Fragmente din articolul Maicii Pelaghia de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, apărut în Buisson Ardent, Cahiers Saint-Silouane l’Athonite,4/1998

Nu ÅŸtiu exact ce s-a petrecut între ei, însă ierarhului Ni- colae îi plăcea să vină ade­sea la Muntele Athos ÅŸi, la fiecare vizită, se grăbea să-l întâlnească pe Sfântul Siluan”, povesteÅŸte Părintele Sofronie. StareÅ£ul era un bărbat foarte simplu ÅŸi nu vorbea tuturor despre cele pe care le scrisese; un om nu poate fi judecat doar după cuvin­tele sale. Doi episcopi îl aveau la mare cin­ste: PreasfinÅ£itul Veniamin din Rusia, care s-a săvârÅŸit ca igumen al Mănăstirii din Pskov, vechi lăcaÅŸ de cult ce trebuia să se afle sub îndrumarea unui episcop, ÅŸi ÎnaltpreasfinÅ£itul Nicolae, care era mitro­polit. Acesta din urmă avea pentru StareÅ£ul Siluan o admiraÅ£ie vecină cu veneraÅ£ia, care StareÅ£ului nu-i făcea plăcere. Într-una din zile, ÎnaltpreasfinÅ£itul Nicolae s-a dus la pangar împreună cu StareÅ£ul. Ierarhul îi întindea lui Siluan fiecare carte pe care o cumpăra, pentru ca acesta s-o pună într-o ladă. Voia astfel ca fiecare lucrare să fie binecuvântată trecând prin mâinile StareÅ£ului. Părintele Siluan făcea mereu ascultare, însă toate acestea îl stinghereau ÅŸi, jenat, a păstrat tăcerea până când, vă­zând cartea Sfântului Macarie cel Mare, a spus: „Mare sfânt!” Iar Mitropolitul Ni­colae i-a răspuns: „Se află aici unul ÅŸi mai mare decât Sfântul Macarie...” [...]

Apoi, de fiecare dată când Mitropolitul Nicolae venea la Athos, se grăbea să-l vadă în primul rând pe StareÅ£, ÅŸi abia apoi pe igumeni. Îl lua pe după umeri ÅŸi ceilalÅ£i – cei care aveau îndatoriri administrative în cadrul mănăstirii – nu înÅ£elegeau aceasta. Unii gândeau chiar: „E o sminteală”. Aceasta deoarece, chiar dacă purtarea StareÅ£ului era fără prihană, îndoielile exis­tau totuÅŸi.. [...]

De fapt, ierarhul Nicolae avea o enor­mă datorie de recunoÅŸtinÅ£ă faÅ£ă de StareÅ£ul Siluan. Venise pentru prima dată la Athos în perioada în care trecea prin mari încer­cări duhovniceÅŸti, iar StareÅ£ul îl ajutase să discearnă ÅŸi să-ÅŸi rezolve problema. AcelaÅŸi lucru s-a întâmplat ÅŸi cu mine: nimeni îna­inte de el nu a putut să-mi dea un răspuns. Părintele Stratonic, un vestit StareÅ£ din Caucaz, îl cinstea ÅŸi el pe Siluan: Părintele Stratonic avea harul rugăciunii ÅŸi al cuvân­tului, însă StareÅ£ul i-a lămurit o întrebare al cărei răspuns nu îl cunoÅŸtea. [...]

Într-un articol asupra primei ediÅ£ii a cărÅ£ii Părintelui Sofronie despre StareÅ£ul Siluan, Mitropolitul Nicolae scria: „Dacă cineva merge la Muntele Athos ÅŸi caută spre blândeÅ£ea călugărilor, poate gândi că viaÅ£a lor este plicticoasă ÅŸi fără sens. Din afară, avem această impresie pentru că puÅ£ini oameni pot desluÅŸi neîncetata luptă lăuntrică ce se desfăÅŸoară în sufle­tele lor, războiul mai presus de fire ÅŸi ne­văzut, nu doar împotriva stăpâniilor, îm­potriva puterilor întunericului, ci încă ÅŸi – cel puÅ£in pentru cei care sunt începă­tori – împotriva trupului ÅŸi a sângelui, împotriva pornirilor trupeÅŸti ÅŸi a patimi­lor!”. [...]

În a doua parte a cărÅ£ii, Părintele Siluan scrie cum această luptă l-a adus la deznă­dejde ÅŸi aproape la sinucidere. Maica Dom­nului i-a apărut în vremea agoniei sale, curăÅ£indu-l de toată dorirea cea necurată a trupului ÅŸi a sângelui. Hristos i S-a ară­tat ÅŸi i-a dăruit puterea de a birui gându­rile cele pământeÅŸti ÅŸi duhurile cele viclene. Åži astfel, după un sfert de veac de luptă lăuntrică, ostaÅŸul a aflat biruinÅ£a: căutăto­rul lui Dumnezeu a devenit „cunoscăto­rul lui Dumnezeu, ucenicul - învăÅ£ător” [... ]

StareÅ£ul Siluan a fost, de asemenea, povăÅ£uitorul meu. Odată l-am întrebat: „Părinte Siluan, gândesc că rugăciunea ini­mii trebuie să vă fie împiedicată de toÅ£i aceÅŸti oameni care vin la pangar să cum­pere icoane, cruci ÅŸi alte obiecte. Nu v-ar fi mai bine dacă aÅ£i merge în pustia Karuliei ÅŸi acolo să vieÅ£uiÅ£i în pace – asemenea ace­lor sihaÅŸtri precum părintele Teodosie, prinÅ£ul Partenie, Dorotei, Calinic – sau să vă aÅŸezaÅ£i într-o peÅŸteră, ca părintele Gorgonie?” „Am trăit deja într-o peÅŸteră, mi-a răspuns Siluan. Trupul meu e peÅŸtera sufletului ÅŸi sufletul meu e peÅŸteră pentru Duhul Sfânt. Åži mă bucur să slujesc noro­dul lui Dumnezeu, fără a ieÅŸi din peÅŸtera mea.” [... ]

Cu toată înflăcărarea de a sluji fiecărei persoane, cu toată minunata sa smerenie ÅŸi bunăvoirea sa cea plină de dragoste, StareÅ£ul Siluan vorbea cu autoritate des­pre cele dumnezeieÅŸti. Vorbea despre Dumnezeu cu o uimitoare intimitate, în­tocmai cum un prieten vorbeÅŸte despre un apropiat al său. „Îl cunosc pe Dumne­zeu; e bun, blând ÅŸi milostiv”, spunea el. Dragostea StareÅ£ului, rugăciunea sa cu la­crimi, a acoperit păcatele păcătoÅŸilor, a în­dreptat pe răufăcători, a îmbărbătat pe cei descurajaÅ£i, a tămăduit bolnavii ÅŸi a poto­lit furtunile. Mărturiile pentru toate cele spuse le putem afla în această carte. [...] Ca răspuns la această recenzie, ierar­hul Nicolae, de asemenea, a spus într-o zi: „SfinÅ£ii au străbătut cea mai lungă cale pe care fiinÅ£a umană o poate străbate: aceea care duce de la iad la Paradis”.