Această putere de sus nu e altceva decât Harul Duhului Sfânt cu care am fost pecetluiți cu toții la Botez și care face cu putință în noi creșterea omului nou (cf. Efes. 4, 24) până la statura bărbatului desăvârșit, la măsura vâr­stei deplinătății lui Hristos (cf. Efes. 4, 13). Căci, ne spune Sfântul Apostol Pavel, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi (cf. 2 Cor. 5, 17). Această înnoire ce ne vine prin

Hristos Domnul Cel înviat din morți este lu­crătoare în noi prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt (cf. Tit, 3, 5). Puterea de sus înseamnă și Harul cu care se îmbracă slujitorii altarelor, episcopi, preoți și diaconi și toți cei care slujesc pe temeiul unei hirotesii. Cu aceeași putere de sus se îmbracă toți aceia care primesc tunderea chipului înge­resc – monahii – și care se îmbracă cu toate ar­mele necesare pentru a purta războiul cel ne­văzut împotriva propriilor patimi.

Mulți dintre noi, însă, au impresia că în­noirea ce s-a primit prin Botez și Mirungere, prin hirotonie sau tunderea în călugărie, lu­crează, într-un fel, de la sine... Asemenea ce­lui care a semănat grădina și, fără să o mai ude sau să o mai plivească sau să o sape, așteaptă să-i dea roade... Însă realitatea este că făptu­ra cea nouă are nevoie de hrana cea nouă. Căci, zice Domnul, ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este (cf. In. 3, 6). Prin urmare, cei care ne-am năs­cut din nou, din apă și din Duh (cf. In. 3, 5), e firesc să ne hrănim cu Duhul lui Dumnezeu și cu cele duhovnicești, conforme cu noua noastră identitate, de fii ai lui Dumnezeu, după Har. Aceasta înseamnă că, după cum cei nou-născuți au nevoie de vitamine ca să crească si să se dezvolte normal, tot asa si cei care sunt născuți din nou, din apă și din Duh, au nevoie de hrana cea duhovnicească, pentru a crește și a se întări cu Duhul și a se umple de înțelepciune (cf. Lc. 1, 80; 2, 40). De aceea, cântăm la Praznice: Prin Duhul Sfânt, tot sufletul viază și cu curăție se înalță...

Cu purtarea de grijă față de hrana cea duhovnicească a poporului sunt însărcinați, întâi de toate, păstorii Bisericii, episcopii, si trimișii lor în mijlocul poporului, preoții, ca unii care sunt rânduiți să pască mielușeii și oile Domnului (cf. In. 21, 15-17), pentru care Hristos Domnul, Marele Arhiereu, le va cere seamă, căci zice, prin gura prorocului Iezechiel: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor (...). Iată Eu Însumi voi purta gri­jă de oile Mele și le voi cerceta. (...) Eu voi paște oile Mele și Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu. (cf. Iez. 34, 10; 11; 15). Mare este responsabilitatea păstorilor Bisericii, ca unii pe care Duhul Sfânt i-a pus episcopi, ca să păstreze Biserica lui Dumnezeu, pe care a câș­tigat-o cu însuși sângele Său (cf. F. Ap. 20, 28)! Astfel, Sfântul Apostol Petru îi îndeamnă pe păstori, zicând: Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu sil­nicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câștig urât, ci din dragoste (1 Pt. 5, 2).

A purta grijă de poporul lui Dumnezeu presupune a-i procura hrana cea mântuitoare proprie fiilor lui Dumnezeu. Prima hrană cu care se hrănesc fiii lui Dumnezeu este Cuvântul Lui. Căci Însusi Domnul ne spune că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4). Aceasta presupune atât lecturarea Cuvântului lui Dumnezeu, cât si explicarea lui, inspirată de acelasi Duh Sfânt Care le-a însuflat-o prorocilor si apostolilor. Dar aceasta înseamnă că însisi păstorii se cuvine să se ostenească cu cuvântul și cu învățătura, pentru a se învrednici de îndoită cinstire (1 Tim. 5, 17). Căci cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în împărăția cerurilor (Mt. 5, 19).

Legat de aceasta, se înscrie si datoria păstorilor de suflete de a împlini porunca Domnului dată înainte de Înălțarea Sa la ceruri, de a-i învăța pe cei botezați toate câte le-a poruncit El apostolilor si, prin ei, urmasilor lor, episcopilor si preoților (cf. Mt. 28, 20). De aceea, cate­heza joacă un rol fundamental în învățarea, însusirea, trăirea si transmiterea mai departe a credinței, la fiecare generație de crestini. Dar acest proces de predare, de însusire si de trans­mitere a credinței nu se poate împlini cum se cuvine fără aportul esențial al părinților si al nașilor drept credinciosi si trăitori ai credinței la rândul lor. De implicarea acestora în cate­heza de dinainte si de după Botez, ba chiar si în cateheza de dinainte si de după Cununie, de­pinde viitorul familiei crestine si al generațiilor care vin după noi.

Un alt rol important al păstorilor de suflete este să se îngrijească si ca fiii lui Dumnezeu după Har să primească în mod continuu adevărata mâncare și adevărata băutură (cf. In. 6, 55), adică Pâinea cea cerească (cf. In. 6, 33; 41; 58, hrana a toată lumea, Sfântul Trup si Scumpul Sânge al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care S-a dat pentru viața lumii (cf. In. 6, 51). Această minunată lucrarea a Preoției, prin care se pun înainte cinstitele Daruri de pâine si vin spre a se preface în Trupul si Sângele Domnului, se împlinește în puterea Duhului Sfânt, prin chemarea acestuia (epicleza) peste noi si peste Darurile puse înainte. Astfel, toți cei care au primit Botezul în numele Sfintei Treimi și au primit Pecetea Darului Sfântului Duh se fac împreună-părtași, atunci când participă la Dumnezeiasca Liturghie, la înnoirea Harului Duhului Sfânt întru inimile lor, pentru a putea primi, cu inimă și conștiință curate, de fiecare dată, merindea cea cerească necesară pentru a străbate pe calea vieții, spre veșnicie. De aceea, păstorii de suflete au datoria de a se îngriji ca fiii Bisericii să progreseze în cunoșterea importanței împărtășirii cu Sfântul Trup și cu Scumpul Sânge ale Domnului Hristos în dobândirea mântuirii și, astfel, să crească în dorința de a o face mai frecvent și cu tot mai multă luare aminte la cum se pregătesc și la ceea ce primesc, pen­tru a ajunge ca măcar o parte dintre ei să se împărtășească cu aceeași frecvență cu care și par­ticipă la Dumnezeiasca Liturghie.

Este bine ca aceia care au intrat în cler să nu uite că privilegiul de a primi Sfânta Împărtășanie cu ocazia fiecărei slujiri nu face ca aceasta să lucreze „de la sine”, dacă ei înșiși nu se preocupă de pregătirea continuă pentru a se apropia cu frică și cu cutremur de Altarul Dumnezeului Celui Viu. Åži cel mai bun indiciu al creșterii duhovnicești a clerului este faptul că familiile lor, soțiile și copiii, ajung să se apropie de Sfintele Taine cu o frecvență cât mai apropiată de ace­ea cu care însuși clericul din familie o face.

Același lucru se poate spune și cu privire la stareții mănăstirilor. Monahii, ca unii ce au subscris la viețuirea după chipul cel îngeresc, nu ar trebui să aibă motive de a nu se apropia de Sfintele Taine cu regularitatea dată de slujirea cel puțin duminicală a Dumnezeieștii Liturghii, presupunând că au viața orientată către alte orizonturi decât cetățenii lumii acesteia și că se nevoiesc a subscrie în fiecare zi la omorârea patimilor omului celui vechi și la creșterea omului nou, conform numelui nou pe care l-au primit prin tundere. Aceasta duce în mod firesc la în­tărirea unității obștii și la creșterea iubirii frățești.

Progresul nostru, al tuturor, clerici, monahi sau mireni, depinde, așadar, de măsura în care suntem perseverenți în a subscrie la moartea față de toate moștenirile și înclinațiile rele pe care le observăm în noi (sau pe care ni le spun uneori alții) și dorim să crească în inima și în gândul nostru, în grai și în simțiri, chipul lui Hristos, spre a ajunge și să făptuim toate cele ce sunt bineplăcute Lui.

Fie ca Harul Duhului Sfânt cel trimis lumii de către Fiul lui Dumnezeu Cel înălțat cu trupul la cer, ca Mângâietor și călăuzitor la tot adevărul (cf. In. 16, 13), să se pogoare cu îmbelșugare asupra noastră a tuturor, spre înnoirea vieții și spre a noastră mântuire!

Ai voștri ierarhi și păstori și de tot binele cel spre mântuire doritori,

Dată la reședința noastră de la Paris, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din anul mântuirii 2016.