Cu părere de rău pentru pierderea unui meÅŸter aÅŸa de priceput, patronul îi ceru să-i mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute ÅŸi folosea scânduri nepotrivite. Åži lui îi era ruÅŸine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul sosi să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

– Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruÅŸine! Dacă ar fi ÅŸtiut că-ÅŸi ridica propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

***

AÅŸa e ÅŸi cu noi. Ne construim vieÅ£ile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa pe care noi înÅŸine ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi.

Ia aminte! Tu eÅŸti tâmplarul. În fiecare zi baÅ£i un cui, aÅŸezi o scândură sau ridici un perete. ViaÅ£a e întocmai cum Å£i-o clădeÅŸti. Alegerea pe care o faci azi zideÅŸte casa în care vei locui mâine. Deci, nu uita: ce faci te face!