Istoricul bisericesc Socrate ne transmite informații bine documentate referitoare la prezența cântării antifonice și a Antifoanelor în primele secole, atât în Biserica lui Hristos, cât și în comunitățile eretice. În cazul arienilor, de exemplu, Socrate vorbește despre „cân­tare alternativă a imnurilor în sărbători ținute constant pe timpul nopții” (Istoria Bisericească VI, 8) și mai aflăm, de asemenea, că tradiția atribuie această cântare antifonică Sfântului Ignatie al Antiohiei (f106). Următoarea afirmație din scrierile lui Socrate este conclu­dentă: „Să spunem de unde și-a luat începutul cântarea alternativă a imnurilor în Biserică. Sfântul Ignatie al Antiohiei, în Siria, al treilea episcop după Apostolul Petru, care a fost el însuși contemporan cu Apostolii, a avut o vedenie cu îngeri care slăveau Sfânta Treime cu imnuri cân­tate alternativ, și astfel a predat modul cântării, cunoscut în viziune, Bisericii din Antiohia; de acolo a fost dezvoltată această tradiție în toate Bisericile’’¹.

La praznicele împărătesti se cântă an- tifoane speciale: Pentru rugăciunile Năs­cătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuiește-nepe noiîn locul primului an­tifon, Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dum­nezeu... (în funcție de praznic se schim­bă textul),pe noi, cei ce-Å¢i cântăm: Aliluia, dimpreună cu imnul Unule-Născut... în locul antifonului al doilea, iar în locul Fe­ricirilorse pune troparul zilei².

Pentru zilele de rând, însă, Catavasierul (Octoihul mic) indică a se cânta la Liturghie următoarele: Pentru rugăciuni­le Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi(la primul antifon), Pentru rugăciunile sfinților Tăi, Doamne, mântuiește-ne pe noi(la al doilea antifon) si Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești minunat întru Sfinți, pe noi cei ce-ți cântăm: Aliluia³.

Amintim, de asemenea, si cele 15 antifoane din Vinerea Mare, care grupează în total 55 de imnuri poetice, împărțite în cinci unități, dar si antifoanele utreniei duminicale, pe cele opt glasuri, dar care din limba greacă s-ar traduce, mai exact, cântările treptelor, după psalmii 119-133, care erau denumiți la fel si care erau cântați de către evrei după întoarcerea din robia babilonică, la urcarea treptelor spre tem­plu, la marile sărbători.

CE SUNT IPOPSALMII?

Ipopsalm (υπÏŒψαλμα) formează ul­tima parte dintr-un verset al unui psalm, repetată de mai multe ori de toată comu­nitatea condusă de psalți. Maniera ipofonică (ecfonetică sau recitativă) în care sunt cântate aceste imnuri este cunoscută sub numele de , stil de interpretare care are la bază isonul (tonul principal al fiecărui glas bisericesc).

Ipopsalmul, provenind din tradițiile liturgice ale comunităților iudaice si dove­dind astfel continuitate istorică cu aces­tea, se regăseste mai ales la cântarea anti­fonică: două coruri sau strane cântă alternativ câte un verset din psalmi, la care se adaugă câte un verset din ipopsalm.

Inițial, acesti ipopsalmi se numeau si ipacoi (ὑπακοá½»ω = a răspunde). Următoarea informație provenită de la Sfântul Vasile cel Mare este destul de interesantă din punct de vedere istoric: „Ei se împart în două grupe si psalmodiază împreună alternativ, meditând la cuvintele Scripturii si întărindu-se duhovniceste prin întrebuințarea lor (...) Apoi ei lasă iarăsi pe unul să înceapă cântarea si ceilalți cântă apoi împreună”.

Note: