Întorși de la Lavra Sfântului Sava, facem popas la mănăstirea Sf. Teodosie. Aici, cel mai tânăr dintre cei 40 de pelerini, în vârstă de 4 ani, află cu bucurie peștera în care au poposit magii de la răsărit în drumul lor că­tre Ierusalim, atunci când călăuziți de stea au pornit în căutarea pruncului Iisus. In aceeași peșteră, cea mai în vârstă dintre pelerini, la cei 80 de ani, se închină cu smerenie la mormântul mamei Sfântului Sava și la cel al mamei sfinților Cosma și Damian.

   Ne întoarcem în Betleem și vizităm biserica ortodoxă „Nașterea Domnului” cu Peștera Nașterii. O biserică impunătoare, cu ziduri înnegrite de ani, con­struită pe locul în care Domnul s-a smerit născându-se în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire. Ne smerește acest loc și pe noi căci, pentru a intra, suntem nevoiți să ne aplecăm până la pământ, ușa bisericii fiind o mică des­chizătură în zidul dinspre apus.

DE LA PEÅžTERA NAÅžTERII LA MORMÂNTUL DOMNULUI 

   A doua zi vizităm Ierusali­mul: Muntele Măslinilor — o oază de liniște în jurul Biseri­cii Sf. Ioan Botezătorul unde ne întâmpină mai multe mai­ci românce; grădina Ghetsimani cu măslinii milenari; ce­tatea Ierusalimului. La lăcașul ortodox al Adormirii Maicii Domnului sărutăm copleșiți de emoție icoana făcătoare de minuni „Ierusalimitița”, nefă­cută de mână omenească. Un părinte român se alătură gru­pului și ne povestește una din­tre minunile săvârșite aici de icoana Maicii Domnului, la care el însuși a fost prezent.

   Cu sufletul plin de harul ce se revarsă din acest loc sfânt ne îndreptăm către Golgota. In biserica Mormântului Domnu­lui o lumină sumbră ne amin­tește de Vinerea Patimilor. Aș­teptând la rând, cu lumânări în mână pentru a intra la Mor­mântul de viață făcător, ne du­cem cu gândul la Prohodul Domnului. Pe locul Răstigni­rii, de sub o lespede de piatră, celor mai credincioși dintre pe­lerini le este dat să audă, închip tainic, loviturile cuielor pe care le-a suferit pentru noi Mântuitorul.

   Seara, în plus față de pro­gramul inițial al acestei zile, vizităm biserica românească din Ierusalim. Participăm la vecernie iar apoi trăim cuvânt cu cuvânt ceea ce-i cântăm Maicii Sfinte: „Lacrimi mari îmi curg pe față cu păreri de rău/ Supărat-am în viață rău pe Dumnezeu/ Å¢ie Mamă-ți cer, nu lăsa să pier/ Du-mă sus la Fiul Tău și la Dumnezeu”. Părintele paroh, emoționat de întâlnirea cu mai mulți credincioși din re­giunea sa natală, ne povesteș­te istoria acestui lăcaș româ­nesc și ne îmbrățisează la despărțire, conducându-ne cu binecuvântările sfinției sale. Această slujbă de seară e un cadou neașteptat și pentru Părintele Mircea, păstorul grupului nostru, deoarece bi­serica din Ierusalim slujind după caledarul vechi, ne re­găsim aici de praznicul sfân­tului a cărui pomenire se să­vârșește pe data aniversării zilei sale de naștere. O bucu­rie în plus pe care părintele ne-o împărtășește în jurul me­sei de seară.

ÎN VIZITA LA MUZEUL HOLOCAUSTULUI

   Miercuri dimineata vizi­tăm Muzeul Holocaustului; copiii sub zece ani nu au voie să intre. Un lung șir de în­căperi în care domnește o at­mosferă apocaliptică, proiec­tată prin imagini statice și mobile. într-una din vitrine, fotografia Patriarhului Bulgariei și un omagiu adus acestuia pentru faptul de a fi salvat comunitatea evre­iască din Bulgaria. Regăsim nume de orașe cunoscute, pe care altfel nu le-am fi pus în legătură cu aceste triste eve­nimente, cum ar fi, de exem­plu, orașul Drancy din estul Parisului, unde astăzi locu­iesc multe familii de ro­mâni.

LA SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMÅ¢ -HOZEVITUL

   Amintindu-mi de ziua aceasta mă duce gândul la Canonul învierii: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să va bucurati și săvă veseliți într-însa.” Urcăm cu telecabina pe Muntele Carantaniei, acolo unde Domnul a fost ispitit și unde s-a construit în stâncă o mănăstire.Ospitalier, un părinte grec ne oferă apă căci la această înălțime este foar­te cald.

   Mergem apoi la așezământul ro­mânesc de la Ierihon, ne închinăm în frumoasa biserică a acestuia și stăm de vorbă cu maicile de aici, în curte ori în magazinul de obiecte bisericești unde ne amintim desigur și de cei dragi rămași acasă.

   Iată-ne acum în drum spre pustiul Hozevei. Aici, pe Valea Cheritului, a viețuit Sfântul Prooroc Ilie. Beduini cu măgăruși în frâu ne oferă un mijloc de transport confortabil către Mănăstirea ortodoxă Sfântul Gheorghe Hozevitul, mijloc de transport pe care îl refuzăm din milă pentru bietele animale. Ajunși la poarta mănăstirii ne plecăm din nou pentru a putea intra în lăcașul sfânt. Am înțeles oare că în schimbul smereniei primim har? Iată, vedem cu ochii noș­tri minunea Domnului: Sfântul nostru român Ioan Iacob de la Neamț se odihnește cu trupul întreg în fața noastră, căci sufletul său a plecat la Domnul acum 50 de ani, la 5 august 1960. îngenunchem lângă racla cu sfintele moaște și fa­cem acatistul sfântului. Nu știm cât timp am stat așa îngenuncheați dar mo­mentul despărțirii este greu. Fiecare lasă sfântului un mic prinos și un pomelnic cu cei dragi. Plecăm având în inimi testamentul lăsat de Sfântul Ioan Iacob, frumos brodat cu litere aurii pe acoperămintele din raclă:

„Fii pribegi ai țării mele

Necăjiți printre străini

Nu uitați menirea voastră

De români și de creștini.”

   E doar o strofă din vasta operă poetică a sfântului, atât de ziditoare de su­flet! Spre seară, întorși la hotel, vom vorbi despre viața Sfântului Ioan Iacob și vom asculta câteva din poeziile sale.

LA NAZARET, CANA GALILEII ÅžI PE MUNTELE TABOR

   Restul itinerariului nostru trece pe la Nazaret, Cana Galileii, Muntele Fericirilor, Marea Moartă, Capernaum, Marea Tiberiadei și va culmina pe Muntele Taborului acolo unde, într-o preafrumoasă biserică ortodoxă, o ascultăm în bun miros de tămâie pe maica Eleodora. Ne spune istoria icoanei făcătoare de minuni la care apoi ne închinăm și îngenunchem, aducându-i un mic prinos de cântare așa cum am îndrăznit să facem pe tot parcursul pelerinajului, căci sufletele noas­tre prea pline de harul primit la Sfintele Locuri au avut nevoie să se deschidă și să mulțumească lui Dumnezeu, pentru așa mare binecuvântare pe care ne-am învrednicit a o primi.

   La sfâșitul pelerinajului, pe Muntele Tabor, Părintele Mircea ne-a spus acest cuvânt: Am văzut și am trăit la Locurile Sfinte ceea ce numai sufletul nostru al fiecăruia simte și știe. Să încercăm de acum să păstrăm mereu această lumină și binecuvântare în viață noastră și, odată întorși acasă, să o transmitem, prin ceea ce facem, și celor din jurul nostru...

   Păstrând în suflet cuvânt, cu drag am dorit să vă împărtășim și dumnea­voastră binecuvântarea de a fi fost pelerini la Locurile Sfinte. Pentru care dăm slavă lui Dumnezeu. Amin!

 Preoteasa Iulia Filip, Romainville-Paris