Este un fapt că Dumnezeu S-a făcut om, dar nu în sensul că S-a transformat în om, așa cum ușor se poate crede, ci că S-a unit deplin cu firea umană, rămâ­nând și ceea ce era mai înainte, adică Dumnezeu. În persoana Mântuitoru­lui Iisus Hristos, la nașterea Sa din Sfân­ta Fecioară Maria, cele două firi, ome­nească și dumnezeiască, s-au unit pe vecie, într-un mod aparte, greu de pri­ceput minții noastre: neamestecate, dar strâns unite, nedespărțite și în același timp rămânând distincte, neîmpărțite, dar neschimbate, fără deosebire.

În tratatul său Despre Întruparea Cu­vântului,Sf. Atanasie cel Mare ne-a lăsat un cuvânt cât se poate de lămuritor și ușor de înțeles privind natura omenească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zi­când: „Domnul Se îmbracă în trup și Se face om, ca prin acest trup, Cuvântul să ne îndumnezeiască, să ne ia asupra Sa și să ne dea Viața veșnică" .

Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Hristos „ne-a purtat pe toți în trupul Său și noi toți suntem întru El” iar Sf. Ioan Damaschin completează zicând că „El (Hristos) a luat asupra Sa omul întreg și S-a unit în întregime cu el, ca să-l mântuias­că întreg; căci ceea ce n-a luat, nu este tă­măduit”,

Sf. Apostol Pavel, în Epistola sa către Evrei, ne descoperă că ne facem „părtași ai lui Hristos numai dacă vom păstra te­meinic, până la urmă, începutul stării noas­tre întru El” ca astfel să fim „părtași dum­nezeieștii firi”,

Iată, foarte pe scurt, câteva învățături despre importanța capitală a întrupării Fi­ului lui Dumnezeu pentru mântuirea noas­tră și despre importanța rămânerii noastre în El. „Si aceasta este porunca Lui: să cre­dem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, și să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzește porunci­le Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el; și prin aceasta cunoaștem că El ră­mâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat”, ne spune Sf. Apostol Ioan.

Am văzut importanța Întrupării Fi­ului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Firesc ar fi să credem că Iisus S-a născut din necesitate, așa cum in­terpretează unii teologi, însă nu s-a în­tâmplat așa, ci S-a născut din iubire curată și sinceră pentru noi, oamenii, o iubire cum numai Dumnezeu, Cel unul în ființă, dar întreit în Persoane, poate avea în mod absolut. Ei bine, la părtășia acestei iubiri suntem chemați cu toții în aceste zile de sărbătoare, de la mic la mare, fiecare cu puterea sa, sau chiar mărturisindu-ne cu sinceri­tate neputința de a iubi, căci și aceas­ta este plăcut Domnului: să fim sin­ceri în neputința noastră și să-I cerem ajutorul.

Pruncul Iisus a adus multă mângâ­iere Maicii Sale, dreptului Iosif, păs­torilor, magilor și credem că această iubire lină, duioasă, plină de emoția, drăgălășenia și nevinovăția specifice, prezentă la nașterea pruncului Iisus, ni se împărtășește, azi, din plin și nouă.

Să știți că Hristos Domnul S-a în­trupat cu scopul de a ne face părtași cu Dumnezeu prin har, să devenim fii ai Săi și să-L moștenim în toată bogă­ția Sa. Nașterea Celui pe care Îl sărbă­torim astăzi nu este o naștere oareca­re, ci este nașterea lui Dumnezeu ca om. El a venit să aducă „pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, așa cum au vestit îngerii păstorilor, la nașterea Sa. Același mesaj, al păcii și al bucuri­ei, ni-l transmite astăzi și nouă, celor care Îl primim să Se nască în suflete­le noastre. Nu vă îngroziți de războa­ie sau de zvonuri aducătoare de moar­te. Trăim vremuri tulburi. Toate acestea vin pentru ca să ne convingem și mai mult că scăparea noastră este numai Hristos și că pacea care este atât de vulnerabilă în lume trebuie să o căutăm numai la Dumnezeu. Doar la El o vom afla deplin și nimeni nu o va lua de la noi.

Fie ca Izvorul păcii, Hristos-Domnul, să aducă pace și în sufletele noas­tre, pentru ca în pace și în lumină, plini de harul lui Dumnezeu și cu bucurie să petrecem sărbătorile Crăciunului și să găsim mereu puterea și curajul de a-I mulțumi pentru bunătatea și dra­gostea Sa.