Lumea de azi, ca și cea în care Hristos Domnul Se năștea odinioară, nu mai știe să primească și să caute Lumina, pentru că iubește întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele ei sunt viclene. Că oricine face cele rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele Lui să nu se vădească (cf. In. 3. 19-20). Cu toate acestea, și în lumea ce astăzi se află în întu­nericul necunoașterii Dumnezeului Celui Adevărat, strălucește aceeași lumină ca aceea care a strălucit păstorilor, noaptea, în Bethleem, și ca aceea care i-a călăuzit pe magii din Răsărit și i-a adus, de la închi­narea la stele, să se închine Domnului ca Soarelui dreptății, și să-L (re)cunoască pe El ca fiind Răsăritul Cel de sus, cum cân­tăm în troparul Praznicului.

Unul dintre motivele pentru care lu­mea în care trăim nu-L mai cunoaște și recunoaște pe Iisus cel născut în ieslea din Bethleem ca fiind Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul ei și nu mai crede Lui, este acela că noi cei care ne numim "creștini” – adică ai lui Hristos – nu mai știm cu ade­vărat ce aduce cu sine în-omenirea lui Dumnezeu, nemaitrăgând folosul deplin din ceea ce Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne împărtășește prin venirea Sa în lume. Åži, pentru că nu trăim plinătatea harului (cf. In. 1, 16) pe care l-a adus Hristos Domnul, El nu mai ia chip în noi (cf. Gal. 4, 19) atât de vădit încât cei din jur să-L vadă și să-L recunoască în noi, iar simțurile noastre nu mai sunt dispuse să guste și să dea mărturie despre bunătățile cele dumnezeiești, fiind atrase mai mult de frumusețile cele pieritoare, pământești. Așa se face că ceea ce Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți numesc Sfânta Tradiție (sau Predanie) a ajuns să se reducă azi doar la „tradiții și obiceiuri”, ce privesc mai mult mâncarea și băutura decât bunătățile Împărăției lui Dumnezeu (cf. 1 Pt. 2, 9), iar Legea lui Dumnezeu s-a înlocuit cu „obiceiurile” noastre, ce uneori nu mai au nimic de-a face cu Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu.

În acest context, Praznicul Nașterii Domnului constituie, cu atât mai mult, un prilej de a face un popas în alergarea cea de toată vremea și a ne liniști puțin, pentru a pătrunde mai adânc Taina mân­tuirii și a ne reaminti care e de fapt conținutul adevăratei Tradiții, adică ce aduce omului și lumii, în general, întru­parea lui Dumnezeu-Cuvântul, în-omenirea lui Dumnezeu, dat fiind că avem res­ponsabilitatea de a ne însuși datul Predaniei ce ne vine de la Apostoli, pentru a-l trăi și a-l preda, la rândul nostru, copiilor noștri și pentru a da mărturie lumii despre Mântuitorul ei și a vesti celor din jur Împărăția lui Dumnezeu.

Fie ca bucuria și pacea luminatului praznic al Nașterii Domnului să vă umple sufletele și viața și să se reverse peste fa­miliile voastre, peste cei de lângă voi și peste cei de departe, peste cei mici și pes­te cei mari, peste prunci și peste copilan­dri, peste tineri și vârstnici, peste părinți și bunici, peste cele care poartă în pânte­ce și peste cele ce se roagă pentru a primi darul nașterii de prunci, peste văduve și orfani, peste cei pribegi și cei lipsiți, pes­te cei aflați în încercări și peste toți frații noștri care au avut de suferit de pe seama cutremurului sau au rămas fără lăcaș de închinare, peste cei singuri și întristați, peste cei bolnavi și suferinzi și peste cei care-i veghează și îi îngrijesc, peste cei prigoniți, peste cei din închisori, peste cei ce sunt și peste cei ce nu mai sunt printre noi și peste toți cei îndoliați, peste tot Omul și peste întreaga lume atât de tul­burată și de învrăjbită în zilele pe care le trăim! Tuturor să le vestim că Hristos S-a născut pentru tot Omul care este în lume, pentru întreg Adamul, atât pentru cei con­temporani cu noi, cât și pentru cei ce s-au mutat de la noi în veșnicie, pentru cei de azi și pentru cei de ieri, și pentru toți cei din veac adormiți, părinți și frați ai noștri, maici și surori, care odihnesc aici și pretutindenea.

Åži să știe tot sufletul creștinesc, la acest Praznic Luminos, că lumea întreagă are, mai mult ca oricând, nevoie de rugăciunea fiecăruia dintre noi, de la mic la mare, și are nevoie ca noi să ne sfințim viața, pentru mântuirea tuturor! Căci puțin aluat dospește toată frământătura (cf. Gal. 5, 9).

Doamne, Cela ce ai venit, întru smerenie, și Te-ai născut în peștera Bethleemului, revarsă pacea și mila și binecuvântarea Ta peste lumea pe care ai zidit-o, peste popo­rul Tău și peste toți „fiii omului” de pretutindeni, atingând inimile tuturor cu Harul Tău cel împăciuitor și iertător, curățitor și de-viață-înnoitor, chemându-i pe toți la cunoașterea Ta, întru a noastră a tuturor mântuire, acum și în veci. Amin.

Cu urări de Praznice pline de bucurie și de pace, tuturor, și cu părintească binecuvântare,

† Episcopul Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei