Mai întâi, înainte chiar de a vorbi despre dragoste, este smerenia, ÅŸi ceea ce devine smerenia când se întoarce către celălalt, adică respect. Respectul refuză toată curiozitatea interesată ÅŸi orice posesie a sufletelor. Sunt oameni care îÅŸi impun nevoinÅ£e grele pentru a se elibera de poftele trupului, dar care cad în păcatul celei mai rafinate pofte, cea de suflete. Trebuie ÅŸtiut cum se identifică ÅŸi cum se depăÅŸeÅŸte aceasta, mai ales când se pretinde exercitarea paternităÅ£ii duhovniceÅŸti (de duhovnic). Arta ÅŸi ÅŸtiinÅ£a, aici, constau în a trezi, a da naÅŸtere, fără a‑l sechestra apoi pe celălalt, fără a‑l încleia pe celălalt de sine însuÅŸi. Un astfel de respect cere refuzul oricărei confuzii, a oricărei neclarităÅ£i, pentru a spune totul despre orice erotism în relaÅ£ia cu celălalt, fie el chiar erotismul „predicatorului” politic sau religios ritmând emoÅ£ia mulÅ£imii ca ÅŸi cum ar poseda‑o, sau erotismul „spiritualului” declarat. Dacă ironia riscă să rănească pe celălalt ÅŸi trebuie deci evitată, umorul este adesea indispensabil pentru a se „dezumfla” pe sine însuÅŸi. Respectul este o curăÅ£ie a oricărei fiinÅ£e care se naÅŸte din smerenie.

 

Olivier Clément, Întrebări asupra omului, Editura Episcopiei Alba‑Iulia, 1997, pp. 67‑68