Cu prilejul Sinodului Mitropolitan din ianuarie 2016, ÅŸi la propunerea unui sino- dan, ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif a hotărât că Mi­tropolia noastră va face un pelerinaj la Sfânta CămaÅŸă, sub forma unei slujbe de vecernie bizantină, slujită dinaintea preÅ£ioasei relicve, dar în întregime în franceză. Con­tactul care s-a stabilit cu noul paroh al Bazi­licii, părintele Guy-Emmanuel Cariot, a fost foarte bun, el bucurându-se de această prezenÅ£ă ortodoxă, ceea ce va fi confirmat mai apoi de episcopul de Pontoise, întâlnit în prima zi a ostensiunii.

Un tipicspecific a fost elaborat pentru această împrejurare, împrumutând mult din slujba Sfintelor Patimi (Utrenia din Vinerea Mare), pentru că Sfânta CămaÅŸă este măr­turia acestora. Ne-am putut sprijini de ase­menea pe un cor inter-ortodox deja format, „corala sfântul Martin”, dirijată de Stephane Sollogoub, la care s-au adăugat câÅ£iva cântăreÅ£i ai noÅŸtri. Acest cor a repetat mult cântările, dintre care unele erau complicate⁴, vreme de o lună.

Organizarea pelerinajului a fost îngreu­nată de măsurile draconice de securitate im­puse de recentele atentate⁵: o singură uÅŸă disponibilă pentru intrarea în biserică, con­trol sistematic al genÅ£ilor ÅŸi desfacerea hai­nelor. În fiecare zi, de la orele 10 la 22, era ocoadă de cel puÅ£in 100 de m pentru a in­tra în bazilică (organizatorii aÅŸteptau 150 000 de pelerini). Nu a fost uÅŸor să se reunească în biserică toÅ£i cântăreÅ£ii ÅŸi credincioÅŸii ortodocÅŸi. Dar serviciul de ordine a făcut dovadă de înÅ£elegere.

Bazilica a fost renovată în întregime în interior, curăÅ£ată ÅŸi înfrumuseÅ£ată de către harnicul Paroh, iar Sfânta CămaÅŸă era pre­zentată ca o comoară într-un scrin. Ea a fost reconstituită din nou, pentru împrejurare, pe o Å£esătură „neutră”, care este aproape de aceeaÅŸi culoare ca ÅŸi CămaÅŸa însăÅŸi, adică vi­olet. Aceasta are inconvenientul de a face părÅ£ile autentice mai puÅ£in vizibile, dar are avantajul de a semăna cu un adevărat veÅŸmânt⁶. CămaÅŸa era prezentată pe un ma­nechin, care se găsea într-un foarte mare relicvar de sticlă (datând din anul 1894), pla­sat dinaintea vechiului altar, ÅŸi sub un fald roÅŸu care cobora din înaltul boltei absidei. Atmosfera era cu adevărat împărătească ÅŸi evoca „tronul lui Dumnezeu”. FraÅ£ii noÅŸtri romano-catolici au fost foarte binevoitori: altarul actual, dinaintea căruia trebuia să slu­jim, fusese îmbrăcat ÅŸi aÅŸezat ca un altar or­todox, ÅŸi orientat către Răsărit (contrar obi­ceiului lor actual de a sluji cu faÅ£a la popor), ÅŸi totul ne-a fost uÅŸurat pentru slujire.

Am fost foarte numeroÅŸi: bazilica, în care pot încăpea aproximativ 1 200 de credincioÅŸi, era plină, probabil jumătate ortodocÅŸi, din Mitropolia noastră ÅŸi din numeroase alte jurisdicÅ£ii (mai ales ruÅŸi ÅŸi bulgari), venind din regiunea pariziană ÅŸi din toată FranÅ£a, ca ÅŸi din străinătate, ÅŸi un cler numeros (în jur de douăzeci de preoÅ£i ÅŸi diaconi).

ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif, care era singur la altar (cu doi diaconi), îmbrăcat cu mantia⁷ violetă, a slujit maiestuos. Vecernia s-a desfăÅŸurat minunat, într-o profundă recule­gere: cu toÅ£ii eram uniÅ£i în jurul lui Hristos pătimind, prezent prin Sfânta Sa CămaÅŸă. Momentul cel mai emoÅ£ionant a fost tămâ­ierea Sfintei CămăÅŸi însăÅŸi în timpul cântă­rii Lumină lină,de către Mitropolitul nos­tru, privilegiu unic, căci nimeni nu se poate apropia de relicvar: toată lumea îÅŸi Å£inea ră­suflarea ÅŸi încerca să-ÅŸi stăpânească lacrimi­le. Apoi ÎnaltpreasfinÅ£itul a tămâiat poporul până la capătul bisericii, ceea ce a emoÅ£ionat profund pe credincioÅŸi. La sfârÅŸit, cum nu se putea rămâne într-o tonalitate dureroa­să, din moment ce fraÅ£ii noÅŸtri sărbătorise­ră PaÅŸtele în ajun, am cântat „Hristos a învi­at” în franceză, în română, în slavonă ÅŸi în greacă: a fost o explozie de bucurie! Apoi ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif s-a adresat Parohului pentru a-i mulÅ£umi, ÅŸi tuturor, alegând cu­vinte potrivite pentru această împrejurare extraordinară.

Toate ecourile pe care le-am avut, atât de la ortodocÅŸi cât ÅŸi de la alÅ£i creÅŸtini, au fost pozitive: am trăit împreună un mare moment al Bisericii, un moment profetic. Sfânta CămaÅŸă fără cusături a lui Hristos a fost mereu considerată de TradiÅ£ie ca un simbol al unităÅ£ii Bisericii. Ruptura sa co­respunde cu starea actuală a Bisericii. În acest moment privilegiat, am avut o înainte gus­tare, prin Duhul Sfânt, a întoarcerii Biseri­cii la unitatea ei cea dintâi.

Cel care a purtat această Sfântă ÅŸi scum­pă CămaÅŸă în timpul Patimilor Sale, din iu­bire pentru noi, să ne unească ÅŸi să ne mân­tuiască.