In urmă cu câteva luni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, mi­tropolitul Moldovei și Bucovinei, apăreau la Editura Doxologia a Mitropoliei trei volume semnate de monahia Siluana Vlad, stareța mănăstirii Sfântul SiluanAthonitul și coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli” din Iași.

   Primul volum „Unde îți este bucuria, omul lui Dumnezeu?” subinti­tulat „un dialog des­pre suferință și bucurie, dragoste creștinească și eros, adevăr și min­ciună” adună un mănunchi de 12 in­terviuri, convorbiri dintre maicaSiluana și doamna Ramona Bădescu în cadrul emisiunii „Trepte spre cer” difuzate pe postul de televiziune 3TV Craiova de-a lungul anului 2006. După cum găsim scris în „Cuvântul lă­muritor” această carte „s-a născut «din vorbă în vorbă» pe teme pe care ne frământă pe noi zi de zi” și este un dar făcut cititorilor pentru a fi „un loc de întâlnire față către față cu ma­rea iubire de oameni a lui Dumnezeu”.

   Împărțirea cărții urmează firesc cele 12 in­terviuri. Astfel, în primul capitol „Darul lui Dumnezeu nu e numai ce se vede” se dezbate problema cum putem vedea permanent prun­cii ca dar al lui Dumnezeu și cum putem privi mereu și pe soțul/soția noastră tot ca pe un dar. În al doilea capitol „Puterea de a vedea ce nu se vede” maica Siluana lămurește problema ge­loziei și a infidelității pornind de la faptul că Taina Cununiei nu înseamnă posesie, ci apar­tenență liberă, dăruire; „pentru că mă dăru­iesc ție, sunt a ta, și pentru că te dăruiești mie, ești al meu”. În capitolul „Să învățăm să fim blânzi și smeriți cu inima”, Ramona Bădescu pune în discuție subiectul violenței în familie continuându-se astfel, firesc, discuția din in­terviul precedent, pentru ca, în capitolul al pa­trulea — „Răbdarea se învață”, discuția să mear­gă spre reversul violenței domestice: toleranța,îngăduința, îndurarea și îndelungă-răbdarea căci „acestea conțin în înțelesul lor exact ceea ce voiește Dumnezeu de la noi în rela­țiile noastre”. În capitolul „Eu nu vreau să se uite Dumnezeu la mine” vine rândul al­tui subiect foarte dureros ce afectează fami­lia - alcoolismul. Capitolul al șaselea - „A fi părinte însemnă a fi creator” - pune în lu­mină meseria de părinte, despre cum să ne pregătim pentru a deveni părinți, iar în ur­mătorul interviu „Darul lui Dumnezeu e prezența Sa lucrătoare” maica Siluana răs­punde la un șir de întrebări cu privire la avort.

   Continuând lectura, vom ajunge și la capitolul - „Recunoștința, floare rară”, ur­mat de capitolul al nouălea - „Să nu-l că­utăm pe Domnul ca pe un mort”, în care Ramona Bădescu cere lămuriri maicii Siluana despre femeile mironosițe din per­spectivă biblică și din perspectiva omului de azi. Următoarele interviuri pun în prim plan două obișnuințe ale omului contem­poran: „Ziua Îndrăgostiților” și dansul. Ultimul interviu „Ia-ți neputința ta și um­blă cu puterea mea” reprezintă o foarte bună prezentare a Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli”.”

   Volumul „Sparge tăcerea – adevaruri despre care nu vorbim este „un loc de în­tâlnire”pe care maica Siluana dimpreună cu obștea sa l-au creat pe site-ul www.sfintiiarhangheli.ro, „pen­tru cei care nu-si mai puteau păstra dure­rea în tainițele întunecate ale inimii și do­reau să-i dea glas în fața altei inimi”. Am putea spune că este un manifest pentru vindecare, un manifest pentru iertare.

   În cuvântul către cititori, mo­nahia Siluana Vlad arată că „du­rerea unei suferințe formate din frică, rușine, vinovăție și uluire, dacă nu va fi trăită cu Dumnezeu și așa cum ne învață El, va intra într-o «memorie acuzatoare» pe care nimic nu o va putea reduce la tăcere. Deși negată și îngropa­tă în uitare, nu va dispărea, ci se va striga cu putere atât prin boli­le trupului cât și prin cele ale su­fletului ca: frică, dispreț de sine, violență față de propria persoană sau de aproapele, refuzul dreptu­lui la bucurie prin alegerea unei vieți în patimi și păcate mascate de tot felul de «întâmplări neferi­cite», «ghinioane».”

   Acest curajos volum cuprinde 3 mărturii mai extinse și o sumă de mărturii mai scurte cu privire la abuzul emoțional, fizic sau sexual al părinților asu­pra copiilor.

   Prima parte — „Maică, eu am fost în iad!” — este alcătuită dintr-o serie de convorbiri prin e-mail pe care maica Siluana le-a avut cu o tânără în cadrul Seminarului Iertării organizat de către Centrul de Formare și Consiliere. Prin intermediul discuții­lor virtuale, cu mult curaj, tânăra începe să-și sco­tocească în trecutul său dureros și scoate la ivea­lă o copilărie plină de traume, de abuzuri familiale și nu numai, dar și urmările acestora la maturitate — frică, retragere socială, tulburări de vorbire. În acest demers curajos, maica Siluana este alături de tânără prin sfaturi duhovnicești și rugăciune, pentru ca în final aceasta să înțeleagă valoarea și necesitatea iertării părinților. Evoluția este evidentă căci ultimul e-mail este semnat „Cea care a spart tăcerea...”.

   „Sufletul meu e un munte de durere” — al doi­lea capitol — prezintă lupta unui tânăr dornic să spargă tăcerea. Din discuțiile cu maica Siluana aflăm că tânărul respectiv a avut și el o copilărie tristă marcată mai întâi de plecarea tatălui în Grecia în căutare de serviciu, apoi divorțul părinților și abuzul tatălui, iar spre sfârșitul copilăriei porno­grafia și masturbarea. Maica Siluana îi arată mai întâi interlocutorului său că are mare nevoie să se vindece de rănile trecutului. După un drum dificil și îndelungat — durere, neputință, mânie, binecu­vântare —, tăcerea este spartă prin punerea durerii înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, prin spoveda­nie și printr-o mai deasă împărtășanie.

   „Åžtii mamă ce frici am dus în tăcere” — adună patru scrisori pe care o femeie le adresează ma­mei, tatălui natural, tatălui vitreg și respectiv bunicii, care cel mai probabil nu au ajuns la des­tinatari, ci au fost mai degrabă niște exerciții de iertare și de vindecare a traumelor. Fiecare scri­soare este o mărturisire a durerii trecutului, dar și a vindecării prin iertare din prezent.

   Urmează alte 14 mărturii mai scurte, dar la fel de cutremurătoare. Vă va atrage atenția ca­zul unei tinere mame — „Mă războiesc cu Dumnezeu, nu-i așa?” — care, observând violen­ța de care dădea dovadă în relație cu copilul său, începe să descopere faptul că această neputință vine din copilărie și adolescență, din abuzul pă­rinților și pornește pe calea vindecării având ca însoțitor pe maica Siluana.

   Pentru mulți această carte poate fi un licăr de lumină în întunericul durerii și al tăcerii.

   Ultima carte din acest triptic de tămadă este „Dăruindu-ne, in­trăm în bucuria Lui”, care con­stituie al șaselea volum din se­ria „Împreună dumiriri pe Cale” semnată de maica Siluana Vlad. După cum este semnalat în „Cuvântul către cei ce răsfoiesc această carte”, ti­tlul a fost schimbat puțin „pentru a exprima cât mai concis lucrarea pe care o face Dumnezeu cu omul ori de câte ori acesta se deschide spre sine și-L primește astfel într-ale sale”, căci „orice asu­mare conștientă a trăirilor noastre lăuntrice pen­tru a le oferi Domnului (...) este o moarte a omu­lui vechi, care și-a construit instrumente de ascundere și de apărare în fața devenirii duhov­nicești”. Răspunsurile maicii Siluana date la în­trebările adresate prin e-mail sunt grupate în opt capitole cu titluri sugestive: „Căutări duhovni­cești”, „Războiri duhovnicești”, „Alte frământări”, „Nedumeriri și căutări”, „Înălțări și poticniri pe calea credinței”, „Suferințe, necazuri, întristări, încercări”, „Despre copii, părinți și durerile lor”, „Sexualitate, castitate, păcate”.

   În cele ce urmează vom spicui câteva frag­mente. La întrebarea unui tânăr „Cum să stimu­lez trezvia?”, maica Siluana spune că „Trezvia este adâncul atenției! Atenția este o urcare a min­ții pe care o folosim mai mult involuntar. Adica o lasam sa fie stimulata  dinafară, prin tăria evenimentului! De aceea e captivată mai ales de evenimen­te ieșite din „comun”! De aici și ma­rile câștiguri pe care le obțin cei ce știu să manipuleze această fereas­tră a sufletului”. Două pagini mai încolo, la întrebarea „Cum pot pune început nou omului celui nou care, undeva înăuntru, prin mila lui Dumnezeu, se zbate să iasă la lu­mină?” răspunsul maicii este: „Începutul nou este acceptarea omu­lui vechi așa cum este, privirea lui cu realism duhovnicesc...”   

Încheiem aici această scurtă pre­zentare a cărților nădăjduind că v-am stârnit dorința de lectură.

Silviu Cluci, Iași