Adevărata sâmbătă a odihnei, pe care Dumnezeu a binecuvântat‑o și în care S‑a odihnit de toate lucrurile Sale, lăsându‑Se pentru mântuirea lumii în neclintirea morții, se apropie de sfârșit. Ziua aceasta și‑a arătat ochilor noștri, urechilor noastre, inimii noastre tot harul, căci în felul acesta am sărbătorit‑o: am văzut, am auzit, am primit bucuria în inimi. Ochii noștri au văzut lumina cea limpede pe care făcliile litaniei ne‑au dăruit‑o în noapte ca pe un văzduh de foc. Noaptea întreagă răsunetul psalmilor, al imnelor și al cântărilor duhovnicești ne‑a înțesat auzul, curgând spre sufletele noastre ca un râu de bucurie și umplându‑ne de nădejdea cea bună. Înveselite de cuvânt și de priveliștile lui, inimile din noi au primit semnul fericirii de nespus care ne poartă, văzându‑o, către ce nu poate fi văzut cu ochii. Astfel se arată în lumina binefacerilor zilei acesteia de odihnă cele ce „ochiul n‑a văzut și urechea n‑a auzit și la inima omului nu s‑au suit” (1 Co. 2, 9), prin ele însele chezășuind nădejdea negrăită întru cele ce ne sunt vestite.
Åži pentru că noaptea aceasta de lumină a ținut împreună făcliile și razele soarelui de dimineață și a făcut din ele o singură zi fără sfârșit, căci întunericul nu se mai arată, să luăm aminte, fraților, la proorocia asta, care zice: „aceasta e ziua pe care a făcut‑o Domnul” (Ps 117, 24). Făptuirea nu ne este, în ziua aceasta, nici apăsătoare, nici cu greutate, căci e desfătare, bucurie, slavă. Însăși Scriptura o zice: „să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Ps 117, 24). Ce poruncă frumoasă! Ce lege blândă! Cine se face îndărătnic la o asemenea poruncă? Lucrarea noastră e bucuria, iar porunca ne e desfătarea.
Un om ne‑a deschis în vechime porțile morții, un om ne aduce astăzi înapoi la viață. Ieri ne‑am pierdut viața din pricina morții, azi Viața a răpus moartea. Ieri ne ascundeam sub smochin din pricina rușinii, azi slava ne cheamă sub copacul vieții. Ieri neascultarea ne alunga din Rai, astăzi credința ne aduce înapoi. Rodul vieții ne este iarăși dăruit, ca să ne bucurăm de el din belșug. Râul care udă Raiul, și care curge peste noi cu toate patru brațe ale lui (Facerea 2, 10), vine iarăși să răcorească chipul Bisericii... Ce altceva mai avem de făcut acum, dacă nu să fim ca munții și văile din prorocii, săltând de bucurie: „Munții au săltat ca berbecii și dealurile ca mieii oilor.” (Ps 113, 5) „Veniți să ne bucurăm de Domnul și să strigăm lui Dumnezeu!” (Ps 94, 1) Căci Domnul a sfărâmat puterea vrăjmașului și a înălțat biruința crucii. Să zicem, dar: „Că Dumnezeu mare este Domnul și Împărat mare peste tot pământul.” (Ps 94, 3; 46, 3) Căci El binecuvântează cununa anului cu bunătățile Sale (Ps 64, 12) și tot El ne strânge pe toți împreună, să fim cor duhovnicesc întru Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia I se cuvine toată slava, în vecii vecilor. Amin!
Sfântul Grigorie de Nyssa,
Cinci cuvântări la Paști. Omilie la Înălțare: „Când la Fiul toate vor veni”

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team