Dar această evanghelie începe în mod curios cu porunca lui Cezar August „să se înscrie toată lumea”. De fapt este de mirare că istorisirea evanghelică a întrupării Cuvântului începe prin a menÅ£iona imperiul roman ÅŸi pe întemeietorul acestuia, împăratul Augustus. Dar, în realitate, această aparentă ciudăÅ£enie are un sens teologic precis.

Imperiul roman, întemeiat în anul 27 î. Hr., a fost cel mai mare, cel mai puternic, cel mai bine structurat, cel mai bogat din toată istoria omenirii ÅŸi, de asemenea, este ÅŸi cel care a rezistat cel mai mult în timp – aproximativ cincisprezece secole (a dispărut în anul 1453, odată cu căderea Constantinopolului). Dar acest imperiu avea o caracteristică unică în istorie: unea Răsăritul ÅŸi Apusul, teritoriul său înconjura complet o mare, Mediterana, ceea ce reprezintă un simbol cosmic [1]. Hristos s-a întrupat în acest context istoric uman. Putem vedea în imperiul roman care se naÅŸte mai multe simboluri: el reuneÅŸte omenirea, o unifică (în sânul lui se întâlnesc cele trei mari popoare ale omenirii: Sem (semiÅ£ii), Ham (africanii) ÅŸi Iafet (europenii); reuneÅŸte Răsăritul ÅŸi Apusul, contemplaÅ£ia (lumea greacă ÅŸi semitică) ÅŸi acÅ£iunea (lumea latină), viaÅ£a exterioară ÅŸi interioară; la conducerea sa se află un om care acumulează toate puterile – civilă, militară ÅŸi religioasă: împăratul.

Acest imperiu este o imagine simbolică, o profeÅ£ie a ceea ce vine să înfăptuiască Hristos pe Pământ: să unească ceea ce era despărÅ£it, să aducă pacea între oameni [2]; ÅŸi o profeÅ£ie care arată Cine este Hristos: Cel care are toată puterea. Se poate merge chiar mai departe, deoarece, pentru prima dată în Apus, împăraÅ£ii sunt divinizaÅ£i [3] după moartea lor, ÅŸi apare un cult imperial. DeÅŸi este vorba despre un cult păgânesc, deci idolatru, anunÅ£ă totuÅŸi pe adevăratul Împărat, pe Hristos, care este om ÅŸi Dumnezeu. Lumea, lumea căzută (pământul) ascunde adesea o profeÅ£ie fără ÅŸtirea ei, deoarece cele văzute sunt o oglindire a celor nevăzute, iar Dumnezeu pregăteÅŸte mereu oamenii pentru măreÅ£ele Sale lucrări.

Iată punctul de plecare al evenimentului istoric: împăratul Augustus dă un decret ca toÅ£i supuÅŸii săi să se înscrie prin recensământ, ceea ce este un act politic cu caracter administrativ ÅŸi fiscal. Åžtim din Vechiul Testament că Dumnezeu urăÅŸte recensămintele ÅŸi numărătorile, pentru că nu este contabil, ci iubitor: Dumnezeu este bun ÅŸi mărinimos. Dar aici este un recensământ care a slujit planului dumnezeiesc. Datorită acestui eveniment „exterior”, Maria ÅŸi Iosif au urcat la Nazaret, în Galileea, în Betleemul Iudeii, iar Hristos s-a născut aici, după cum spuneau profeÅ£iile. Tot ceea ce există pe Pământ este al lui Dumnezeu ÅŸi ia parte la planul lui Dumnezeu. Dumnezeu are întotdeauna ultimul cuvânt.

Datorită recensământului suntem absolut siguri că Iosif ÅŸi Maria erau din casa ÅŸi familia lui David ÅŸi că Iisus s-a născut la Betleem. Or, acestea erau două criterii foarte importante de recunoaÅŸtere a lui Mesia. Iar Evanghelia este precisă pentru că ne dă numele guvernatorului roman al provinciei Siriei (căreia aparÅ£inea Iudeea) – Quirinus. Avem deci o atestare istorică a faptului că Iisus din Nazaret este cu adevărat Mesia. Este de altfel foarte probabil că a fost ÅŸi el înscris la recensământ împreună cu părinÅ£ii Săi. Ce imagine miÅŸcătoare a întrupării Cuvântului: Iisus înscris ca om de imperiul roman, cu Maria ÅŸi Iosif; Iisus Hristos înscris în registrele stării civile! Poate într-o zi această tabletă se va găsi… Åži cu toate acestea, imperiul roman ÅŸi poporul evreu îl vor ignora pe Hristos. Vor trece pe lângă singurul adevărat eveniment din istorie, acest eveniment care întemeiază istoria omenească pentru că îi dă întregul ei sens – imperiul roman, prin ignoranÅ£a sa spirituală (idolatria), iar evreii, prin conformism religios.

Iată o lecÅ£ie minunată pentru noi! Pentru a-L găsi pe Hristos, pentru a-L recunoaÅŸte ÅŸi a-L slăvi, trebuie să renunÅ£ăm la orice formă de idolatrie [4] ÅŸi la orice conformism, aceste construcÅ£ii intelectuale personale ÅŸi sociale, acest mic confort interior care îndreptăÅ£eÅŸte adesea laÅŸităÅ£ile noastre. Trebuie să primim pe Dumnezeu aÅŸa cum Se arată El, adică o persoană vie, ÅŸi nu aÅŸa cum am vrea noi să fie. Cum ne descumpăneÅŸte un Dumnezeu care se arată copil, pe când noi ne aÅŸteptăm să fie puternic ÅŸi de temut!

Romanii se închinau unui om, împăratul, iar evreii aÅŸteptau un Mesia puternic care să-i elibereze de jugul roman ÅŸi să „restabilească împărăÅ£ia lui Israel” (Fapte 1, 6). Dar se trezesc în faÅ£a unui copil, un prunc, în faÅ£a a tot ce poate fi mai fragil în omenire. Nu vor înÅ£elege sensul duhovnicesc al acestei stranii teofanii: Hristos vine la noi ca un copil pentru a se pune la nivelul nostru, pentru ca noi să-l putem înÅ£elege, pentru că am rămas în copilăria păcatului, ÅŸi pentru că El se propune, nu se impune omului.

Pentru a descoperi ÅŸi a primi pe Mesia, Copilul-Dumnezeu, trebuia – ÅŸi încă trebuie – ca oamenii să fie treji, nu adormiÅ£i, să nu aÅ£ipim într-un confort personal, o viaÅ£ă interioară moleÅŸită, să fim liberi de orice constrângere, de orice context, de orice gând, să nu proiectăm propriile gânduri asupra lui Dumnezeu. Trebuie să păstrăm prospeÅ£imea, simplitatea ÅŸi spontaneitatea sufletului de copil. Domnul va spune: „Dacă nu sunteÅ£i ca ÅŸi copiii…” (Matei 18, 3). Foarte puÅ£ini vor fi cei care-l vor primi pe Iisus ca Mesia ÅŸi care vor sta împrejurul ieslei: Maria ÅŸi Iosif, păstorii ÅŸi magii. Maria ÅŸi Iosif au crezut pe Dumnezeu pe cuvânt, ca niÅŸte copii ai lui Dumnezeu: de aceea au fost cei prin care această lucrare minunată s-a înfăptuit. Păstorii sunt oameni care veghează, nu sunt instalaÅ£i în societate, nici în confort ÅŸi trăiesc în simbioză cu natura. Nu dorm somn adânc, ci veghează nopÅ£ile asupra turmelor. De aceea vor vedea ÅŸi vor auzi îngerii care anunÅ£ă vestea cea bună. Având inimi curate de copii, vor porni pe dată la drum ÅŸi vor fi primii care vor privi pe Copilul-Dumnezeu. Cei care veghează asupra mieilor vor descoperi pe adevăratul Miel – Iisus. Ei sunt atât de preÅ£ioÅŸi duhovniceÅŸte că ocupă cea mai mare parte a Evangheliei NaÅŸterii Mântuitorului (12 versete din 20). Noi să ne gândim la toate acestea în inimile noastre!

Cât despre magi, al căror drum în căutarea adevărului este pe larg istorisit de Sfântul Matei, ei nu sunt instalaÅ£i în certitudinile lor: când descoperă, după multe eforturi ÅŸi căutări, după nopÅ£i întregi de scrutat astrele, Steaua cea nouă în cer, de îndată pornesc la drum ÅŸi merg pe acest drum până la capăt. Ei cred în mod spontan în ceea ce nu cunosc, ei nefiind evrei. Cred pentru că le-a fost revelat de sus ÅŸi pentru noutate.

A crede pe Dumnezeu pe cuvânt, a veghea în noapte ÅŸi a căuta până la capăt, iată cele trei căi care ne duc la singurul Å£el: a găsi pe Mesia ÅŸi a ne închina Lui. Nu există altele. Aceasta ne învaÅ£ă Evanghelia nopÅ£ii sfinte de Crăciun. Hristos s-a născut!

Pr. Noël TANAZACQ

(după o predică rostită în Noaptea de Crăciun, 2007)