Părintele Galeriu

La „Sfântul Silvestru” mergeau mai cu seamă intelectuali pentru a‑l asculta, pentru că Părintele avea darul de a răspunde minÅ£ilor celor mai ascuÅ£ite, fiind înzestrat de Dumnezeu cu o memorie deosebită ÅŸi cu o vastă cultură, dar ÅŸi cu o inimă tot atât de mare, pe măsura capacităÅ£ii sale intelectuale. De fiecare dată când mă gândesc la SfinÅ£ia Sa, îmi revin în memorie chipul ÅŸi cuvântul său cu putere care învia pe mulÅ£i din moartea lor spirituală. În preajma lui simÅ£eai că e un trăitor autentic. Sunt convins că nu căuta „slavă de la oameni”, nu căuta să‑şi arate talanÅ£ii, ci răspundea cu dragoste celor care‑l solicitau să vorbească în diferite locuri. Astfel era prezent peste tot: în biserici, în parohii, la televiziune, în universităÅ£i. Peste tot era invitat, iar el răspundea invitaÅ£iilor cu credinÅ£a că este chemat de Dumnezeu ÎnsuÅŸi, pentru ca să‑L vestească lumii. Tocmai de aceea s‑au folosit atât de mulÅ£i de întâlnirea cu el ÅŸi de cuvântul lui.

Nu întâmplător, Părintele ÅŸi‑a intitulat teza de doctorat Jertfă ÅŸi răscumpărare. Jertfa este un cuvânt cheie în viaÅ£a duhovnicească. Åži viaÅ£a Părintelui a fost o jertfă continuă. El s‑a jertfit pe sine fără cruÅ£are. Åži tocmai de aceea Dumnezeu l‑a răsplătit cu atâta putere. Să nu uităm că puterea duhovnicească în viaÅ£a noastră vine din jertfa de care suntem capabili. Numai în măsura în care ne jertfim pe noi înÅŸine, Dumnezeu lucrează prin noi ÅŸi zideÅŸte pe alÅ£ii. SfinÅ£ia Sa zicea: „Dragostea te suie pe cruce”. Nu există dragoste fără jertfă. Dragostea înseamnă să te sui pe cruce de bunăvoie, să accepÅ£i moartea, răbdând îndelung, să iei asupra ta suferinÅ£ele ÅŸi neputinÅ£ele semenilor pe care vrei să‑i ajuÅ£i. În această privinÅ£ă, Părintele Arsenie Boca are un cuvânt minunat: „Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul lor”. Desigur, îi ajutăm pe semenii noÅŸtri în primul rând prin rugăciune. Dar rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cu suspinuri, pentru fiecare persoană pentru care ne rugăm. O rugăciune care să ne consume pe noi înÅŸine pentru celălalt.

Mă gândesc la cuvintele Părintelui Constantin: „Nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator”. Într‑adevăr, în toate este voia lui Dumnezeu ÅŸi lucrarea Lui. Dacă nici măcar un fir de păr din capul nostru nu cade fără ÅŸtirea ÅŸi fără voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult lucrurile mari din viaÅ£a noastră: toate se petrec cu puterea ÅŸi prin lucrarea lui Dumnezeu.

„Totul este har”, spun PărinÅ£ii TradiÅ£iei ascetice. Totul este har, adică în toate se manifestă pronia lui Dumnezeu, nimic nu este întâmplător. Dar aceiaÅŸi PărinÅ£i spun ÅŸi că trebuie să ne dăm sângele casă primim harul. Paradoxal! Åžtim că Dumnezeu dă harul gratuit ÅŸi, totuÅŸi, PărinÅ£ii insistă pe angajarea personală în credinÅ£ă: „Dă‑ţi sângele, ca să primeÅŸti harul!”. Ei se inspiră din Sfântul Apostol Pavel, care zice: „În lupta voastră cu păcatul încă nu v‑aÅ£i împotrivit până la sânge” (Evr. 12, 4). Până la sânge! Trebuie să fii atât de hotărât în viaÅ£ă, încât să alegi mai bine vărsarea sângelui propriu, decât să săvârÅŸeÅŸti păcatul. Căci săvârÅŸind păcatul, va trebui să‑ţi verÅŸi sângele de nevoie, pentru că păcatul atrage asupra noastră, asupra semenilor ÅŸi asupra lumii întregi nenumărate suferinÅ£e. Ca să le evităm, atât cât se poate, este mai bine să ne luptăm împotriva păcatului de bunăvoie ÅŸi pe cât ne stă în putinÅ£ă. Iar dacă‑l săvârÅŸim, vom suferi până la sânge consecinÅ£ele lui!

 Părintele Constantin a iubit mult poporul român ÅŸi credinÅ£a lui. A iubit cu deosebire Å£ăranul român ÅŸi satul românesc. Într‑o predică din noaptea Învierii anului 2002 spunea în versuri: „Å¢ărănimea, sfântă gloată, ridicând‑o din noroi, ridica‑vom Å£ara toată, ridica‑ne‑vom pe noi!”. Cine l‑a cunoscut pe Părintele Galeriu simÅ£ea arderea lui lăuntrică pentru Neam ÅŸi pentru Ortodoxie, coordonatele definitorii ale fiinÅ£ei noastre. Ortodoxia, mai cu seamă, ne‑a format fiinÅ£a. Iar Ortodoxia este religia inimii. A inimii, ÅŸi nu a raÅ£iunii, pentru că raÅ£iunea izvorăÅŸte din inimă! De aceea PărinÅ£ii spun că trebuie să gândim cu inima, să vorbim cu inima ÅŸi să lucrăm cu inima, pentru că inima este totul! Dacă omul îÅŸi ignoră inima, se distruge, se sinucide. Ortodoxia este tocmai viaÅ£a lui Hristos, viaÅ£a lui Dumnezeu, în inima noastră. De aceea suntem chemaÅ£i ca, prin tot ceea ce facem, să ajungem la inimă, să ne simÅ£im inima. Sfântul Diadoh al Foticeii (secolul V) spune: „SimÅ£irea inimii este simÅ£irea lui Dumnezeu”. Cine îÅŸi simte inima, acela Îl simte pe Dumnezeu, adică este unit cu Dumnezeu. Dar la simÅ£irea inimii nu putem ajunge decât prin rugăciune multă, cu atenÅ£ia concentrată în inimă.

Să‑l cinstim pe Părintele Constantin Galeriu ÅŸi să‑i urmăm exemplul de rugăciune ÅŸi de dragoste jertfelnică pentru semeni!

† Mitropolitul Serafim