Scena se petrece cu două zile după Teofanie și este raportată numai de Sfântul Ioan, care a fost martor ocular, pentru că era un ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul[1]. A doua zi după Botezul lui Hristos, Ioan Botezătorul arată pe Iisus ucenicilor săi și le spune „Iată Mielul lui Dumnezeu”, ceea ce înseamnă: iată pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia, urmați-L. În ziua aceea, Andrei și un alt ucenic întâlnesc pe Hristos, apoi Petru, datorită fratelui său Andrei (Ioan 1, 35-42).

Evanghelistul ne spune că „a doua zi”, adică la două zile după Teofanie, „Iisus a hotărât să meargă în Galileea”. Hristos a venit în Iudeea numai ca să fie botezat de către Ioan și ca să arate lumii că este cu adevărat fiul lui Dumnezeu, Mesia, condiție sine qua non pentru a fi crezut și primit de către poporul Său, Israel[2]. Această revelație nu se putea face decât în Iudeea, pământ ales între Dumnezeu și Om[3]. Dar Domnul nu întârzie: vrea să se întoarcă în Galileea pentru că se grăbește să anunțe „Vestea cea bună a Împărăției” și să săvârșească mântuirea lumii.

Chiar înainte de a părăsi Iudeea, se petrece ceva important: ucenicii lui Ioan urmează pe Hristos. Drintre ei, într-adevăr, va alege Domnul pe primii Săi apostoli. Åži acest lucru se face printr-o serie de întâlniri suprinzătoare. Din momentul în care Dumnezeu S-a revelat, viața normală – viața nesupusă căderii – începe să reapară. O întâlnire este ceva extraordinar: este faptul că două persoane care nu se cunoșteau merg una către alta, se privesc, își vorbesc, se recunosc; dezbinarea lui Babel este deci nimicită.

Totuși, trebuie remarcat că chemarea propriu-zisă a apostolilor nu are loc în acest moment, în Iudeea, ci în Galileea[4], cu excepția lui Filip. Întâlnirea cu Hristos are loc în Iudeea, locul întâlnirii dintre Dumnezeu și Om, dar chemarea lui Hristos către apostolat are loc în „Galileea neamurilor”, pământ al amestecului popoarelor, pentru că misiunea lui Hristos este universală: a venit să mântuiască pe toți oamenii. Nu este deci nicio contradicție între acest pasaj din Sfântul Ioan și cele din evangheliile sinoptice care istorisesc chemarea primilor ucenici pe malul lacului Tiberiadei (Mt 4, 18-22, Marcu 1, 16-20, Luca 5, 1-11), și în care de altfel Filip nu este pomenit.

Domnul întâlnește mai întâi pe Filip, și de îndată îi spune: „urmează-Mă”, ceea ce acesta face. Este taina alegerii dumnezeiești. Dar Hristos nu spune același lucru lui Nathanail, deși întâlnirea cu acesta este istorisită pe larg în Evanghelie. Am putea să ne întrebăm de ce? Nu există de ce: este libertatea lui Dumnezeu, și atât.

Apoi Filip întâlnește pe Nathanail, alt ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Åžtiind că Nathanail este un evreu credincios și cunoscător al Scripturilor, îi vorbește într-o limbă biblică: „Am găsit pe Cel despre care este scris în Legea lui Moise și în Profeți…” , care nu putea decât să atingă inima unui Evreu. Dar adaugă și numele persoanei: „Iisus fiul lui Iosif din Nazaret”. Precizarea lui Filip, surprinzătoare[5], va fi o încercare pentru Nathanail. Cunoscând bine Scripturile, acesta are reacția unui adevărat evreu: „Din Nazaret poate să iasă ceva bun?”. Toți evreii credincioși știau într-adevăr că Mesia trebuia să se nască în Iudeea, la Bethleem și să fie fiu al lui David. Ce mare deziluzie pentru Nathanail! I se spune că a venit Mesia și i se vorbește despre un mic sat pierdut în Galileea, Nazaret. Neîncrezător, răspunde cu ironie. Filip nu se descurajează – pentru că el a văzut pe Mesia și știe că spune adevărul - și spune iarăși frumoasa frază rostită de Hristos atunci când l-a chemat pe el, în ajun, și care este un model în materie de misiune: „vino și vezi” (Ioan 1, 39). Nu caut să te conving cu orice preț și te respect, dar vino cel puțin și cercetează tu însuți.

Atunci se petrece întâlnirea dintre Iisus și Nathanail care este puternică și frumoasă. Domnul nu-i lasă timp să deschidă gura: știind că Nathanail nu poate veni la El, merge El dintru început către Nathanail și îi face o revelație personală: „Iată într-adevăr israelit întru care nu este vicleșug”. Ar fi putut să spună: locuiesc la Nazaret, dar m-am născut la Bethleem. Dar Dumnezeu nu are acest fel de relație cu noi, formală, intelectuală, rațională. Dumnezeu este viața și are o relație vie cu oamenii: Cunoaște pe fiecare om pe numele lui, căci i-a creat pe toți. Iar relația Sa cu noi este directă, pentru că suntem din neamul Său, suntem copiii Săi.

Nathanail este uimit: „de unde mă cunoști?”. Nu ne-am întâlnit niciodată, nu ne cunoaștem și știi totul despre mine. Domnul îi arată atunci o minune: „mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin, te-am văzut”. Acest smochin desigur nu putea fi văzut de acolo de unde se afla Domnul, pentru ca Nathanail să înțeleagă bine minunea. Dar și aceasta are un înțeles simbolic. Smochinul reprezintă legea[6]: a fi „sub smochin” înseamnă a fi sub Lege, care a fost dată de Dumnezeu lui Moise pentru a pregăti venirea lui Mesia. Nathanail nu se înșeală: într-o clipă se convertește și spune una dintre cele mai frumoase fraze din Evanghelie: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești împăratul lui Israel”. Ce mărturisire minunată a lui Hristos de către un evreu, de către un fiu al lui Israel! Nathanail era cu adevărat așa cum Domnul spusese despre el: un israelitean integru, cinstit, care nu umblă cu jumătăți de măsură. Mai întâi s-a îndoit, dar cinstit, fără răutate, din ascultare față de Lege. Dar de îndată ce Domnul i-a dat o „dovadă”  (care nu avea valoare decât pentru el însuși,  adaptată lui) s-a schimbat pe loc, de îndată inima lui s-a deschis și a mărturisit pe Mesia. Atitudinea lui Nathanail este cu totul diferită de cea a Fariseilor și a preoților, care aveau posibilitatea să verifice că Iisus era Mesia, dar care au înșelat și au mințit, din interes, pentru a-și păstra puterea și onorurile.

Aceasta este o învățătură pentru noi. Integritatea este un scut duhovnicesc: ea îngăduie o cercetare interioară. Un om integru poate fi educat și îndreptat: se poate schimba; dar nu un mincinos, care este prizonier al propriei minciuni. Dumnezeu răspunde mereu Omului când îndoiala lui este adevărată și sinceră. Omul integru va sfârși întotdeauna prin a afla adevărul: Dumnezeu i-o va arăta. Un om integru este deja pe calea asemănării cu Dumnezeu.

Åži față cu acest om care face spontan o profesiune de credință extraordinară (rabbi Ieshouah din Nazaret este, în momentul acela, perfect necunoscut!), Hristos face o revelație excepțională: „…veți vedea Cerurile deschizându-se…”: Am venit să descopăr pe Dumnezeu, să deschid cerurile, să alung întunericul necreat, să dezvălui taina lui Dumnezeu unul în trei persoane… „și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul Omului”: aceasta înseamnă că Cel care s-a pogorât pe Pământ este același cu Cel care șade în Ceruri, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Chiar în întruparea Sa, Fiul este înconjurat de cele nouă cete îngerești, ca și Tatăl și Duhul. De aceea Hristos folosește expresia „Fiul Omului”, adică Cel care s-a întrupat.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)