Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Sfântul evanghelist Luca ne-o zugră-vește pe femeia păcătoasă (Lc. 7, 37-49), adulteră, apropiindu-se de Iisus și spălându-i picioarele cu lacrimi. Adulterul era pedepsit în Israel, după Legea cea veche, prin lapidare. Dar dincolo de pedeapsa pe care o putea primi o persoană, adulterul aducea multă suferință atât persoanei implicată cât și celor din jur, dar și oprobiul societății. Iar Domnul se lasă spălat și parfumat de cea cu mireasma urât mirositoare în sufletul ranit de păcat, El, Izvor a toată mireasma cea cu bun miros, și schimbă printr-un cuvânt în mireasmă bineplăcută și lumină sufletul împovărat. Lucrurile astfel petrecându-se, îi nedumiresc pe farisei, care socotesc că dacă acest om ar fi fost proroc ar fi trebuit să știe cine era acea femeie. „Pentru ce cel căruia i se iartă puțin iubește puțin, iar cel căruia i se iartă mult iubește mult?” întreabă Domnul (Lc 7, 47). „Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”, mai spune El (Mt 21, 31). Or Fariseii nu puteau să înțeleagă astfel de cuvinte, ei, care se credeau drepți.
Domnul le descrie într-un fel ceea ce se petrece în sufletul acestei femei, ce povară purta în ea, povara păcatului, căci toată suferința acestei lumi este urmare a păcatului. Or dulceața păcatului, sub toate formele sale, dă satisfacție și suferință în același timp. În orice păcat este desfătare, și cu toate acestea căutăm izbăvirea de păcat, ușurarea. Câtă greutate atârna de grumazul acestei femei desfrânate, ea, care își vindea trupul găsind în asta o formă de plăcere! Totuși, suferința urmând păcatului nu putea fi măsurată decât de Dumnezeu Însuși. Contemplând întâlnirea Domnului Hristos cu femeia cea păcătoasă, exclamă:
Dar cum Dumnezeu nu judecă așa cum judecăm noi și nu gândește așa cum gândim noi, nici nu ne vede așa cum ne vedem noi omul, El a întâlnit-o pe această femeie păcătoasă care nu avea nimic bun în ea, doar suferința păcatului, și a lăsat-o să intre în propria Sa Taină, cu sufletul și cu trupul ei – care pentru ceilalți erau pline de murdărie. Nimeni nu înțelegea atitudinea Domnului, care contrazicea întreaga Lege a Vechiului Testament, dată de Dumnezeu Însuși. Căci iată, în loc s-o omoare cu pietre, Dumnezeu o primește pe această femeie și o mângâie, ba mai mult, o lasă să se atingă de El.
Când s-a petrecut în realitate întâlnirea dintre această femeie păcătoasă și Hristos? Nu în acel moment, ci înainte, atunci când femeia căuta și striga deznădăjduită, rugându-se cu lacrimi să fie izbăvită de suferința ei, pe care ea singură și-o provocase. Sf. Roman Melodul spune despre această întâlnire:
Iată că Dumnezeu calcă în picioare și răstoarnă Legea pe care chiar El o dăduse: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” (In 8, 7).
exclamă Sf Roman Melodul.
Femeia, care știa în inima ei cine era Iisus, trezește atunci în farisei o indignare pe care unii dintre ei o transformă în ură, o ură stârnită de mândrie: ce vrea să ne învețe acest rabbi? Și de fapt ce s-a întâmplat și ce nu au înțeles ei? S-a întâmplat că femeia păcătoasă s-a aflat o clipă în prezența lui Dumnezeu. L-a simțit, a trăit prezența Lui, s-a dezbrăcat de propriul ei trup, de propriile ei dorințe, de propriile ei suferințe, și a lăsat să se verse în ea harul lui Dumnezeu, care era aici și acum lângă ea și în ea.
Ce se petrece când Dumnezeu vine la noi, când harul se sălășluiește în noi? Acest lucru ne aduce lacrimi și plângem. Fariseii se gândeau că această femeie plângea din cauza păcatelor sale. Însă ea plângea pentru că Dumnezeu era acolo și L-a întâlnit. Tot așa, când Dumnezeu Se face simțit de noi, când ne face să simțim prezența Sa, aceasta ne aduce lacrimi. Plângem de bucurie pentru că am fost vindecați de suferințele noastre lăuntrice, ne simțim luminați, înălțați, noi care eram stăpâniți de patimi, și nu putem decât să plângem.
Fariseii nu înțelegeau acest lucru. Ei stăteau ca de piatră și încă pândeau greșelile pe care, după mintea lor, avea să le facă Domnul pentru a putea să-L învinuiască.
Iată că întâlnirea cu Dumnezeu ține adesea de lucruri care ne scapă. De aceea, obervându-i pe frații noștri și felul lor de a se raporta la Dumnezeu, să mergem mai în adânc și să zicem: Dumnezeu are un chip tainic,potrivit fiecăruia, de a-l întâlni, o taină a întâlnirii cu fiecare. Dumnezeu știe în ce fel lucrează această întâlnire cu fiecare dintre noi. Astfel, nu putem niciodată să judecăm, nici să știm ceea ce se petrece în inima aproapelui nostru, căci nu știm și nu înțelegem ceea ce se petrece în propria noastră inimă și în propria noastră persoană.
Iată că Dumnezeu, prin această femeie păcătoasă, ne deschide și nouă o cale diferită, un alt fel de a gândi atunci când încercăm să fim în prezența lui Dumnezeu ori să devenim noi prezenți Lui, căci este pretutindenea și toate le plinește, ceea ce înseamnă că stăm mereu în miezul unui rug aprins, mai ales în Biserică, și că trăim în mijlocul unui rug veșnic aprins, arzând fără încetare, care este prezența Duhului Sfânt.
† Mitropolitul Iosif
Note:
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team