Adaugat la: 1 Aprilie 2010 Ora: 15:14

PAȘTILE. «Ziua cea dintâi» a eonului reînnoirii.

Învierea lui Hristos este cel mai de seamă eveniment din istoria omenească de la facerea lumii și de la căderea Omului. Totul s-a schimbat pentru că moartea nu mai este veșnică: a fost învinsă de Hristos, în firea Sa omenească unită cu firea Sa dumnezeiască. Adam și Eva, protopărinții noștri, au fost scoși din osânda lor și aduși înapoi în Paradis, Împărăția lui Dumnezeu.

PAȘTILE. «Ziua cea dintâi» a eonului reînnoirii.

Pentru a privi la acest eveniment unic, să ne sprijinim pe două relatări ale Paștilor din liturghie, cel al vestirii Paștilor (Marcu 16/1-8) și cel al liturghiei din Sâmbăta Mare (Mt. 28/1-20) care se citea la început în noaptea de Paști (1).

Evanghelia insistă mai întâi asupra faptului că evenimentul se petrece «după Sabat», în «ziua cea dintâi a săptămânii» și «foarte de dimineață». În timpul marelui Sabat din Sâmbăta Mare, sufletul omenesc al Domnului Iisus unit cu dumnezeirea Sa S-a pogorât la iad pentru a slobozi pe Adam și pe Eva și pe toți protopărinții. Omul nefiind capabil să meargă până la Dumnezeu și să se unească cu El în Ziua cea de-a Șaptea, Dumnezeu a pogorât până la om acolo unde era el căzut, adică în tovărășia «porcilor duhnovnicești», a diavolilor, în Iad. A doua zi, duminica, era ziua cea dintâi a săptămânii evreiești.

Dar această zi devine «cea dintâi» pentru că deschide era mântuirii, prima zi a reînnoirii omenirii și a întregii făpturi. Este o replică la Facere, începutul a toate. Astăzi totul începe. «Azi e ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim într-însa» cânta proorocind regele David în psalmii săi (Ps. 117 (118), 24). «Cea dintâi», pentru că este a întemeierii, a principiului, după cum Hristos este «cel întâi născut», principiu al Omului desăvârșit, și cel dintâi născut din morți, cel dintâi care a re-născut. Această zi ca nici o alta, «împărăteasă și doamnă» a zilelor (2) este și «cea-a de-a opta» pentru că sosește după cea de-a șaptea zi, care trebuia să fie împlinirea cea din urmă a unirii lui Dumnezeu cu Omul. În cea de-a opta zi, Dumnezeu restaurează făptura prin Învierea Fiului Său, Hristos. De unde faptul că cifra «8» este în plan simbolic numărul lumii transfigurate.

Evenimentul se petrece «în zori» (Mt.), «foarte de dimineață» (Lc.), «fiind încă întuneric» (Ioan) «când se lumina de ziuă» (Mc.), pentru că este începutul reînnoirii, pentru că este ieșirea din noaptea păcatului, pentru că Hristos este «Răsăritul»: este începutul eonului (*) mântuirii care nu se va sfârși niciodată.

Întunericul este învins pentru totdeauna. Hristos înviază în primele clipe ale «celei de-a treia zile», pentru că se grăbește să împlinească mântuirea Omului și a lumii: nu se codește.

Cele trei minunate mironosițe se grăbesc la mormânt cu curaj, din iubire curată, pentru că merg să vadă un mort. Marea problemă este piatra care închide mormântul și care este foarte grea. Această piatră grea are o importanță teologică și o semnificație simbolică de căpătâi. Ea închidea perfect mormântul și fusese «pecetluită» (Mat. 27/66), pentru că preoții se temeau ca Apostolii să nu vină să ia trupul în timpul nopții și să nu spună poporului că Iisus a înviat. Și în afară de piatra aceea uriașă mai era și o trupă de soldați însărcinați să păzească mormântul. Acest Mort este bine păzit!
Mormântul pecetluit reprezintă moartea absolută și disperarea absolută : este întunecat, închide în el moartea, miroase urât și nu se poate ieși din el. Este fără ieșire. Este un chip pământesc al iadului celui veșnic. La aceasta ne duce fără scăpare neascultarea noastră.

Această piatră care cântărește o tonă reprezintă disperarea, care este rodul lipsei de pocăință. Este și piatra care pecetluiește mormântul inimii mele. Doar Hristos poate să mă slobozească din această închisoare interioară.

În relatarea de la Sf. Matei, există un element foarte important: este «Îngerul Domnului» care dă piatra la o parte. În plan teologic, acest lucru este extrem de important. Căci îngerul, deschizând mormântul dinaintea martorilor (cele trei Mironosițe și soldații), arată că mormântul era gol. Învierea tocmai a avut loc, pentru că suntem la ivirea zorilor celei de-a treia zi, iar Hristos vestise că avea să învieze «a treia zi». Hristos a înviat deci, într-adevăr și a ieșit viu din mormânt cu trupul Său de slavă, trupul Său transfigurat, care este liber și deci nesupus materiei.

Acest înger, care este un serafim, este probabil Sf. Arhanghel Mihail, mai-marele oștilor cerești, de față la toate marile evenimente ale mântuirii (3). Veșmântul său este «alb ca zăpada» (Mt.), «strălucitor» (Lc.), «înfățișarea lui este ca fulgerul» (Mt.): îngerii sunt purtători de energii dumnezeești necreate și ni le transmit. Îngerul se așează pe piatră (la Sf. Matei) pentru a arăta că aceasta a fost într-adevăr învinsă și că porțile Cerului s-au deschis din nou, și aduce Mironosițelor veste de la Dumnezeu, ceea ce Duhul Sfânt i-a poruncit să spună (4). Vestește femeilor Mironosițe învierea lui Hristos și transmite poruncile lui Hristos Apostolilor: să meargă pe un munte din Galileea «unde vă va aștepta».

Dar la Sf. Marcu este o precizare interesantă: Mironosițele intră în mormânt, a cărui piatră a fost dată la o parte, și văd îngerul în mormântul străluminat de lumina pe care o poartă îngerul. Mormântul nu mai închide un mort, ci o persoană vie (îngerul) și nu mai e întunecat: este luminos. Este un simbol foarte puternic al Învierii lui Hristos. Arătarea îngerului sfintelor femei are desigur un caracter pedagogic, fiindcă n-ar fi putut suporta să vadă dintr-o dată pe Hristos înviat, în slava Sa necreată. Au fost pregătite pentru această întâlnire sublimă de către îngerul Domnului.

Trebuie să observăm că îngerul învierii nu a apărut Apostolilor (și nici Domnul, care nu li se va arăta decât în seara de Paști), pentru că nu s-au arătat vrednici de Stăpânul lor: l-au părăsit și s-au ascuns în Foișor. De atlfel este straniu și trist, că niciunul dintre ei nu s-a dus la mormânt în a treia zi de la moartea lui Hristos, căci învățătura Domnului fusese limpede: «în cea de-a treia zi va învia».

În sfârșit, se cuvine să spunem un cuvânt despre soldații Sinedriului. Soldații au fost martorii învierii: dacă nu au văzut pe Hristos ieșind din mormânt, desigur, pentru că e vorba de o taină dumnezeiască (5), au văzut pe înger dând piatra la o parte și mormântul gol. Or, soldații sunt oameni puternici, antrenați, care nu se lasă impresionați ușor și nu cred în «bârfe femeiești». Mărturia lor are deci o greutate excepțională, aproape juridică. Soldații, înspăimântați, vor povesti întâmplările marilor preoți care reunesc Sinedriul.

Mai marii sinagogii, ucenicii lui Moise, nu vor să știe nimic. Li s-a dat o mărturie de nezdruncinat că rabbi Ieshouah din Nazaret, pe care l-au dat să fie ucis de către romani, a înviat din morți și deci, că este cu adevărat Mesia. Dar ei spun «nu» și mituiesc pe soldați. Refuză adevărul cu bună știință.

Omul rămâne liber în toate împrejurările pentru că libertatea lui este după chipul libertății dumnezeiești. Hristos ceruse Tatălui Său iertare pentru soldați pentru că «nu știau ce fac» (soldații într-adevăr nu știau că răstigneau pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia: ei își făceau datoria). Dar când a fost atacat de cărturari, de farisei și de preoți, le-a prezis moartea veșnică: «veți muri în păcatul vostru», (Ioan 8/21). Responsabilitatea noastră e mare în fața adevărului. Când ni s-a arătat Dumnezeu, nu mai putem spune: n-am știut. Începând de la Învierea lui Hristos, totul a devenit din nou posibil. Dar nimic nu este impus.

Dimpreună cu Sfintele femei mironosițe, să strigăm universului întreg: Christ est Ressuscité! - Hristos a Înviat!

Pr. Noël TANAZACQ
Paris

(După două omilii pascale rostite în 2008 și 2009).

Note de subsol

(1) Pericopa actuală din noaptea de Paști (Ioan 1/1-17) este de fapt o lectură baptismală (Prologul Evangheliei de la Sf. Ioan), care se citea la liturghia din seara de Sâmbăta Mare, în cursul căreia se slujeau botezurile, dar care se slujește astăzi sâmbătă dimineața, în ciuda caracterului ei vesperal.
(2) Irmosul celui de-a 8-lea Imn din Canonul pascal al Sf. Ioan Damaschinul.
(*) «eon» [aiôn în greacă] a fost tradus în latină «saeculum» [secol]. Dar reprezintă mult mai mult decât o durată cantitativă de timp: este vorba de un timp «calitativ», biblic, un ciclu temporal.
(3) La Sf. Luca, Serafimii sunt doi, probabil Mihail și Gavriil.
(4) Îngerii, spre deosebire de oameni, nu învață: ei transmit harul și poruncile lui Dumnezeu.
(5) Învierea este lucrarea Treimii: Tatăl a hotărât-o, Fiul a încuviințat-o, iar Duhul Sfânt a plinit-o: El este cel care a înviat natura omenească a lui Hristos.
 

PAȘTILE. «Ziua cea dintâi» a eonului reînnoirii.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni