurie ale oamenilor sunt de moment, superficiale. De altfel, o ÅŸi spune: „IzbăveÅŸte-mă, Părinte de ceasul acesta... Dar Eu pentru aceasta am venit în ceasul acesta! Părinte, preamăreÅŸte-Å¢i numele!...’’ (Ioan 12, 27-28). Această clipă de sfâÅŸiere lăuntrică anunÅ£ă spaima din grădina Ghetsimani, pa­tru zile mai târziu. Ca Om, îl va ruga pe Dumnezeu Tatăl să îi îndepărteze de la buzepotirul martiriului, iar ca Dumnezeu va zice „Facă-se voia Ta!”.

Sărbătoarea Floriilor începuse cum nu se poate mai frumos, printr-o explozie de bucu­rie. Ai fi putut gândi că toate urmau să se îm­pace ÅŸi că adevărul avea să învingă, aducând pacea. De la început, însă, ceva neclar s-a făcut simÅ£it, apoi tulburarea s-a instalat trep­tat în sufletul poporului, al preoÅ£ilor celor mari ÅŸi al scribilor, al ucenicilor Lui ÅŸi chiar în inima Mântuitorului: era cu neputinÅ£ă a ocoli moartea, fiindcă păcatul omului adu­sese în lume moartea ÅŸi ea trebuia înfrântă. Hristos ÅŸtie lucrul acesta ÅŸi îl primeÅŸte. Binecuvântat să fie în veacul vecilor!

Note:

1. De fapt, duminica frunzelor de palmier (Palmes în original, n.tr), denumire cu mult mai justă, din punct de vedere biblic ÅŸi simbolic, chiar dacă în Apus, ÅŸi mai cu seamă în Galia, nu prea există palmieri...

2. Din perspectivă liturgică, foarte multă vreme nici la Constantinopol ÅŸi nici la Roma nu s-a marcat într-un fel anume acest moment. La Ierusalim, însă, se reconstituia intrarea lui Hristos în oraÅŸul sfânt printr-un alai urmând pe episcopul cetăÅ£ii călare pe un măgar. Ritua­lul acesta s-a răspândit în Biserica Galilor sub forma unei îndelungi binecuvântări a Ramu­rilor de Florii, a unei procesiuni în faÅ£a biseri­cii, apoi prin intrarea solemnă a preotului (ur­mat de enoriaÅŸi) în Templu, unde copiii îl întâmpină cu strigăte de bucurie. Această ce­remonie a pătruns în slujba romană la finele anilor o mie. Astăzi, în liturghia bizantină nu mai există decât binecuvântarea Ramurilor de Florii, în timpul vecerniei. În schimb, cu o zi înaintea Floriilor, Răsăritul sărbătoreÅŸte în­vierea lui Lazăr, sărbătoare necunoscută Apu­sului

3. Sărbătoarea Corturilor, care se Å£ine în luna septembrie.

4. Sărbătoarea evreiască a „Consacrării”. Prăz­nuieÅŸte victoria Macabeilor asupra grecilor.

5. Betania era o aÅŸezare destul de însemnată, situată la 3 kilometri de Ierusalim, pe versan­tul de răsărit al Muntelui Măslinilor. Astăzi i-a luat locul Al-Eizariya, satul lui Lazăr.

6. EvangheliÅŸtii Matei ÅŸi Marcu povestesc scena în chiar momentul desfăÅŸurării ei, dar o situează în casa lui Simon Leprosul, iar femeia unge cu mir capul lui Iisus. Cât despre Sfân­tul Luca, acesta detaliază întâmplarea: mai întâi femeia plânge, spălând cu lacrimile ei pi­cioarele Domnului, apoi I le ÅŸterge cu părul, după care I le unge cu mir. Toate cele trei Evan­ghelii o numesc pe femeie păcătoasă, adică prostituată, fără să îi dea numele.

7. După cum vesteÅŸte profeÅ£ia lui Zaharia, care se citeÅŸte la vecernie (Za 9, 9).

8. Osana vine din ebraicul «hochia», a salva, iar hoshi’a-na este o exclamaÅ£ie populară, un fel de vivat, care înseamnă «mântuieÅŸte» (ajută). Întâlnim cuvântul Osana în Psalmii 117 (118), 25 ÅŸi 12, 2. În Galia, sărbătoarea de Florii mai era numită ÅŸi „Duminica Osanalei”. „Binecu­vântat este Cel ce vine întru numele Domnu­lui”, adică binecuvântat fie trimisul Tatălui, Fiul, Mesia. Toate aceste elemente constituie a doua parte a cântării liturgice „Sfânt, sfânt, sfânt....”, în toate riturile.

9. Expresia Împăratul lui Israel se găseÅŸte la Isaia 44, 6 ÅŸi ÎnÅ£elepciunea lui Solomon 3, 15. Domnul este numit însă ÅŸi Împărat al neamu­rilor, la Ieremia 10, 7, iar profeÅ£ia lui Zaharia, citită în timpul vecerniei, care vesteÅŸte limpe­de sărbătoarea Floriilor, spune doar atât: „iată Împăratul tău vine la tine” (Za 9, 1-12).

10. In vreme ce boul simbolizează neamurile (străine de Israel - n. trad.), care sunt „eunuce” fiindcă nu L-au adus pe lume pe Hristos (Is 1, 3).

11. În profeÅ£ia lui Zaharia se spune: „[...] Iată, Împăratul tău vine la tine drept ÅŸi El ÎnsuÅŸi Mântuitor, blând ÅŸi călare pe asin ÅŸi pe mânz tânăr. Åži El va nimici carele din Efraim ÅŸi caii din Ierusalim.”. Åži se mai spune: „Åži belÅŸug va fi ÅŸi pace din partea neamurilor” (Za 9, 9-10).

12. Chiar ÅŸi după Înviere, Apostolii, strânÅŸi împreună în jurul lui Hristos pe Muntele Sionului, Îl întreabă: „Doamne, oare în acest timp aÅŸeza-vei Tu la loc împărăÅ£ia lui Israel?” (Fap­tele 1, 6). Adevărată obsesie la evrei.

13. Răspunsul lui Iisus către Pilat, la întrebarea aces­tuia: „Tu eÅŸti împăratul iudeilor? Ioan 18, 33-36.