ÎnaltpreasfinÅ£iile Voastre,

Preasfinţiile Voastre,

Stimate Domnule Ambasador,

Stimaţi membri ai Corpului Diplomatic,

Stimate autorităÅ£i locale,

Preacucernici ÅŸi PreacuvioÅŸi PărinÅ£i,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos a înviat !

Slujba punerii temeliei noii biserici este un eveniment mare ÅŸi sfânt prin care cerem binecuvântarea ÅŸi ajutorul lui Dumnezeu pentru edificarea unui locaÅŸ de cult.

Ea este mărturia credinÅ£ei vii ÅŸi jertfelnice a comunităÅ£ilor de români ortodocÅŸi care trăiesc ÅŸi muncesc în această Å£ară. Este dovada dorinÅ£ei românilor de aici de a avea propriul locaÅŸ de cult, în care să se roage, să mulÅ£umească ÅŸi să primească harul lui Dumnezeu care vine din întâlnirea cu El. Iar biserica nouă pe care dorim s-o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă a credinÅ£ei, a hărniciei, a înÅ£elepciunii, a priceperii ÅŸi a dărniciei noastre va fi semn de binecuvântare asupra comunităÅ£ii respective ÅŸi asupra oraÅŸului Madrid în care se va construi această biserică.

Biserica nu este doar casa noastră, ci mai ales casa Domnului, în care este prezent ÅŸi lucrează Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Acest adevăr a fost exprimat foarte plastic de marele gânditor creÅŸtin Origen, în secolul al II-lea al erei creÅŸtine, când a spus: „Biserica este plină de Treime”, iar participarea la viaÅ£a Bisericii este comuniune de iubire ÅŸi viaÅ£ă cu Sfânta Treime. După Sfântul Grigorie de Nyssa, totul în Biserică este plin de Hristos Cel Răstignit ÅŸi Înviat, deoarece „Cel ce priveÅŸte spre Biserică priveÅŸte spre Hristos Care Se zideÅŸte ÅŸi Se măreÅŸte pe Sine ÎnsuÅŸi prin adăugarea celor ce se mântuiesc” (Omilia 13 la Cântarea Cântărilor).

De aceea, Sfântul Apostol Pavel îl învaÅ£ă pe ucenicul său Timotei cum trebuie să se poarte „în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp ÅŸi temelie a adevărului” (cf. I Timotei 3, 15). Din aceasta înÅ£elegem că Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai intens este prezent în biserica sau casa Sa, în care vede, ascultă, dialoghează cu cei ce Îl cheamă în rugăciune ÅŸi lucrează toate cele ale îndumnezeirii noastre. Biserica este „templul lui Dumnezeu, locaÅŸul sfânt, casă a rugăciunii (...) cerul pe pământ, în care locuieÅŸte Dumnezeul Cel ceresc”, cum spunea Patriarhul Gherman al Constantinopolului [1]. Noi cinstim, deci, spaÅ£iul sacru al bisericii ÅŸi ne închinăm în faÅ£a locaÅŸului de cult, nu pentru că ar fi o realizare arhitectonică de excepÅ£ie sau rodul unei inspiraÅ£ii, fie ea excepÅ£ionale a constructorului, ci pentru că în ea este prezent ÅŸi lucrător ÎnsuÅŸi Dumnezeu, care o sfinÅ£eÅŸte ÅŸi o curăÅ£eÅŸte „ca s-o înfăÅ£iÅŸeze SieÅŸi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă ÅŸi fără de prihană” (cf. Efeseni 5, 23).

Prin sfinÅ£irea locului noii biserici, se circumscrie, aÅŸadar, un spaÅ£iu sacru al comuniunii dintre om ÅŸi Dumnezeu, dintre cer ÅŸi pământ, ca loc pentru „casa lui Dumnezeu” ÅŸi „poarta Cerului” (cf. Facere 28, 17). Prin această “poartă a cerului”  intră în mod tainic Hristos-Împăratul Slavei în biserica Sa în care este mereu prezent prin Sfintele Taine săvârÅŸite aici ÅŸi dăruieÅŸte celor ce se roagă darurile Sale cereÅŸti.

În slujba punerii pietrei de temelie a bisericii, piatră însemnată cu semnul sfintei cruci, se arată, de altfel, că s-a pus temelie acestui locaÅŸ de cult pe ÎnsuÅŸi Hristos Cel Răstignit ÅŸi Înviat, Piatra cea din capul unghiului (cf. Efeseni 2, 20), Capul Bisericii ÅŸiMântuitorul ei (cf. Efeseni 5, 23).

În acest sens, SfinÅ£ii PărinÅ£i ai Bisericii au subliniat constant legătura dintre Biserica în calitate de locaÅŸ de cult ÅŸi Biserica înÅ£eleasă ca Trup al lui Hristos. În cortul ridicat de Moise pe Muntele Sinai, ei au văzut, astfel, atât imaginea sacră a locaÅŸului bisericesc, cât ÅŸi modelul comuniunii tuturor în Hristos. Aceasta arată că între cele două există o legătură profundă. AdunaÅ£i în biserică, ne adunăm în Hristos, în comuniunea de iubire a Preasfintei Tremi. De altfel, în gândirea Sfântului Apostol Pavel, „a se aduna în biserică” înseamnă celebrarea Euharistiei, împărtăÅŸirea cu ÎnsuÅŸi Trupul ÅŸi Sângele Domnului (cf. I Corinteni 11, 18). Aceasta arată unitatea credincioÅŸilor într-un loc anume, care materializează ÅŸi face vizibilă unitatea lor în Trupul lui Hristos. Prin participarea, în biserică, la Sfânta Euharistie devenim un singur Trup cu Hristos, Trupul Său mistic, adică Biserica: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăÅŸirea (comuniunea) cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăÅŸirea (comuniunea) cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulÅ£i; căci toÅ£i ne împărtăÅŸim dintr-o pâine” (cf. I Corinteni 10, 16-17).

Intrând în spaÅ£iul sacru al bisericii, participând la slujbele ÅŸi Sfintele Taine săvârÅŸite în ea, împărtăÅŸindu-se cu Trupul ÅŸi Sângele Domnului, credincioÅŸii se întâlnesc în acelaÅŸi Hristos, depăÅŸind despărÅ£irile dintre ei. Este o comuniune sincronică între credincioÅŸii diferitelor comunităÅ£i, dar ÅŸi una diacronică care leagă generaÅ£iile între ele. AÅŸa cum frumos spune Părintele Dumitru Stăniloae: „ToÅ£i credincioÅŸii din toate locaÅŸurile bisericeÅŸti se întâlnesc cu Hristos Cel permanent jertfit ÅŸi se împărtăÅŸesc de El, depăÅŸind timpul ÅŸi spaÅ£iul variat în care se împărtăÅŸesc. Propriu-zis, această depăÅŸire a spaÅ£iului ÅŸi timpului nu este o uitare de viaÅ£a noastră în spaÅ£iu ÅŸi timp, ci ridicarea ei în planul netrecător ÅŸi deschis universalului. ResponsabilităÅ£ile noastre impuse de timpul ÅŸi de spaÅ£iul propriu al nostru ÅŸi împlinite sau neîmplinite în ele devin responsabilităÅ£i cu repercusiuni eterne ÅŸi pentru toÅ£i” [2]. AÅŸa cum Hristos-Domnul a ridicat dincolo de timp ÅŸi spaÅ£iu, „urmele” sau „amintirile” jerfei Sale pe cruce, aÅŸa vom ridica ÅŸi noi, imprimate în fiinÅ£ele noastre, urmările vieÅ£ii noastre.

PrezenÅ£a unui locaÅŸ de cult ortodox românesc în Spania este, astfel, deodată semn al identităÅ£ii ÅŸi al deschiderii, al diversităÅ£ii ÅŸi al comuniunii. Al identităÅ£ii noastre naÅ£ionale ÅŸi a deschiderii nostre europene, al diversităÅ£ii tradiÅ£iei ÅŸi al comuniunii în credinÅ£ă. Ea va constitui un reper spiritual stabil ÅŸi sigur pentru toÅ£i românii care trăiesc aici într-un context socio-cultural diferit de cel de acasă, ajutându-i, în acelaÅŸi timp, să suporte mai uÅŸor consecinÅ£ele depărtării de Å£ara natală ÅŸi să se integreze mai uÅŸor în Å£ara adoptivă.

Prin intrarea în casa Domnului, prin închinarea la icoane, prin participarea la sfintele slujbe, prin dialogul cu Dumnezeu, credinciosul se sfinÅ£eÅŸte. Se sfinÅ£eÅŸte ÅŸi, la rândul său, credinciosul sfinÅ£eÅŸte întreaga creaÅ£ie. Căci biserica - locaÅŸ are rolul de a permanentiza harul lui Dumnezeu în viaÅ£a omului iar oamenii credincioÅŸi simt cum în acest spaÅ£iu devin „împreună cetăÅ£eni cu sfinÅ£ii ÅŸi casnici ai lui Dumnezeu” (cf. Efeseni 2, 19).

După cuvintele Sfântului Irineu de Lyon, Biserica a fost „sădită în lume ca un paradis” fiind centrul liturgic al creaÅ£iei, deoarece creaÅ£ia întreagă, universul sau cosmosul, se sfinÅ£eÅŸte prin Biserică. Duhul Sfânt - SfinÅ£itorul, este Cel ce transformă creaÅ£ia în Biserică, întregul univers participând, prin Biserică, la pelerinajul umanităÅ£ii „de la moarte la viaÅ£ă ÅŸi de pe pământ la cer” (Canonul Învierii). Biserica integrează deci întreaga diversitate a frumuseÅ£ii lumii în vocaÅ£ia de îndumnezeire a omului. De aceea, chiar biserica în sensul de locaÅŸ de închinare exprimă sensul lumii, redându-i acesteia transparenÅ£a ÅŸi deschizând-o către taină, după cum spune Olivier Clément. În ea găsim frumuseÅ£ea iubirii ÅŸi bunătăÅ£ii dumnezeieÅŸti care se împărtăÅŸeÅŸte celor ce îndrăznesc să intre în intimitatea prezenÅ£ei Sale iubitoare.

De aceea, ÅŸi rugăciunile citite la punerea temeliei noii biserici sunt rugăciuni prin care cerem ajutorul ÅŸi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a putea duce la bun sfârÅŸit lucrarea de zidire a acestui locaÅŸ de cult. Cântând împreună cu psalmistul: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeÅŸte” (Psalmul 126, 1), noi recunoaÅŸtem că tot ceea ce avem, inclusiv ÅŸansa de a construi o nouă biserică, vine de la Dumnezeu Milostivul, Izvorul tuturor bunătăÅ£ilor.

În această lume secularizată, extrem de egoistă ÅŸi de materialistă, marcată cel mai adesea de indiferentism spiritual, este din ce în ce mai greu să vezi în daruri pe Dăruitor, în cele ce ne înconjoară pe Cel ce ni le dăruieÅŸte. Or, prin rugăciunile adresate lui Dumnezeu, inclusiv în cadrul slujbei punerii pietrei de temelie a bisericii, noi conÅŸtientizăm ÅŸi afirmăm că lumea este dar de la Dumnezeu, mijloc al comuniunii cu El ÅŸi nu spaÅ£iu al urii sau al manifestării lăcomiei egoiste. 

Ne-am rugat astăzi împreună ca Duhul Sfânt să vină ÅŸi să binecuvinteze începutul acestei frumoase lucrări. Felicităm cu acest prilej pe PreasfinÅ£itul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei si Portugaliei, pe părintele paroh Teofil Moldovan, consiliul parohial ÅŸi toată comunitatea ortodoxă românească din Madrid, harnică ÅŸi misionară, luminată de evlavie creÅŸtină ÅŸi simÅ£ire românească, pe toÅ£i ctitorii ÅŸi ajutătorii viitorului lăcaÅŸ de cult, precum ÅŸi pe toÅ£i clericii ÅŸi credincioÅŸii prezenÅ£i la acest eveniment sfânt ÅŸi solemn de spiritualitate ÅŸi demnitate creÅŸtină.

Ne bucurăm să putem spune că, iată, la mai puÅ£in de trei ani de la înfiinÅ£area Episcopiei Ortodoxe Române din Peninsula Iberică, numărul parohiilor de aici s-a dublat, semn al marii dumneavoastră evlavii ÅŸi al dorinÅ£ei de a avea în fiecare comunitate de români un preot ÅŸi o parohie ortodoxă. De asemenea, ÅŸtim că sunt ÅŸi alte parohii care se pregătesc să înalÅ£e câte un locaÅŸ de cult spre slava lui Dumnezeu (Alcala de Henares, Barcelona, Roquetas del Mar, Guadalajara, Alcasar de San Juan, Calatayud, Figueras, Castelion etc.). Acestea toate dau mărturie despre faptul că românii creÅŸtin ortodocÅŸi sunt statornici în credinÅ£ă ÅŸi iubesc Biserica strămoÅŸească iar preoÅ£ii noÅŸtri îÅŸi fac pe deplin datoria.

Desigur, toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul ÅŸi sprijinul constant al Bisericii Romano-Catolice din Spania care a fost sensibilă la nevoile comunităÅ£ilor de români ÅŸi care ne-a ajutat mult punând la dispoziÅ£ia parohiilor noastre de aici locaÅŸuri de cult în care să ne putem aduna ÅŸi oficia slujbe ortodoxe.

Totodată, dorim să mulÅ£umim autorităÅ£ilor locale madrilene, către Primăria Madridului care a a concesionat acest teren parohiei ortodoxe române de la Madrid, precum ÅŸi către Corpul Diplomatic Român care a înÅ£eles rolul deosebit al Bisericii Ortodoxe Române în viaÅ£a sutelor de mii de români care trăiesc în această parte a Europei.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel Răstignit ÅŸi Înviat, să vă ocrotească, să vă dăruiască ajutor sfânt ÅŸi bună sporire în importanta lucrare de construire a Catedralei episcopale ortodoxe române din Madrid, mărturie peste veacuri a credinÅ£ei ÅŸi jertfelniciei tuturor închinătorilor ÅŸi binefăcătorilor ei.

***

Întrucât ziua de astăzi, 18 aprilie 2010, a fost decretată zi de doliu naÅ£ional în România pentru memoria victimelor accidentului de avion din Rusia, între care s-a numărat ExcelenÅ£a Sa domnul Lech Kaczynski, preÅŸedintele Poloniei, alÅ£i demnitari polonezi, inclusiv clerici ortodocÅŸi, gândurile noastre decompasiune se îndreaptă către poporul polonez, greu încercat de tragedia produsă la Smolensk. În aceste momente de durere ÅŸi tristeÅ£e, exprimăm întregii naÅ£iuni poloneze - în numele ierarhilor, clerului ÅŸi credincioÅŸilor Bisericii Ortodoxe Române – sincerele noastre condoleanÅ£e ÅŸi rugăm pe Hristos Domnul, Cel înviat din morÅ£i, să odihnească în pace sufletele celor care au decedat ÅŸi să mângâie familiile celor care și-au pierdut, într-un mod atât de tragic, pe cei apropiaÅ£i.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române