Cum să îndrăznesc să vă adresez un cuvânt? Nu este generaÅ£ia mea una din cele care v-a lăsat moÅŸtenire o lume de-a dreptul falimentară? Nu este ea, pe bună dreptate, discreditată pentru a mai putea da lecÅ£ii? Căci de-acum înainte umanitatea va trebui să lupte pentru supravieÅ£uire. „No future” („Nici un viitor”) vedem scris pe ziduri. Nu e vorba de a avea o atitudine fatalistă ci mai degrabă de a crede că am intrat, cel puÅ£in, într-o perioadă de mari frământări. Unii ar vorbi chiar de o corabie care se scufundă. În orice caz, pământul nostru este puternic ameninÅ£at ÅŸi, fără nicio îndoială, locuitorii lui vor suferi sau poate chiar vor pieri.

Nu despre o nouă convingere o să vă povestesc acum. Deja acum mai bine de cincizeci de ani, mi s-a dăruit să-mi dau seama de impostura civilizaÅ£iei noastre. La optsprezece ani am plecat din sânul familiei pentru a duce o altă viaÅ£ă ÅŸi am făcut acest pas neÅŸtiind deloc ce îmi va rezerva aceasta. Abia cincisprezece ani mai târziu am ales viaÅ£a monahală. Pot să spun că nu am regretat niciodată această ruptură pe care am făcut-o în anii adolescenÅ£ei. Timpul n-a făcut altceva decât să-mi confirme alegerea. Astăzi îmi dau seama, cu spaimă, că evoluÅ£ia societăÅ£ii noastre corespunde mult prea bine previziunilor celor mai sumbre ale mult prea puÅ£inilor „profeÅ£i” ai secolului trecut care ne avertizau deja despre catastrofa ce urma să vină.

Mărturia mea nu e o invitaÅ£ie la viaÅ£a monahală, chiar dacă eu cred că aceasta, trăită în mod serios, este mai în măsură decât oricare alta să răspundă provocărilor epocii noastre. AÅŸ vrea numai să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveÅŸte greutatea vremurilor pe care le trăim ÅŸi de a vă invita, în numele chemării voastre creÅŸtine, să-i faceÅ£i faÅ£ă dedicându-vă cu toată fiinÅ£a voastră adevărului care, pentru noi, cei care credem, este Iisus Hristos.

A face faÅ£ă cui? DezlănÅ£uirii răului ÅŸi minciunii, destrăbălării corupătoare de suflete care târăÅŸte societatea noastră către prăpastie.

Cum să răspundem acestei provocări infernale? În primul rând având o poziÅ£ie clară. Evanghelia Stăpânului nostru ceresc este foarte clară: „SunteÅ£i în lume, dar nu sunteÅ£i din lume.” Scurt ÅŸi cuprinzător.

Desigur ÅŸi pe bună dreptate, tinerii sunt chemaÅ£i să se angajeze cu generozitate în tot felul de cauze nobile, printre care se numără ÅŸi slujirea Bisericii. Dar cum să ajungă să o facă cu integritate ÅŸi dreaptă socotinÅ£ă? Păzindu-se de duhul lumesc! Cu o oarecare detaÅŸare, luând o anumită distanÅ£ă, pentru a dobândi o judecată liberă, nealterată ÅŸi critică, pentru a se menÅ£ine în stare de trezvie, verticali ÅŸi lucizi. Åži cum să fie în stare de acest lucru? Iubind pe Dumnezeu ÅŸi iubind oamenii! Cel care iubeÅŸte pe Dumnezeu ÅŸi care are milă pentru oameni nu poate să iubească minciuna. Nu poate deci iubi lumea care „zace sub puterea Celui Rău” (1 Ioan 5, 19), cel ce „de la început a fost ucigător de oameni ÅŸi nu a rămas întru adevăr”-ul mărturiei lui Iisus (Ioan 8, 44).

Rămâne la latitudinea fiecăruia să găsească concret felul de a nu fi din lume. E o temă de gândire ÅŸi de dicuÅ£ii interesante. Ceea ce e sigur este că un următor al lui Iisus Hristos care vrea să fie consecvent nu poate gândi la fel ca toată lumea, nu poate iubi ceea ce toată lumea iubeÅŸte, nici nu poate să se conformeze criteriilor dictate de către lume. „Dacă sarea-ÅŸi va pierde gustul, de nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară.” Atunci când creÅŸtinul îÅŸi pierde menirea sa, aceea de a fi sfânt, în sensul biblic al cuvântului (deosebit, pus de-o parte) aÅŸa cum Tatăl cel ceresc este sfânt, atunci când nu va mai avea în el Duhul lui Hristos, atunci va fi, pe bună dreptate, respins si dispreÅ£uit.  Această temă a raportului creÅŸtinului faÅ£ă de lume este prea vastă pentru a o continua acum, dar ea este, fără îndoială, fundamentală! Å¢ine de fiecare din noi să se aplece asupra ei cu sinceritate ÅŸi curaj, plecând de la Sfânta Scriptură, de la mărturia sfinÅ£ilor părinÅ£i ÅŸi a tuturor celor care s-au sfinÅ£it.

Nu ÅŸtiu cum aÅŸ putea mai bine să-mi închei acest scurt răvaÅŸ decât dându-i cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit: „V-am scris vouă, tinerilor, pentru că sunteÅ£i tari ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu rămâne-ntru voi ÅŸi pe Cel Rău l-aÅ£i biruit. Nu iubiÅ£i lumea, nici pe cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeÅŸte lumea, iubirea Tatălui nu este-n el; pentru că tot ceea ce este în lume –pofta trupului ÅŸi pofta ochilor ÅŸi trufia vieÅ£ii – nu sunt de la Tatăl, ci din lume sunt. Åži lumea trece, ÅŸi pofta ei; dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2, 14-17).

Arhimandritul Jacob