A trecut la ortodoxie în anul 1955, alegere determinată de primirea unor răspunsuri dogmatice care le-au adus pace ÅŸi bucurie dânsei ÅŸi părintelui Grégoire. A făcut mai apoi studii de teologie ortodoxă la Institutul Saint Denis din Paris. Face parte din parohia francofonă de la Louveciennes, al cărei paroh este părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard. La biserică toÅ£i copiii parohiei o numesc „bunica”, exprimându-ÅŸi prin aceasta dragostea pe care Odile o naÅŸte spontan în inimile celor ce o întâlnesc.

În anul 2009, Patriarhia Română i-a oferit, prin Preafericirea Sa Patriarhul Daniel, Diploma de onoare – Sfântul Apostol Andrei, pentru „activitatea sa rodnică, folositoare Bisericii ÅŸi societăÅ£ii”.
(Ioana Căpităneanu)
 

„Pătruns fiind de universalitatea Bisericii, el [episcopul] nu trebuie să se îngrijească doar de aceia ce i-au fost încredinÅ£aÅ£i direct, ci trebuie să vegheze cu ochi duhovniceÅŸti asupra întregii Biserici universale a lui Hristos, dorind luminarea tuturor popoarelor ÅŸi creÅŸterea lor în adevărata credinÅ£ă.”

(Extras din omilia despre misiunea arhiereului, rostită de Sfântul Ioan pe data de 9 iunie 1934, la Belgrad, la hirotonia sa întru episcop)

Apostolia: Cum l-aÅ£i cunoscut pe Sfântul Ioan Maximovici?

Odile Bertrand-Hardy: În acea vreme noi, cei din ECOF, adresaserăm mai multor biserici mesaje care au rămas fără răspuns. Un singur episcop a luat legătura cu noi, arhiereul Ioan, care venea în FranÅ£a pentru a se ocupa la Versailles de studenÅ£ii ruÅŸi care erau singuri acolo. Aflându-se deci în FranÅ£a, Sfântul Ioan ne-a întâlnit ÅŸi a simÅ£it că eram cu adevărat în căutarea unei teologii sigure, iar nu a unei acoperiri canonice ilustre sau de altă natură.

Apostolia: Ce amintiri aveÅ£i despre întâlnirile cu Sfântul Ioan?

Odile Bertrand-Hardy: În prezenÅ£a Sfântului Ioan simÅ£eam prezenÅ£a dumnezeiască, de parcă Dumnezeu ÎnsuÅŸi m-ar fi luat în braÅ£e. Prima dată când m-a binecuvântat am simÅ£it din plin puterea binecuvântării lui.

Un alt lucru de seamă e faptul că era cu totul înafara timpului. Nu dormea niciodată, nici măcar nu avea pat. Avea în chilie doar un fotoliu confortabil în care se aÅŸeza când era obosit.

Åži cum nu dormea niciodată, noaptea nu era pentru el vreme de odihnă, ci un timp în care continua să se ocupe de îndeletnicirile sale. Astfel obiÅŸnuia să cheme persoane în audienÅ£ă la orice oră. Când a hotărât să-l hirotonească pe Grégoire întru preot l-a chemat la ora trei dimineaÅ£a.

În acea vreme eram însărcinată ÅŸi în general copiii noÅŸtri se lăsau aÅŸteptaÅ£i, se năÅŸteau după termen. De data aceasta însă, Nicolas s-a născut cu 8 zile mai devreme, în ziua hirotonirii întru preot a tatălui său!

Când a putut să ne ia sub păstorirea sa, locuia în Paris, într-o căsuÅ£ă din arondismentul 16 ÅŸi mergeam adesea cu soÅ£ul meu să-l luăm cu maÅŸina, căci locuiam în acelaÅŸi cartier. Sfântul Ioan cobora singur cu toate cele trebuincioase pentru sfânta biserică. Era îmbrăcat foarte simplu. Nu sărăcea deloc biserica...

Sfânta Liturghie era destul de lungă căci în timpul proscomidiei pomenea pe toÅ£i aceia care îi ceruseră sfintele sale rugăciuni. Proscomidia dura astfel circa 2-3 ore. Ajungeam la biserică dimineaÅ£a, la ora 9 ÅŸi ieÅŸeam de la Sfânta Liturghie pe la orele 15-16. Dar nici nu simÅ£eam timpul trecând... Avea o prezenÅ£ă atât de puternică încât slujba nu ni se părea lungă.

Era o mare bucurie să fim pe pomelnicele lui, sper că suntem pe ele pentru vecie!

Apostolia: Ne puteÅ£i schiÅ£a un mic portret al Sfântului Ioan?

Odile Bertrand-Hardy: Era tot numai bunătate. Nu ÅŸtia ce-i răutatea. Avea multă răbdare, nu refuza pe nimeni dintre cei care doreau să-i vorbească.

Avea o prezenÅ£ă deosebită, o blândeÅ£e fără seamăn, astfel că nici nu simÅ£eam nevoia să-i punem întrebări duhovniceÅŸti. PrezenÅ£a lui ne era îndeajuns.

Avea ÅŸi umor, ÅŸtia să aducă bună dispoziÅ£ie. Dacă mă împiedicam de cârja episcopală râdea.

Se îmbrăca foarte simplu, se încălÅ£a mereu cu sandale pe care uita să ÅŸi le închidă. Grija lui se îndrepta spre cele dumnezeieÅŸti.

S-a vorbit mult despre dificultatea sa de a vorbi, spunându-se că ar fi fost din naÅŸtere. Eu nu cred acest lucru, ci cred mai degrabă că a fost torturat, căci limba lui nu era întreagă. Am luat masa de mai multe ori cu el ÅŸi fiind aÅŸezată în faÅ£a lui am văzut că nu avea decât o bucată de limbă. Cum sfântul a dat dintotdeauna dovadă de mult curaj în a-ÅŸi apăra credincioÅŸii, nu m-ar mira ca unii să-l fi torturat pentru aceasta.

Apostolia: Cât a fost în FranÅ£a se ÅŸtia de darul său de tămăduitor?

Odile Bertrand-Hardy: Åžtiu că avea obiceiul să cerceteze mereu pe cei bolnavi, iar uneori perdelele care fuseseră trase la trecerea vreunui bolnav la cele veÅŸnice erau iarăÅŸi deschise după vizita lui. L-am însoÅ£it ÅŸi eu de două ori la spital... Åži am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat: Am văzut cum oamenii trăiau din nou...

Interviu realizat de Ioana Căpităneanu, 20 iunie 2009, Versailles