Iisus tocmai ce S-a pogorât din Munte, unde a rostit marea ÅŸi prima sa predică (Fericirile…) ÅŸi, de îndată, îÅŸi arată puterea Sa dumnezeiască, săvârÅŸind trei vindecări uimitoare: vindecă un lepros, apoi sluga unui sutaÅŸ ÅŸi, în sfârÅŸit, pe soacra lui Petru. Este interesant de remarcat că începe prin a vorbi, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu ÅŸi pentru că a venit pe pământ să vestească Vestea cea Bună a ÎmpărăÅ£iei. Apoi, săvârÅŸeÅŸte fapte vindecătoare care confirmă adevărul cuvintelor Sale ÅŸi îi arată bunătatea, adică mărturisesc despre ceea ce spune. Astfel, Domnul îi lasă liberi pe oameni – liberi să creadă în El sau nu. Dacă ar fi făcut altfel, noi n-am fi avut aceeaÅŸi libertate. El exprimă Adevărul, apoi îÅŸi arată compătimirea ÅŸi iubirea pentru oameni. Adevărul ÅŸi iubirea sunt de nedespărÅ£it (theoria ÅŸi praxis).

Dintre cele trei vindecări, cea a slugii sutaÅŸului este cea mai uimitoare. Este una dintre cele mai frumoase pagini din Evanghelie. Iisus intră în „oraÅŸul Său”, Capernaum, unde locuieÅŸte împreună cu ucenicii Săi, în „Galileea Neamurilor”, un loc al amestecurilor etnice, culturale ÅŸi religioase. Un sutaÅŸ Îi iese în cale ÅŸi-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte. Totul este extraordinar în această împrejurare. SutaÅŸul este un soldat de meserie, un ofiÅ£er roman, deci păgân, ÅŸi îndrăzneÅŸte să meargă spre rabbi Ieshouah pentru a-I cere ceva incredibil: vindecarea unui muribund! Åžtim deja de la sfântul Apostol Luca – că acesta era prieten al evreilor ÅŸi că le construise o sinagogă în Capernaum. Dar totuÅŸi, ce îndrăzneală ÅŸi ce credinÅ£ă! Acest om prefigurează „Neamurile”, Biserica.

Atitudinea Domnului este surprinzătoare. El se arată imediat de acord, fără să pună întrebări, dar amână un pic aducerea la îndeplinire („mergând, îl voi vindeca”). Åži chiar acest decalaj cronologic îi va permite sutaÅŸului să-ÅŸi exprime credinÅ£a. Putem să tragem deja o învăÅ£ătură importantă: Hristos nu este părtinitor, nu se uită la aparenÅ£e. Åži totuÅŸi, după cum El ÎnsuÅŸi spune, El n-a fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel. Dar este înduioÅŸat de bunătatea acestui om, acest ofiÅ£er roman, faÅ£ă de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu.

Abia acum începe partea cea mai frumoasă. În faÅ£a acestui răspuns pozitiv al lui Hristos, sutaÅŸul prinde îndrăzneală ÅŸi spune cuvinte de o înălÅ£ime uimitoare. Mai întâi: „nu sunt vrednic să intrii sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt ÅŸi se va vindeca sluga mea”. Rămâi mut de admiraÅ£ie dinaintea unei asemenea smerenii ÅŸi a unei asemenea credinÅ£e. Care om în Israel a fost vreodată în stare să rostească un asemenea cuvânt? Este una dintre comorile Bisericii, care de altfel a introdus cuvântul sub o formă adaptată în slujbele sale (rugăciunile dinaintea împărtăÅŸaniei în ritul roman: Doamne, nu sunt vrednic să Te primesc, dar spune numai un cuvânt ÅŸi se va tămădui sufletul meu).

Însă ce spune pe urmă, ca o dezvoltare explicativă, este ÅŸi mai uimitor: „Că ÅŸi eu sunt om sub stăpânirea altora ÅŸi am sub mine ostaÅŸi ÅŸi-i spun acestuia: du-te, ÅŸi se duce, ÅŸi celuilalt: vino, ÅŸi vine, ÅŸi slugii mele: fă aceasta, ÅŸi face”. Ce vrea să spună e aceasta: eu în slujba mea, chiar dacă sunt ofiÅ£er subaltern[1], poruncesc ÅŸi sunt ascultat. Cu cât mai mult Tu, care eÅŸti Stăpânul făpturii, poÅ£i să porunceÅŸti oÅŸtilor îngereÅŸti ÅŸi ele Te vor asculta. Stăpâne, nu Te osteni până la casa unui om nevrednic ca mine, – care nu sunt un fiu al casei lui Israel – ci porunceÅŸte îngerilor ÅŸi sluga mea se va vindeca. Ce credinÅ£ă, dar ÅŸi ce teologie! CâÅ£i înÅ£elepÅ£i din Israel au avut acest nivel teologic ÅŸi această înălÅ£ime a duhului?

Hristos este admirativ. Este o frază surprinzătoare, bogată din punct de vedere teologic. ÎnÅ£elesul ei este că Dumnezeu nu este ca un păpuÅŸar care trage de sfori ÅŸi face din făpturile Sale tot ce vrea. Dumnezeu nu face ÅŸi întrebările ÅŸi răspunsurile. Libertatea omului nu e o vorbă deÅŸartă: este oglindirea libertăÅ£ii dumnezeieÅŸti. Dumnezeu îl admiră pe om! ÎÅŸi admiră făptura. E răsturnarea valorilor. Hristos admiră faptul că acest ofiÅ£er roman, acest ofiÅ£er păgân, prin efortul său interior, a devenit mai înÅ£elept decât fiii lui Israel. De altfel, El spune un cuvânt înfricoÅŸător către Israel ÅŸi vesteÅŸte Biserica Neamurilor: „Amin zic vouă, nici în Israil n-am aflat atâta credinÅ£ă. Însă zic vouă că mulÅ£i de la răsărit ÅŸi de la apus vor veni ÅŸi vor ÅŸedea odihnindu-se cu Avraam, ÅŸi cu Isaac ÅŸi cu Iacov întru împărăÅ£ia cerurilor. Iar fiii împărăÅ£iei se vor scoate la întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângere ÅŸi scrâÅŸnirea dinÅ£ilor”[2] (Mt. 8, 10-12).

Åži de îndată fu tămăduită sluga. Dar într-un fel pe măsura credinÅ£ei sutaÅŸului: „fie Å£ie după credinÅ£a ta”. SutaÅŸul a dobândit harul!

Pr. Noël TANAZACQ

NOTE: