„Niciunul din evenimentele care s-au petrecut de-a lungul veacurilor sub privirea lui Dumnezeu nu este mai folositor fiecăruia dintre noi, nici mai divin, decât ceea ce este legat de NaÅŸterea lui Hristos, pe care o sărbătorim astăzi. (...) Dumnezeu Cuvântul zămislit de Dumnezeu, s-a limitat pe Sine în mod indicibil, s-a scoborât din înălÅ£imi până la capătul naturii omeneÅŸti, ÅŸi-a luat asupra Lui acceaÅŸi slăbiciune ca ÅŸi noi; astfel încât realităÅ£ile inferioare, El le-a făcut superioare, sau mai curând le-a adunat pe amândouă în una singură, îmbinând cele omeneÅŸti cu cele dumnezeieÅŸti, ÅŸi arătând astfel tuturor că smerenia este calea care duce la realităÅ£ile superioare, făcându-se El însuÅŸi un exemplu pentru oameni ÅŸi pentru îngeri, în ziua de astăzi”

Cuvântul lui Dumnezeu prin care „toate s-au făcut” (Ioan 1, 3) nu se exprimă prin vorbe, nici prin idei, ci prin viaÅ£a însăÅŸi – „întru El era viaÅ£ă” (Ioan 1, 4) – al cărei izvor unic ÅŸi nepieritor se află în acest Cuvânt dumnezeiesc. NaÅŸterea lui Hristos pe pământ este Cuvântul lui Dumnezeu făcut om, ViaÅ£a veÅŸnică venită de la Dumnezeu în­trupată într-un om muritor. Astfel încât „Zidul cel despărÅ£itor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeÅŸte pomul vieÅ£ii.” Creatorul vine către omul căzut în păcat, chemându-l la pieptul Lui. Prin guri­le Apostolilor Sfântul Duh strigă: „Întru Hris­tos, să vă împăcaÅ£i cu Dumnezeu!” Voi care aÅ£i păcătuit, n-aÅ£i venit la Dumnezeu, dar Fiul lui Dumnezeu faÅ£ă de Care aÅ£i păcătuit, El însuÅŸi a venit la voi! El ne cheamă pe toÅ£i la El ÅŸi iartă pe toÅ£i cei care năzuiesc la iertarea Lui” (Sf. Ioan de Shanghai, „Epistolă despre NaÅŸterea Domnului”).

Cuvântul lui Dumnezeu fiind izvorul VieÅ£ii, cuvântul vrăjmaÅŸului Său nu poate da decât moartea, care a intrat în lume ÅŸi în om prin căderea în păcat a lui Adam. Fiul lui Dumnezeu a venit printre noi pentru a ne da din nou viaÅ£a veÅŸnică pe care neamul ome­nesc o pierduse. Astfel încât omul, care îndepărtându-se de Dumnezeu nu mai era decât Å£ărână, sortit să se întoarcă în pământul din care fusese luat (Cf. Fac. 3, 19), va primi încă o dată, prin venirea în lume a lui Hristos, su­flarea de viaÅ£ă prin care Adam a devenit un suflet viu (Cf. Fac 2, 7): „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu ÅŸi Eu viez prin Tatăl, ÅŸi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine (...) Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac” (Ioan 6, 57-58).

După căderea în păcat a lui Adam, neno­rocirile, suferinÅ£a ÅŸi moartea au intrat în lume. Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ pen­tru a izbăvi lumea de nenorociri, de suferinÅ£ă ÅŸi de moarte: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3, 17).

NaÅŸterea lui Hristos în lume a sfinÅ£it lu­mea ÅŸi a refăcut legătura între viaÅ£a pămân­tească a omului ÅŸi ÎmpărăÅ£ia cerurilor. Stea­ua de la Betleem anunÅ£ă această nouă alianÅ£ă între cer ÅŸi pământ, care, aÅŸa cum spune Sf. Grigorie Palama, restabileÅŸte unitatea între lucrurile inferioare ÅŸi cele superioare, între omul trupesc ÅŸi Duhul lui Dumnezeu: „Dum­nezeu ÅŸi carnea omenească ce se îmbină fără să se confunde într-o singură ipostază dum­nezeiască ÅŸi omenească” (Sf. Grigorie Pala­ma ibid.). Astfel naÅŸterea Copilului-Dumnezeu restaurează adevărata natură a omului, în acelaÅŸi timp dumnezeiască ÅŸi pământească, ÅŸi ne arată calea pe care trebuie să o urmăm pentru a redeveni ceea ce suntem. AÅŸa încât Hristos este modelul veÅŸnic viu al tuturor oa­menilor, Calea, Adevărul ÅŸi ViaÅ£a (Cf. Ioan 14, 5) fiecăruia dintre noi:

„Deci totul depinde de aceasta: Îl accep­tăm pe Hristos ca fiind idealul definitiv pe pământ? Cu alte cuvinte, totul depinde de credinÅ£a noastră în Hristos. Åži de credem în Hristos, credem ÅŸi în viaÅ£a veÅŸnică” (F. M. Dostoievski - „MeditaÅ£ie”).

Într-adevăr, naÅŸterea lui Hristos reface le­gătura între existenÅ£a noastră muritoare, care vine de la trupul de carne, ÅŸi viaÅ£a fără de moarte care vine de la Dumnezeu. Astfel în­cât „chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieÅŸte din zi în zi. (...) Căci ÅŸtim că dacă acest cort, locuinÅ£a noastră pământească, se va strica, avem zidi­re de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veÅŸnică, în ceruri” (2 Cor. 4, 16; 5, 1).

Copilul Iisus este în acelaÅŸi timp în între­gime om ÅŸi în întregime Dumnezeu, Tatăl ÅŸi Fiul contopiÅ£i într-o singură fiinÅ£ă: „Iar Eu ÅŸi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). Åži dat fiind că Hristos este Calea, Adevărul ÅŸi ViaÅ£a tuturor oamenilor, naÅŸterea Copilului-Dumnezeu reprezintă scopul suprem al existenÅ£ei omeneÅŸti ÅŸi trebuie să aibă loc în fiecare om.

Pe acest plan lăuntric, naÅŸterea Domnului este o naÅŸtere veÅŸnică: „Sărbătorim aici în această viaÅ£ă vremelnică naÅŸterea veÅŸnică pe care Dumnezeu Tatăl a înfăptuit-o ÅŸi o înfăptuieÅŸte încă fără întrerupere în veÅŸnicie, iar aceeaÅŸi naÅŸtere s-a săvârÅŸit ÅŸi în timp, în natura omenească. Această naÅŸtere are loc tot timpul, spune Augustin. Dar dacă ea nu se produce în mine, la ce-mi foloseÅŸte? Ea tre­buie să se producă în mine, acesta este sin­gurul lucru important.” (Meister Eckhart, „Despre naÅŸterea veÅŸnică”).

Dar naÅŸterea lui Dumnezeu în om nu se poate împlini decât dacă sufletul omenesc se deschide în întregime, cu o încredere totală, voinÅ£ei lui Dumnezeu, aÅŸa cum a făcut Fe­cioara Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).

Nu trebuie să facem ca Adam, care după căderea în păcat s-a ascuns de Dumnezeu, ci dimpotrivă, trebuie să ne arătăm în faÅ£a Lui, aÅŸa cum suntem, fără să ascundem nimic, ca un copil care se încredinÅ£ează cu totul Tată­lui său: „ViaÅ£a duhovnicească începe în ziua în care se naÅŸte în voi convingerea că vă puteÅ£i arunca în braÅ£ele lui Dumnezeu aÅŸa cum sunteÅ£i. (...) Nu puteÅ£i masca nimic în faÅ£a lui Dumnezeu, nu vă puteÅ£i preface a fi un al­tul decât cel ce sunteÅ£i, nu puteÅ£i triÅŸa. Dum­nezeu cercetează inimile ÅŸi rărunchii. Nu puteÅ£i fi altceva decât ceea ce sunteÅ£i cu ade­vărat. Cu totul adevărat, aÅŸa cum sunt, dar cu o încredere ÅŸi o dragoste de copil care ÅŸtie că nu va fi respins, Îl chem” (Arnaud Desjardins, „Recitind Evangheliile”).

Dumnezeu a răspuns strigătului de dez­nădejde al omului căzut în păcat, venind El ÎnsuÅŸi în lume sub o întrupare omenească. Prin naÅŸterea lui Hristos, „Creatorul ÎnsuÅŸi a venit la voi, pentru a vă crea din nou, pentru a vă reface, pe voi cei stricaÅ£i de păcate” (Sf. Ioan de Kronstadt, „Predică pentru NaÅŸterea lui Hristos”).

Prin căderea în păcat a lui Adam, cel ne­curat a adus în lume nenorocirea, deznădej­dea ÅŸi moartea. NaÅŸterea lui Hristos în lume ne aduce bucuria, nădejdea ÅŸi viaÅ£a veÅŸnică: „Mergi către noul născut înfăÅŸat în scutece în iesle ÅŸi cere-i să te tămăduiască de toate rele­le care te apasă, căci acest copil, Hristos, este Mântuitorul lumii” (Sf. Teofan Zăvorâtul, „NaÅŸterea Domnului nostru Iisus Hristos”).