G. Te-ai împărtășit azi la Sfânta Liturghie și acum fumezi. Așa ceva nu se face. Nu poți să te împărtășești pentru că fumezi.

D. Nu știu... Duhovnicul meu mi-a dat binecuvântare să mă împărtășesc.

G. Nu, nu poți să te împărtășești, nu e ortodox ceea ce faci!

Discuția se încinge. Atunci sosește părintele Jacob.

D. Părinte, nu-i așa că mi-ați dat binecuvântare să mă împărtășesc? George mi-a spus că nu puteam să mă împărtășesc pentru că încă mai fumez.

A. J. Da, ți-am spus că poți să te împărtășești.

George protestează: Nu e ortodox!

A. J. Cine ești tu să poți afirma acest lucru? E grav!

G. Un fumător nu se poate împărtăși. E canonul Bisericii.

A. J. Care canon? Cine l-a dat? Un sinod al Bisericii? Cine ești tu pentru a te crede judecător și a-l învinovăți pe fratele tău și pe duhovnicul lui?

Da, știu că opinia ta e aceeași ca și a unor duhovnici, dar asta nu-ți dă dreptul să-i judeci pe alții.

Părerea mea e că fumatul e un obicei rău, un viciu. Dar ceea ce mă preocupă pe mine e să găsesc cel mai potrivit tratament pentru vindecarea acestui viciu. Câteodată poate fi folositor să-l ții departe pe fumător de împărtășanie în speranța că astfel îl vei face să se îndrepte. Dar cred că adesea e necesar să începi cu mila, mai ales în ceea ce privește împărtășania.

G. Nu, pentru a te împărtăși trebuie mai întâi să te îndrepți.

A. J. Exact pe baza acestei idei, aplicată fără dreaptă socotință, descurajăm o mulțime de credincioși să se apropie de Hristos. Îi convingem că mai întâi trebuie să fie curați, ca să nu zicem perfecți. Dar cum să se curățească? Oamenii au deja o viață foarte grea și o adâncă conștiință a nevredniciei lor, au înainte de toate nevoie să fie mângâiați și încurajați. De care creștinism, de care ortodoxie vrem noi să dăm mărturie? La care Evanghelie ne raportăm? Acest accent pus pe regulă nu-i dă oare Bisericii o înfățișare de sinagogă? Nu a venit Domnul Hristos pentru cei necurați și păcătoși? N-a arătat-o El atât de minunat intrând în casa lui Zaheu sau vindecând bolnavii și neputincioșii? I-a cerut El lui Zaheu să-și schimbe viața înainte de a intra în casa lui? Nu, El a intrat mai întâi în casa acestuia atunci când Zaheu era un mare păcătos și acest lucru i-a scandalizat foarte tare pe cei drepți. Atunci, și numai atunci, Zaheu, cu inima răvășită, a putut să-și schimbe viața. În același fel, slăbănogului de la scăldătoare Iisus nu i-a spus mai întâi: „de acum să nu mai păcătuiești”, ci doar mai târziu, după ce l-a vindecat, i-a spus lucrul acesta. Ne împărtășim pentru a fi vindecați de bolile noastre duhovnicești și pentru a fi curățiți de păcate. Toată Sfânta Liturghie o mărturisește. În chiar momentul împărtășaniei, preotul spune aceste cuvinte: „se împărtășește robul lui Dumnezeu (numele) cu Cinstitul și Sfântul Trup și Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor lui și spre viața de veci.” Åži apoi „iată s-a atins de buzele tale și va șterge fărădelegile tale și de păcatele tale te va curăți.” Toate acestea nu vor deloc să spună că nu trebuie să luptăm împotriva păcatelor și obiceiurilor rele care duc la păcat. Numai că harul și lupta merg mână în mână.

Åžtii tu cine e Damian? Åžtii cum s-a pocăit el? În ciuda îndreptării inimii sale, el nu e încă perfect, desigur, încă mai are obiceiuri rele și multe lucruri de îndreptat în felul lui de viață. Dar cum să reușească acest lucru dacă e lăsat singur, dacă nu păstrează o legătură strânsă cu Domnul Hristos? Trebuie să acordăm timp Harului. Legea morală e adesea prea neputincioasă pentru a schimba singură inima omului. Mult mai eficientă și lucrătoare se dovedește a fi experiența milei și dragostei lui Hristos.

Să încetăm să-i descurajăm pe oameni cu cerințele noastre inumane și ipocrite care sunt adesea, în bună parte, convenții sociale și culturale. Astfel, anumite culturi sunt foarte severe în ceea ce privește tutunul, dar tolerează alcoolul. Dar în alte culturi e invers. Nu e vorba aici de a fi laxist în ceea ce privește tutunul, ci pur și simplu de a recurge la pedagogia Evangheliei. Pe de altă parte, cine suntem noi pentru a-i împovăra pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, sarcini pe care nu le atingem nici măcar cu un deget? Acest fiu al Bisericii, care s-a pocăit în lacrimi, trebuia să fie el îndepărtat de Trupul lui Hristos, de hrana cea cerească pentru simplul motiv că încă e un om slab care poate greși? Care din noi nu e așa în ceea ce privește lucruri mult mai grave decât tutunul? Iată, judecarea fratelui pe care tu ai făcut-o e infinit mai gravă decât țigara la care el nu poate încă să renunțe. El știe că trebuie să se îndrepteze și se pare că-și dorește acest lucru din toată inima. Dar tu, tu ce-ți dorești? „Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” (Luca 15, 32)