Părinte, în ultima vreme s-a stârnit un întreg cataclism în România din pricina actelor biometrice. În România oamenii s-au revoltat foarte mult, în Occident lumea rămâne un pic în aÅŸteptare, să li se explice cum stau lucrurile de fapt. Oamenii nu reuÅŸesc să înÅ£eleagă de fapt prezenÅ£a celui rău în spatele acestor acte de identitate cu microcip, nu reuÅŸesc să înÅ£eleagă cum poate manipula diavolul lumea prin aceste acte.

La ora actuală într-adevăr, a apărut o problemă delicată: punerea microcipurilor biometrice în anumite acte – la noi în România s-a pus problema implantului lor în paÅŸapoarte ÅŸi în permisele de conducere – spunându-se că după aceea va urma cartea de identitate, iar mai departe nu ÅŸtim cum va fi. Aceasta a creat multă, multă tulburare pentru faptul că, din câte am constatat eu, dintr-o etapă ce s-a consumat în jurul acestei crize, am constatat că sunt două atitudini care, din punctul meu de vedere, intuiesc două tabere sau două atitudini: o atitudine foarte laxă ÅŸi aproape indiferentă conform căreea aceasta nu e nicio problemă, nu-mi ia nimeni credinÅ£a mea, eu am credinÅ£a în suflet, ÅŸi pe de altă parte este o altă atitudine, ÅŸi anume a acelora care au spus: „gata, aceasta este pecetea lui Antihrist, ÅŸi cine acceptă acest tip de paÅŸaport sau permis de conducere, înseamnă că nu L-a mărturisit pe Hristos, că s-a lepădat de Hristos, ÅŸi a fost pecetluit – este exagerat! Åži cred că bine ar fi să ne regăsim undeva la mijloc, ÅŸi anume: este foarte clar că această etapă este una din etapele lucrării antihristice pe pământ. Îmi este foarte clar lucrul acesta, ÅŸi prin faptul că prin aceste microcipuri persoana umană devine un număr, este îndosariată undeva; este o lezare a personalităÅ£ii umane, a drepturilor umane, nu mă refer la drepturile europene. După care acestea reprezintă un ultracontrol care nu este deloc benefic, este chiar dăunător, ÅŸi în plus, mai mult decât atât, este o pregătire a lumii, o obiÅŸnuinÅ£ă ca oamenii să fie cumva mai puÅ£in conÅŸtienÅ£i ÅŸi activi în faÅ£a unei astfel de atitudini, a unei astfel de lucrări. Că este sau nu este asta pecetea, eu gândesc ÅŸi cred că nu este pecetea, pentru că nu este condiÅ£ionată primirea paÅŸapoartelor cu cip biometric de lepădarea de Hristos. Este foarte clar. Însă ne obiÅŸnuieÅŸte cu un anumit mod de viaÅ£ă, crează o mentalitate, crează o cultură, de care îmi este teamă că mă voi lepăda foarte greu atunci când, dacă mi se va pune condiÅ£ia să o păstrez mai departe, cu condiÅ£ia lepădării de Hristos, mi-este teamă că atunci voi fi foarte vulnerabil. Adică va fi foarte greu să mă lepăd de toate avantajele pe care mi le oferă, care de fapt sunt niÅŸte dezavantaje, nu sunt avantaje, sunt pseudoavantaje. Pe de altă parte însă, nu este o pecetluire, pentru că aÅŸa cum spuneam, nu pretinde, nu cere nimeni acum lepădarea de Hristos.

O oarecare lepădare însă noi o facem aproape zilnic. Prin ce? Prin modul nostru de viaÅ£ă, ÅŸi anume: suntem foarte ancoraÅ£i ÅŸi foarte prinÅŸi în activitate, devenim carieriÅŸti, devenim materialiÅŸti, ÅŸi progresiv, ne lepădăm de Hristos ÅŸi de credinÅ£ă fiind foarte ancoraÅ£i în lumea strict materială, ÅŸi mai puÅ£in în lumea duhovnicească. Părintele Sofronie spunea că noi trăim aproape într-un divorÅ£ total de Dumnezeu. Åži în acest sens trebuie să fim atenÅ£i. Apoi mai departe, ceea ce ar trebui să avem în vedere, trebuie să ne pregătim nu pentru venirea lui Antihrist, ci pentru venirea lui Hristos. Cum mă pregătesc eu pentru venirea lui Hristos? Cum spre exemplu, în ce s-a întamplat acum : atâta debusolare, atâta ceartă, atâta dezbinare între oameni, toată lumea caută semnele antihristice, dar nu căutăm pe Hristos. În loc să ne apropiem cu mai multă conÅŸtiinÅ£ă, să ne pregătim mai mult să ne rugăm, să ne adunăm toÅ£i creÅŸtinii la rugăciune, să ne iubim unii pe alÅ£ii, să ne susÅ£inem unii pe alÅ£ii, ÅŸi aÅŸa mai departe, începem să ne urâm, începem să vorbim unii de alÅ£ii, că unul e mai ortodox decât celălalt, altul e mai duhovnicesc decât celălalt, că ăsta s-a lepădat ÅŸi ăsta nu s-a lepădat. Aici este o diversiune chiar a lui Antihrist, ÅŸi cred că chiar aÅŸa cădem în cursa aceasta. În loc să mă pregătesc duhovniceÅŸte, mă pregătesc mai degrabă pentru venirea lui Antihrist, nu pentru venirea lui Hristos. Åži aici trebuie un echilibru, îmi e foarte clar că trebuie un echilibru. AÅŸ dori să fiu mai smerit, mai rugător, mai bun ÅŸi mai blând, mai curat cu inima ÅŸi cu mintea, pentru a fi mai aproape de Mântuitorul Hristos, singurul Care-l poate birui pe antihrist ÅŸi nu doar ultrainformat, prezent pe toate site-urile, sau la toate meeting-urile, doar pentru că sunt bine garnisite cu un iz de „anti” (anti-ecumenic, anti-ierarhie, anti... anti...anti...), pentru ca nu cumva să mă aflu chiar ant-creÅŸtin. Dacă Hristos ÅŸi nu antihrist, mă va găsi în Casa Lui – Biserica, împăcat cu toată lumea, spovedit ÅŸi împătăÅŸit cu Sfântul Trup ÅŸi Sfântul Sânge, voi avea nădejdea mântuirii; altfel mă tem.

Părinte, care trebuie să fie implicarea noastră materială în viaÅ£a Bisericii? Unele persoane se tem că ceea ce ar da nu ar fi bine întrbuinÅ£at, bine gestionat.

Mă gândesc la exemplul pe care îl are sfântul mare pustnic Antonie, care L-a întrebat pe Dumnezeu dacă poate să-i arate un model de desăvârÅŸire, mai înalt decât el. Åži a fost trimis la un oarecare Simon curelarul, care locuia în cetate dar care nu voia să-i destăinuie ce face el, taina sufletului lui. Antonie însă i-a spus: „Uite, eu sunt pustnic, sunt călugăr, ÅŸi m-a trimis Dumnezeu la tine. Spune-mi totuÅŸi ce faci tu de ai aflat har înaintea lui Dumnezeu?” Åži atunci el i-a spus lucrarea lui. Åži ce făcea el? El muncea, se bucura de tot ceea ce-i dădea Dumnezeu, Îi mulÅ£umea lui Dumnezeu ÅŸi după aceea spune că, din ceea ce câÅŸtiga îÅŸi întreÅ£inea familia, dădea la săraci ÅŸi ducea lui Dumnezeu, oferea lui Dumnezeu. Nu ÅŸtiu cât, nu se spune cât dădea la săraci, cât dădea lui Dumnezeu, probabil căt ducea el la Biserică. Åžtim un lucru foarte important, că pentru el nu oprea decât cât îi trebuia să-ÅŸi întreÅ£ină famlia ÅŸi restul dăruia. Cred că acesta ar trebui să fie principiul. Vedem sigur că nimeni nu zice să ia de la gura copiilor, să nu-ÅŸi îmbrace copiii, să nu-ÅŸi îngrijească copiii sau pe sine însuÅŸi ÅŸi să dea la săraci sau să dea la biserică. Însă atunci când Mântuitorul Hristos a fost mustrat, pentru că El a fost mustrat indirect pentru acel litru de mir de Nard pe care femeia păcătoasă l-a vărsat ÅŸi l-a sacrificat pentru El, prin vocea lui Iuda: „Mai bine s-ar fi vândut ÅŸi s-ar fi dat săracilor” El a răspuns: „Pe săraci pururea îi aveÅ£i cu voi, iar pe Mine nu Mă aveÅ£i pururea.” Eu cred că, chiar ÅŸi aici, mai întâi de toate, are prioritate Dumnezeu, după aceea săracii, ÅŸi după aceea eu. Adică am grijă ÅŸi de săraci, am grijă ÅŸi de mine, dar, când e vorba de Dumnezeu, nu trebuie să mai preÅ£uiesc nimic, absolut. Åži ar fi grozav dacă noi am reuÅŸi să înÅ£elegem că ceea ce Îi dăm lui Dumnezeu de fapt noi nu-I oferim lui Dumnezeu, ci ne oferim nouă.

Cain a adus jertfă din ceea ce-i rămânea; Abel s-a dus ÅŸi a ales din turmă ”fruntea”, a ales ceea ce era cel mai frumos ÅŸi a dus lui Dumnezeu, ÅŸi după aceea a luat pentru el, ÅŸi din acest motiv Dumnezeu primeÅŸte jertfa lui Abel iar a lui Cain se întoarce înapoi. El n-a înÅ£eles lucrul acesta ÅŸi pentru faptul că n-a înÅ£eles, atunci s-a răzbunat pe fratele lui. Acesta este un alt aspect. Însă eu cred că trebuie, aÅŸa cum făceau Å£ăranii de odinioară – eu îmi aduc aminte de la tatăl meu că prima dată, primele fructe pe care le culegea din grădină, din livadă, primele fructe le ducea la biserică. Åži noi care am crescut în mediul acela sătesc, noi n-am avut niciodată sentimentul că tata pe noi ne neglijează ÅŸi cumva ne nedreptăÅ£eÅŸte ducând la biserică. Nu, sub nicio formă. Åži cred că aici ar trebui să lucrăm un pic. Åži mi-este teamă de un sentiment pe care nu îl conÅŸtientizăm, să-mi fie iertată această afirmaÅ£ie, dar o spun: transformăm biserica într-o instituÅ£ie de prestări servicii, fie ele ÅŸi religioase. Dacă se ajunge aici este tragedie, este păcat mare. Biserica este prin excelenÅ£ă nu casa noastră, este casa lui Dumnezeu în care noi Îi mulÅ£umim lui Dumnezeu că suntem acceptaÅ£i în ea. Deci nu ne ducem acolo ca la primărie sau ca la poÅŸtă, sau ca la telefoane, sau ca la cine ÅŸtie ce instituÅ£ie, sau ca la servici, unde fac ceva ÅŸi trebuie să mi se răspundă.

Åži apoi, tot ceea ce ajunge la biserică nu poate fi gestionat decât numai bine. Pentru că chiar dacă ar ajunge în mâna unui om care nu este foarte bine intenÅ£ionat, de fapt nu au ajuns în mâna acelui om, ci în mâna lui Dumnezeu. Åži este o vorbă pe care o spun oamenii ÅŸi pe care au luat-o din Psalmi, ÅŸi anume: „Multul nu ajunge ÅŸi puÅ£inul prisoseÅŸte”. Dacă Dumnezeu nu chiverniseÅŸte, nu ajunge ÅŸi nu foloseÅŸte indiferent cât am produce noi. Åži poate că din puÅ£inul acela ÅŸi din proasta gestionare, dar daca ai dat cu toată inima lui Dumnezeu negândind că dai unor oameni-administratori acolo, atunci a primit Dumnezeu darul tău ÅŸi are Dumnezeu grijă cum să le rânduiască ÅŸi cum să le chivernisească astfel încât să ajungă acolo unde trebuie ÅŸi nu să se risipească.