Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 25 Noiembrie 2024 Ora: 15:14

A fost finalizată renovarea exterioară a locașului de cult din cadrul parohiei ortodoxe române din Heilbronn

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni iunie - noiembrie 2024

Comunicat de presă

În data de 22 noiembrie 2024, au fost finalizate lucrările proiectului Parohiei Ortodoxe Române din Heilbronn, depus la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în data de 31.03.2024 și intitulat: Renovare exterioară a locașului de cult. Valoarea finanțării nerambursabile aprobate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru acest proiect este de 169.245,412 lei iar costurile totale de renovare sunt de 177.707,683 lei.
 
Clădirea bisericii Parohiei Ortodoxe Române din Heilbronn a fost construită în anul 1950. Din anul 1980, când a fost renovată substanțial, imobilul nu a mai beneficiat de nici o activitate de întreținere. Lucrările diferite efectuate în exteriorul acestei biserici, după achiziționarea ei, și elementele specifice de climă au condus la o deteriorare accentuată a părții exterioare. Acest aspect a impus renovarea exteriorului bisericii, prin intermediul unui amplu proiect de renovare.
 
Prin realizarea acestei lucrări s-a obținut un suport excelent pentru continuitatea și dezvoltarea programului liturgic, catehetic și pastoral-misionar adoptat la nivelul parohiei. În egală măsură, aspectul plăcut și îngrijit al bisericii reprezintă o bună prezentare în exterior a comunității ortodoxe române din Heilbronn, atât în raport cu vecinătatea cât și cu celelalte autorități administrative și confesionale.
Astfel, parohia ortodoxă din Heilbronn reprezintă o „ambasadă” a spiritualității și a identității culturale, cu un ecou amplu la nivel local, regional și național.
 
Pentru eventuale întrebări, puteți contacta responsabilul de proiect la adresa:
Parohia Heilbronn,
Gartenstr. 8, 74177, Bad Friedrichshall
Tel.: 0151 6363 8730; Email: rokgh21@web.de
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni