În versetul 17 Hristos îi atrage atenÅ£ia Mariei Magdalena să nu se atingă de El ÅŸi îi vesteÅŸte ÎnălÅ£area Sa la Tatăl, trimiÅ£ându‑o totodată să îi prevină de lucrul acesta ÅŸi pe ucenici. Se poate observa aici o legătură între încercarea Mariei de a‑l atinge pe Mântuitorul ÅŸi scena din Matei (28, 9), în care femeile mironosiÅ£e Îi cuprind picioarele ÅŸi I se închină.² IntenÅ£ia Mariei este de a‑şi exprima adorarea ÅŸi bucuria la vederea împlinirii Învierii. Joseph Blank observă că atingerea (contactul fizic) reprezintă modalitatea principală prin care „omul, în această lume, devine conÅŸtient de realitatea exterioară. Însă întâlnirea ÅŸi contactul cu Iisus Înviat se petrece într‑un alt plan, prin credinÅ£ă, prin Cuvânt sau în Duh.”³. Porunca de a nu‑L atinge pe Hristos (μή μου á¼…πτου) pare să sugereze faptul că Maria I‑a cuprins picioarele sau era pe cale să o facă. Ceea ce relatează Sfântul Ioan nu are înÅ£elesul că „Hrisos nu i‑a permis Mariei să Îl atingă (oricare ar fi fost motivul) sau că a considerat gestul ca un act de proskynesis, nepotrivit pentru cineva care nu a reuÅŸit să cuprindă seminificaÅ£ia noii relaÅ£ii în care El a intrat prin Înviere... Problema este că Maria nu ar trebui să se «atașeze» de Hristos, să nu rămână fizic cu El.”⁴. Astfel, cuvintele „nu te atinge de Mine” se leagă de „mergi la fraÅ£ii Mei ÅŸi le spune”.⁵ Origen interpretează interdicÅ£ia Mântuitorului de a fi atins [de Maria] astfel: „(...) după ce Åži‑a distrus duÅŸmanii, Domnul Cel tare în războaie ÅŸi puternic avea nevoie de o purificare ce nu îi putea fi dată decât de Tatăl. Åži de aceea îi interzice El Mariei să Îl atingă.”⁶.

Însărcinarea Mariei cu transmiterea mesajului că Hristos a Înviat ÅŸi i S‑a arătat o plasează între martorii Învierii⁷ ÅŸi, implicit, între cei ce primesc misiunea specială de a propovădui.⁸ Ea devine trimisul Domnului pentru a‑I pregăti venirea în sânul apostolilor, iar misiunea ei o precondiÅ£ie pentru trimiterea Sfântului Duh.⁹ Sfântul Teofilact, în comentariul său la Evanghelia după Ioan, spune că Hristos i‑a zis Mariei aceste cuvinte „vrând să‑i ridice mintea ÅŸi s‑o plece să creadă că la Ceruri se duce, ÅŸi prin aceasta s‑o mângâie. Åži fiindcă a zis «fraÅ£i», zice îndată «ÅŸi Tatăl vostru», căci Tată este Dumnezeu ÅŸi al nostru, însă după dar; iar Domnului Îi e Tată după fire, precum ÅŸi Dumnezeu al nostru, tot după fire, dar ÅŸi [Tată] al Domnului după omenire.”¹⁰. Repetarea cuvintelor „meu” ÅŸi „vostru” sugerează că un nou tip de relaÅ£ie filială apare o dată cu ÎnălÅ£area. Discipolii, numiÅ£i „fraÅ£ii Mei”, devin acum fii ai lui Dumnezeu Tatăl. Cu alte cuvinte, ca a doua persoană a Sfintei Treimi, Hristos este din veÅŸnicie Fiul Tatălui; creÅŸtinii însă devin fii ai lui Dumnezeu prin înfiere ÅŸi iertare. Sfântul Chiril al Alexandriei explică acest lucru în felul următor: „Nu a spus «Mă înalÅ£ la Tatăl nostru», ca nu cumva creaturile să fie făcute de o seamă cu Cel Unul Născut. În schimb a spus «Tatăl Meu ÅŸi Tatăl vostru». Într‑un fel este El al Meu, prin fire, ÅŸi în alt fel este al vostru, prin înfiere.”¹¹.

În atitudinea Mariei Magdalena se observă o trecere de la necredinÅ£ă ÅŸi tristeÅ£e (întuneric) la credinÅ£ă ÅŸi bucurie (lumină). Acest episod (20, 11‑18) începe prin descrierea unei Marii în lacrimi lângă mormânt ÅŸi se încheie prin transmiterea bucuriei Învierii către ucenici. Dovada că Maria L‑a văzut pe Mântuitorul Înviat i‑a fost suficientă atât ei cât ÅŸi celor zece ucenici pentru a accepta taina Învierii ÅŸi, prin aceasta, pentru a ajunge la plinătatea credinÅ£ei.¹² Mai mulÅ£i comentatori au găsit o legătură între versetul 20 ÅŸi Psalmul 21 (24‑25) („Spune‑voi numele Tău fraÅ£ilor mei; în mijlocul adunării te vor lăuda, zicând: Cei ce vă temeÅ£i de Domnul, lăudaÅ£i‑L pe El, toată seminÅ£ia lui Iacov slăviÅ£i‑L pe El!”). Teodor de Mopsuestia consideră că „prin ceea ce a zis El dorea să îi înveÅ£e pe ucenicii Săi atât despre Învierea Sa, cât ÅŸi despre ÎnălÅ£area Sa. Åži acest lucru este evident din faptul că li S‑a arătat din nou ucenicilor, care erau în îndoială, ÅŸi le‑a poruncit să Îi atingă rănile corpului ÅŸi semnele cuielor.”¹³. Maria nu aminteÅŸte nimic legat de îngeri, le împărtăÅŸeÅŸte apostolilor numai mesajul Mântuitorului, care nu mai este redat în versetul 20.

Sfântul Grigorie Dialogul remarcă ÅŸi el importanÅ£a Mariei Magdalena în contextul Învierii: „Iată, păcatul omenirii a fost înlăturat aÅŸa cum a apărut. În grădina paradisului o femeie a fost cauza morÅ£ii pentru un om; venind de la mormânt, o femeie a proclamat viaÅ£ă oamenilor. Maria a transmis cuvintele Celui ce i‑a redat ei viaÅ£a; Eva a transmis cuvintele ÅŸarpelui care a adus moartea.”¹⁴. Concluzia pe care o putem trage din analiza sumară de mai sus este că tradiția ioanină pare a fi independentă de tradiÅ£ia după Luca, în ceea ce privește Înălțarea. Această tradiție a fost determinantă în perioada de început a Bisericii, dacă ne referim la evoluÅ£ia ulterioară a sărbătorii Înălțării, ca moment separat de Înviere, ori la anumite scrieri patristice timpurii, care nu par a face distincție între Înviere și Înălțare. Cert este că Sfântul Ioan, în felu‑i caracteristic, ne oferă o înțelegere teologică a Înălțării Mântuitorului.

Note: