Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Martie 2021 Ora: 15:14

Hristos, viața noastră

„Vă îndemn, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduindu‑vă unii pe alţii în iubire, silindu‑vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii.” (Efeseni 4, 1‑3)

Îndemnul Sfântului Apostol Pavel, pe care l‑am citat mai sus, este unul foarte actual, mai ales în zilele pe care le trăim acum.  

Hristos ne‑a adresat nouă, creștinilor, o chemare sfântă, o chemare la desăvârșire. Această chemare înseamnă să fim lumină lumii și să luminăm, prin faptele credinței noastre, lumea în care a rânduit Domnul să trăim, moștenind pe această cale Împărăția Cerurilor.

Biserica lui Hristos, încă de la începuturile ei, a fost lovită, atât din exterior cât și din interior, cu scopul de a fi distrusă. Dar cu cât era lovită mai mult și cu cât numărul martirilor creștea, cu atât Biserica era mai puternică. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că Hristos este capul Bisericii. Creștinii, însă, conștienți de acest lucru, au rămas uniți și și‑au purtat sarcinile unii altora.

Cuvintele Mântuitorului erau vii în inimile lor, căci oamenii trăiau în comuniune cu Hristos, prin participarea la Sfânta Euharistie, deși le era interzis acest lucru. Creștinii îl păstrau pe Hristos în centrul vieții lor. Nimic nu era mai important decât Hristos. 

Pericolul care ne paște pe noi, azi, și în care au căzut unii creștini încă de la începuturile creștinismului, este acela de a‑L scoate pe Hristos din inima vieții noastre și de a‑L înlocui cu altceva sau cu altcineva. Unii își fac din păcat centrul vieții, alții gravitează în jurul unor idei sau al unor ideologii,  iar alții au ales să se pună pe ei sau pe alți oameni în centrul atenției. În felul acesta s‑a ajuns ca unii dintre creștini să creadă a fi ai lui Pavel sau ai lui Petru, alții au început să se certe între ei, spunând că Sfântul Vasile cel Mare ar fi mai mare decât Sfântul Ioan Gură de Aur sau decât Sfântul Grigorie, uitându‑L pe Hristos.

Din nefericire, aceste ispite nu au încetat nici în zilele noastre. Dimpotrivă. Pe lângă acestea s‑au mai adăugat și altele, cum ar fi, de exemplu, să vorbim mai mult despre lucrurile rele care se întâmplă în jurul nostru, despre viruși, vaccinuri, conspirații, despre cipuri și altele asemenea, decât despre Hristos. Cu cât dăm mai multă importanță unui lucru sau unei idei, cu cât vorbim  mai mult despre acel ceva sau cineva, cu atât mai mult Îl îndepărtăm pe Hristos din centrul vieții noastre, iar acel ceva sau cineva Îi ia locul lui Hristos. V‑ați pus întrebarea de ce marii sfinți și duhovnicii înțelepți, plini fiind de darul lui Dumnezeu, recomandă rugăciunea neîncetată prin chemarea numelui lui Hristos? Pentru a ne umple inima și mintea  numai de harul lui Dumnezeu și pentru a nu lăsa nici timp și nici loc lucrurilor vremelnice să ni se cuibărească în suflet.

Trebuie să fim foarte atenți la această nouă, dar foarte perfidă viclenie a celui rău. Să nu uităm că doar la Hristos găsim izbăvire, doar în El găsim odihnă și pace sufletelor noastre. Nu trebuie să uităm că suntem fiii lui Dumnezeu și, prin urmare, că ar trebui să păstrăm „unitatea Duhului, întru legătura păcii”. 

Numai pacea dintre noi ne face să păstrăm unitatea Duhului. 

Cum să facem să păstrăm pacea între noi? „Umblând cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu‑ne unii pe alţii în iubire”, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel. 

Se pare că nouă, oamenilor, fiind aplecați mai mult spre cele rele, nu ne este foarte ușor acest lucru. Datorită acestui fapt, Sfântul Pavel mai adaugă la îndemnul său către creștinii din Efes un cuvânt cheie: „silindu‑vă”. Silindu‑ne pe noi înșine spre a ne smeri, spre a fi îndelung răbdători, spre a ne îngădui unii pe alții așa cum suntem fiecare, iubindu‑ne unii pe alții, silindu‑ne spre a nu‑l judeca pe fratele nostru pentru alegerea pe care o face, indiferent că alegerea lui este bună sau rea; respectând deci libertatea fiecăruia, așa cum Dumnezeu, care ne‑a dat acest mare dar al libertății, respectă libertatea fiecărui om, chiar dacă noi, adeseori, folosim rău această libertate; și silindu‑ne a ne ruga mult mai mult pentru fratele nostru, acoperindu‑l cu mantia iubirii noastre.

Nu trebuie să lăsăm lucrurile omenești, indiferent cât de importante ni s‑ar părea ele, să ne distragă atenția de la Hristos. Dimpotrivă. Cu cât diavolul își revarsă mai mult ura și răutatea peste lume, cu atât mai mult noi, creștinii, ar trebui să o stingem, înmulțind și stăruind în rugăciunea către Domnul și silindu‑ne să ne sporim iubirea față de semenii noștri, în duhul lui Hristos. 

Sunt convins că în felul acesta Hristos Mântuitorul se va aşeza din nou în inima vieții noastre și tot El, care are puterea în cer și pe pământ, va face ca răul să se împrăștie, așa cum se împrăștie fumul, și să se topească, așa cum se topește ceara de la fața focului, pentru că doar El este viața noastră.

† Episcopul Timotei

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni