Vouă vă este dat să cunoașteți Taina Împărăției lui Dumnezeu, ne spune Domnul (cf. Mc. 4, 11). Åži intâi această Taină ni s-a sădit in suflet prin Harul cel mare primit la Botez, și intărit prin Sfântul Mir, și inmulțit prin impărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos, prin care am devenit, aseme­nea mlădiței altoite pe viță, mădulare ale Trupului lui Hristos Cel răstignit, mort și in- viat. De atunci, legătura Sa cu noi este ase­menea celei dintre viță și mlădițele ei (cf. In. 15, 5). Aceasta este Taina Bisericii, ca Trup al lui Hristos (cf. 1 Cor. 12, 27), compus din toți cei care I-au făgăduit la Botez credință și fidelitate și s-au închinat Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de-o-ființă și nedespărțită, socotindu-se servii Acesteia.

Minunat lucru! Dar atunci cum se face, oare, că noi ne vedem, zi după zi, mai degra­bă învechindu-ne în înclinațiile cele rele de­cât înnoindu-ne, după chipul și asemănarea lui Hristos? Răspunsul este că, în ciuda ma­relui Har al Botezului, la care se adaugă la unii harul Cununiei sau cel al Călugăriei, sau chiar harul hirotoniei întru diacon, preot sau episcop, lucrarea prefacerii omului vechi (cf. Rom. 6, 6; Col. 3, 9) în omul cel nou (cf. Col. 3, 10; Ef. 4, 24), după chipul cel re­staurat în Hristos, nu se împlinește de la sine, fără ca noi să împreună-lucrăm cu Harul ce ni s-a dăruit. Åži aceasta pentru că Dumneze­ul nostru nu poate să încalce în cei pe care i-a creat după chipul Său tocmai trăsătura Sa cea mai importantă, adică libertatea. Dum­nezeul nostru nu ne impune nici iubirea Sa, nici mijloacele prin care putem deveni ase­menea Lui și nici mântuirea. Ci Hristos Dom­nul a împlinit tot ceea ce depindea de El pen­tru ca lumea viață să aibă și s-o aibă din belșug (cf. In. 10, 10) și stă la ușa sufletului și bate (Apoc. 3, 20), așteptând blând și sme­rit (cf. Mt. 11, 29) să I se deschidă de fieca­re dintre noi. El ne spune astăzi și la fiecare Sfântă Liturghie, fiecăruia dintre noi: Tim­pul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile (cf. Mt. 26, 18).

De această alegere în fața căreia suntem puși cu toții, zi de zi și ceas de ceas, până la ultima noastră suflare, de a deschide sau nu Domnului, de a vrea sau nu să facem cu El Paștile, depinde dacă devine sau nu lucrător în noi Harul cel dumnezeiesc înzestrat cu puterea de a ne vindeca neputințele și de a ne plini lipsurile pe care le-am moștenit de la înaintașii noștri.

De aceea, cei care am ajuns la acest bi­necuvântat Praznic, să lepădăm orice po­vară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Iisus - Cel răstignit și îngropat și înviat din morți -, începătorul și plinitorul credinței noastre (cf. Evr. 12, 1-2). Înaintea Lui să depunem tot ce este vrednic de a fi lepă­dat și de predat morții - în gând, în vorbă și în faptă -, nu doar astăzi, ci mereu, pen­tru a face lucrătoare în noi puterea cea vin­decătoare și înnoitoare a morții și Învierii Sale. Consimțind în inima noastră, prin pocăință, la a fi răstignite și date morții toate cele ce lucrează în noi împotriva po­runcilor lui Hristos, vom vedea lucrător în noi Harul cel dătător de viață nouă al Învierii Sale, nu doar la Paști, ci de fiecare dată când ne căim, când ne spovedim și ne împărtășim, și chiar și atunci când, părintește și pedagogic, Dumnezeu ne pune la încercare răbdarea și încrederea în El, lăsând să vină peste noi necazuri și greutăți.

Iar atunci când consimțim la a muri pă­catului pentru a învia cu Hristos să nu o fa­cem doar pentru noi înșine, ci noi, clericii, să o facem, în toată vremea, pentru noi înșine și pentru tot poporul cel încredințat nouă spre păstorire, pentru văduve și orfani, pentru bolnavi și pribegi, pentru cei prigoniți și pentru cei intemnițați; soții să o facă unul pen­tru celălalt; capii de familie să o facă pentru toți ai casei; cele ce poartă prunci in pântece sau in brațe să o facă și pentru aceștia; nașii și nașele să o facă pentru finii lor; copiii să o facă și pentru părinții lor; și cu toții să o facem, de fiecare dată, și pentru cei ce ne iubesc pe noi, și pentru cei ce ne urăsc, și pentru cei ce ne fac bine, și pentru cei ce ne fac rău, și pentru toți cei vii și adormiți ai noștri, și pentru lumea intreagă. Åži astfel o să fim și noi plinitori ai po­runcii celei noi a Domnului (cf. In. 13, 34), iubindu-i pe toți precum și El ne-a iubit pe noi, răbdând răstignire și moarte, și inviind pentru a noastră mântuire, a tuturor. Că iată, prin Cruce, a venit bucurie in toată lumea.

Această bucurie nemincinoasă și nepieritoare vă urez să vă umple inimile și casele tu­turor, pecetluind un nou inceput mântuitor al vieții voastre, spre slava lui Dumnezeu cel in Treime lăudat, in vecii vecilor. Amin.

† Episcopul Siluan al Italiei
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2016)